Sweet Nightmare

Mi-e somn şi poftă de ceva ‘d’. Mi-e dor să stau toată ziua întinsă pe iarbă în parc. Sâmbătă. Îmi place când vii seara şi mă scoţi din casă, mă duci pe-o bancă şi mă săruţi continuu fără să spui nimic. 
 Închid ochii şi îmi imaginez o piscină plină de nasturi şi petice moi, de funde şi fermoare colorate, de gheme mari de aţă pentru brăţări. E un fel de coşmar dulce.
 Şi binenteles Dexter. Oh, Dexter. 
 Ameţesc cu gândul la păpuşi voodoo, pisici umplute cu vatelină şi trăistuţe făcute la gherghef. Lut. Lutul o să mă calmeze. 
 Sfârşit de săptămână. Respir şi declar muscatul de frunte semn de afecţiune. 
 O fi de la luna plină. Am înnebunit de tot. Vreau să mă ameţesc de la o gură de tărie, să mă arunc cu hainele pe mine într-o piscină aproape adâncă şi să îţi ţip în timp ce râzi de mine cam cât de mult, cam cât de tare şi cam cum te pot iubi.  
 Pepene rece, crin parfumat şi accesorii de mobil. În seara asta. Muzică. 
 Restul de luni. De luni.
 Am să te leg de mine. Multicolor. 

Bitter

 Cât de sincere sunt promisiunile? Cât de reale sunt şansele? Ţin proiecte şi idei în aer din lipsă de încredere. Îmi lipsesc oamenii în care pot să am încredere. Oamenii care vor şi fac natural, care se implică şi dau din ei pasiune, oameni implicaţi, oameni care cred în ei.
 Invidia te poate face fals indiferent la succesul oamenilor din jurul tău. Fals-indiferenţa se vede de la o poştă!
 Conturez o idee. Sună bine. O să o lansez în curând.
 Altceva nimic. O să şoptesc când o să găsesc urechile care merită să audă, o să cred când o să găsesc buzele care merită să fie ascultate, o să împart când o să găsesc sufletul care merită să primească.
 Beau frapeuri dulci şi momentan trăiesc între amintiri şi planuri.
 Iubesc oamenii hotărâţi şi foarte siguri pe ceea ce simt. Îmi plac sentimentele confuze. Nu, însă, şi cele care durează ani întregi. 

Jurnal fierbinte şi prea concret.

