Focalizez greu pe oameni. Unii îmi fac din mână pe Barițiu, alții îmi cer o brichetă de trei ori până să reacționez. Sunt moale și puțin tremurândă. Hallucinations and irregular heartbeat from caffeine overdose.
Ei doi pornesc din colțuri diferite de Românie spre mine în același timp.
Eu ard bețișoare parfumate și beau vin roșu doar după 12 noaptea. Aseară m-am întors cu fața la perete și m-ai luat în brațe. Apoi te-ai așezat pe părul meu și-am oftat, ni s-au ciocnit coatele, eu îți menajam spatele, nu găseam poziția bună a picioarele îndoite și lipite de tine, alunecam de pe pernă. Toate astea într-o statică poziție de somn. Măcar pisicile erau pe tine. Awkward.

Uncomplicate me… Îmi trebuie o situaţie, o creez, vreau un om, îl inventez, o senzaţie, o caut până o găsesc. Obsesiv imperceptibil, dur cu zâmbet moale. Nu vrei să fii duşmanul meu. Ai senzaţia că te cred? Pentru că te las să te agiţi zgomotos pe lângă mine? Îţi zâmbesc tolerant. Nu răsufla uşurat când nu te-ntreb nimic şi când accept încet motive. Răsuflă uşurat când scot şi ultima fărâmă de idee din gândurile tale pe subiectul ce mă roade. Atunci suntem încă în plan. Trădările sau minciunile din dorinţă sau din prostie le iert. Pe alea făcute din răutate le răzbun. Când nu se răzbună singure. Nimănui nu-i iert răutăţile gratuite. Îmi este indiferentă invidia bolnavă şi nerecunoscută pe fericirea mea. M-amuză interesul şi presupusul lucrurilor sau oamenilor care mă satisfac. Şi în ce mod. Subiect la care rămâneţi doar cu presupusul. Şi cu privirea mea satisfăcută.

Tu ai un buton cu care-mi pui viaţa-n Standby. Din când în când, fără să realizezi deci neintenţionat mă repornesti şi îmi dai drumul să trăiesc. Dacă îl rătăceşti în timp ce eu trăiesc, am să mă rătăcesc şi eu.

“If we’re going to talk, then let’s talk. Forget about what is polite or proper and delve right into what is sincere and honest. Lead me down through the labyrinth of your true, spectacular self. I am not interested in pleasantries. If you want a conversation, then let’s get lost.” (Beau Taplin)
Ogh, and we did!
I wanna dress in your insecurities! Privirea de după. Asta sună a capitol de carte.

ti-ai imaginat ?

da

good

come closer

Starea ‘meh’ se instalează cumva și peste noi. Nu-mi dau silința, sar cuvinte în conversație și frazele îmi sună a copil retard. N-am chef de joacă și n-am timp. Îmi pregătesc nu-urile și cred că-i previzibilă reacția. Paradoxal, e timp destul. Meh. Nu reușesc să te văd apucându-mi umerii și scuturând scurt și ferm o dată ca să mi se așeze gândurile și să-mi revină strălucirea în privire. Cred că trebuie să tac. Cred că vreau să tac. Și-am să. Doar până ai să mă strigi pe nume.

“Împărţiţi între dorinţa de a face paradă şi frica de a decepţiona, rămâneam aluzivi.” Probabil trebuie sa recitesc Luni de fiere. De undeva trebuie să-mi revină cuvintele în scris sau în glas. Când încerc să conversez cu tine.

I like nonsense, it wakens up the brain cells.

What is simple in the moonlight by the morning never is…

Totul începe cu ploaie lejeră și rece care spală aerul de mirosuri stătute de iarnă. Continuă cu soare neconvingător și ferestre deschise larg. Dorințe tremurate de organizare și curățenie, carpete prăfuite de gânduri ascunse, sertare burdușite cu dorințe puse-n așteptare și coșuri de gunoi prea pline de vise rupte-n două. Toate sunt stârnite, scuturate și aruncate. Primăvara asta începe pe var alb și pisici negre, păr prea pieptănat și geantă mare, unghii veșnic colorate și parfumuri puțin în exces. Dar și organism în stare critică. Și-al tău la fel. Poate facem de unul sănătos.

Îmi face bine vinul roșu și muzică de strip, sweet lovin’ sau after shaggin’. Mă îndrăgostesc subit de gândul la mine îndrăgostită. Îmi trece repede cu-o feliuță mai amară de grep alb. Constantly talking isn’t necessarily communicating. But it’s arousing.

Primăvara e urâtă fără dragoste. Când rămâi singur treci prin toate etapele alea clișeu în care ba ‘te bucuri’ extrem și forțat de libertate, ba te bați cu pumnii în piept că e exact ceea ce ai vrut, ba urli de dor și lipsă că doar e uman… abia târziu recunoști că ești un om singur, trist, frustrat și din ce în ce mai acru…

Nici o primăvară nu seamănă cu alta. Nici o vârstă cu alta, nici o iubire cu alta. Primăvara, vârsta și iubirea mea de acum s-au pierdut într-un fel de ceață postapocaliptică. Aștept să le regăsesc pe toate trei deodată. Până atunci orbecăi copilărește într-o iarnă de pensionară văduvă și morocănoasă.

Totuși e bine ca am o relație specială cu timpul. Toate vrăjitoarele au.

Ignore all the above and kiss me.

Și m-am oprit din numărat. O singurătate cretină cu prea mulți de tu. Și singurul tu pe care nu-l mai vreau. Un februarie care nu se mai termină.

Prea obosită să gândesc, reacționez copilărește. Iar tu, isteric. Accepți apoi prea calm și cu mult mai multă putere decât credeam că ai.

Dorm prea puține ore pe noapte. Am nevoie de somn. Somn odihnitor visându-te. Doar cafeaua mă ține în viată. Cafea caldă cu lapte, cafea reîncălzită la microunde, nes rece și grețos, cafea fierbinte și dulce. Și glasul tău vesel. Mai revitalizant decât orice doză de cafeină.

Activități solicitante fizic le fac încet, cu umerii lăsați și mirându-mă de unde mai am puterea să rezist. Un scârțâit de roți sau o alarmă de mașină mă sperie o dată la jumătate de oră. Și tresar. Zâmbesc în gând pentru că ar fi un efort prea mare ca efectiv să fac gestul. Vreau să vii și să încui ușa. Să faci două căni imense de cafea și să mă învelești cu o pilotă. Să pui sezonul 5 din Friends și să râzi căutandu-mi privirea la glumele lui Chandler. Vreau să vii să mă odihnești.
Atenția când am nevoie eu de ea, nu tu de mine. Muzică tare. Muzica mea. Compot aromat cu bucătele de mere și gutui. Sau supă de coincidențe stranii. Și cartofi copți.
Hipersensibilă și incoerentă. Încă număr. Day 