(tumblr)
 Se ia un om alb şi obosit. Un om ce vinde termopane, de exemplu, opt ore pe zi. I se dă pe mână un C3 roşu ca să iasă imaginea bine, un sac cu aţe colorate şi o plasă de ţânţari plină de brăţări din noduri şi se trimite obligat trei zile caniculare la Vama Veche în timpul festivalului de folk. 
 Două nopţi şi două zile în Vama Veche. Brăţările mele au alte culori la mare. Nisipul şi soarele le face mai frumoase. La târg erau oameni foarte încruntaţi. Pentru unii nu e handmade de plăcere ci e handmade pentru bani. Îmi cer scuze că displayul meu avea 30 cm şi eu aveam alocaţi 2 metri. Spaţiul liber l-am cedat. Îmi pare rău că nu eram concentrată să vând şi am vândut totuşi mai mult decât mulţi expozanţi. 
 O noapte am rezistat cu ochii în lacrimi la concert Compact. Cică ei cântau pentru prima oară în Vamă. Bizar. M-au uns la suflet. Le ştiu toate cântecele. În Vamă soarele răsare pe Maurice Ravel. Habar n-aveam. A doua noapte am adormit pe nisip. Cu ultimul strop de energie m-am mutat în maşină. Blackout până la 6 dimineaţa. Nu m-aş mai duce în Vamă. Poate doar în timpul festivalurilor. Atât. Nu-mi plac oamenii care cer ţigări şi bani, nu-mi plac oamenii care beau şi fumează până nu mai ştiu de ei, nu-mi plac oamenii care cred că dacă vin în Vamă au voie să facă orice lucru ilegal şi imoral.
 Mi-a plăcut perechea care aştepta răsăritul lângă mine pe nisip. Ea avea buzele roşii de la sărutat, el avea părul lung şi creţ. Mi-a plăcut băiatul cu ochii albaştri şi şuviţe lungi ce m-a lăsat să-i leg la mână brăţările şi mi-a zâmbit. Mi-a plăcut americanul ăla negru şi frumos care mi-a cumpărat prima brăţară şi care din “this is fucking awesome, man!” nu mai scotea brăţările mele. M-a sărutat pe obraz. Însoţitorul lui român pe frunte. Mi-a plăcut domnul din Galaţi care ne-a vizitat standul de nenumărate ori şi care m-a pus să-i fac o brăţară complicată şi lungă pentru că nici una nu-i venea la încheietură lui. Mi-a plăcut Alexia, o fetiţă care a insistat să-i fac o şuviţă colorată în păr şi care, pentru că nu am vrut să-i iau bani s-a întors cu o carte cu dedicaţie pe prima pagină. Mi-a plăcut sorele, nisipul, piersica, pielea ta, muzica şi apa. Îmi pare rău dar Vama nu mai e. Cu ceva ani în urmă în Vamă mă simţeam în siguranţă. Acum m-am simţit încolţită şi hăituită. Îmi era frică să adorm pe plajă, îmi era frică să mă depărtez de maşină, îmi era frică să am o sticlă de bere în mână. Urât. Şi organizatorii târgului spuneau că trece festivalul şi oamenii faini pleacă, cei care au venit pentru folk şi Vamă şi rămâne plaja celor care nu o merită. 
 Această minunată pereche de cercei îmi aparţine. Şi un inel asortat. Şi un articol din piele de aici (poate în curând se vor vedea produsele). Am mai văzut aceste lucruri şi aceste lucruri. Si aceste. Şi multe altele. Mai scotocesc internetii şi le găsesc. 

Omul alb e bronzat, relaxat şi fericit, acum.

Ud

 Pe ploaia torenţială am mers încet ca la plimbare. Cu umbrelă. 
 Cronica târgului, ziua I. Nu mi-a plăcut. Târgul frumos, organizare bună, Zod!arul e frumos dar atmosfera care m-a înconjurat pe mine nu mi-a plăcut. Din 60 de produse expuse am vândut 5. E minunat. Mă simt puţin agasată. Vreau linişte, zâmbete şi oameni frumoşi. M-am văzut în ziar. Un articol care mă lăuda puţin cam mult. Parcă citeam despre altcineva. 
Prea multă expunere. Îmi vine să-mi pun o pătură în cap şi să stau acolo liniştită. M-a stresat şi jumătate de zi cu muzică psihedelica… nu o înţeleg… mă atacă energetic.
 Ploaia asta mi-e dragă. Merge cu o cafea tare şi ochii tăi. Merge cu balade rock, clătite şi brăţări de aţă. Cu mansarde mirosind a praf şi ploaie, pisici cu burţi fierbinţi şi crini parfumaţi în vază. 

Publicitate

 Noi ne pregătim de târg. Înşiram frumos brăţări şi cercei. Ne mândrim şi lăudăm. Stăm trei zile grămadă în Zodiar. Bem cafele, primim complimente şi ne facem poze. Cu invidie dar câteodată sincer admirăm celelalte standuri. Poate chiar ne cumpărăm câte ceva. Întotdeauna ne distrăm şi ăsta e principalul motiv pentru care ne ducem pasiunile la târg.  
 Ne agităm zilele astea, decupăm etichete, facem cărţi de vizită, finisăm accesorii, adunăm grămadă neoane colorate şi felinare vintage, plăci verzi de polestiren, bolduri multicolore şi steguleţe. Vă aşteptăm cu drag mâine, poimâine şi răspoimâine în Zodiar (Parcul Eminescu). Noi o să fim cele mai vesele şi colorate. ;)

De-o vineri de primăvară…

Arăţi mortal în sweatpants. Chandler îi purta zile-ntregi când era în depresie. Tu azi erai fericit. Crenguţe înflorite şi patru mailuri. Şi-a lansat Lia genţile pe Blogul de lucru manual. Două sunt ale mele. Una purtând-o şi una aşteptându-mă să o iau.
Urmărind-o pe Constance am citit ceva bun la ea. Scris de Coelho. Care sincer mie nu mi s-a lipit de suflet după trei cărţi citite integral şi una neterminată. Nu prea m-a mişcat. Deloc. Uite că acum parcă mi-a sunat frumos, adevărat şi curat textul. Reproduc via Constance:

Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.
Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor. Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifică” pe bărbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.
Femeile imature încearcă să „înlănţuiască” un bărbat utilizând sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască” el pe tine.
Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.
Femeile imature ignoră „băieţii buni”. Femeile mature ignoră „băieţii răi”
Femeile imature sunt permanent îngrijorate că nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat.
Femeile mature ştiu că sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat.
Femeile imature gândesc că un bărbat care plânge este un bărbat slab…
Femeile mature îi oferă acestuia un umăr pe care să plângă şi o batistă.
Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor.
Femeile mature îi „arată” bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia”. 

Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.
Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amărăciune şi furie

Amalgam.

 

 Greu de urmărit. M-am întors calmă. Atât de calmă încât nu am puterea să mă agit să explic toate lucrurile pe care aş putea sau aş avea de explicat. Drept pentru care am să le înşir alandala. Munţii aveau zăpadă pe vârf iar acvariul meu nu e curăţat încă. Ruşine. La munte e ceaţă cât să te facă să dormi, soare cât să te facă să te zbenguiesti, ploaie cât să te răcoreşti şi linişte cât să te odihneşti. Acasă era un premiu de la Cami şi unul de la S, un articol scris de mine pe doipedoi.com despre “mulţumesc”, şi un blog pe nume Cute boys with cats ce trebuie interzis pentru că mi se pare foarte periculoasă această expunere de diapozitive cu genul ăsta de vecinătăţi. Extracuteness via Pisică movica
 Într-o singură zi am reuşit să adun la mine toate femeile pe care îmi doream să le văd. Am primit cercei unicat de la Ale, am avut ocazia să văd fusta Pisicii deteriorându-se rapid, pe Dina purtând dresuri rupte, cu mândrie, pe Simona organizând concursuri de mis Club Planet şi peste toate, magnoliile au înflorit!
 E primăvară şi oraşul e plin de oameni frumoşi care am senzaţia că-s din altă parte şi că-s doar în trecere pe la noi. 
 Împrejurările în care am realizat că peştii au activităţi peşteşti şi cozonacul se bureţeste în lapte nu pot fi reproduse în scris.

 Printre altele e frumos să faci brăţări pe un fotoliu moale, la etaj, în dreptul unui geam ce dă spre munte şi sub o scară ce duce în mansardă. Brăţările mele fotografiate frumos de Ale sau scanate mai puţin frumos de mine. Şi aici.  Feel free to choose one.

Taa daaam!

Azi începe târgul. Brăţările mele au ajuns deja acolo şi stau bine merci pe suport. Sunt frumoase şi le iubesc şi tocmai de aceea tind să le vând pe bani puţini. E pe sistemul “Promite-mi că o s-o iubeşti şi tu!”. O să le mai puteţi admira şi pe Blog de lucru manual alături de bijuterii făcute de Ale şi Lia şi binenteles pe Lizknot când va fi gata blogul. Deocamdată doar pe o tarabă la târg. 
 
 Fac brăţări din noduri de demult. Am învăţat în taberele de debate. Şi le fac din plăcere. Şi le-am oferit cu drag până acum. Acum le vând deşi e relativă decizia. Depinde cum şi cât de frumos îmi zâmbiţi.
 
 Scena Cafe, azi fără mine, mâine şi poimâine cu tot cu mine, Lizknot, un fel de Lizmade.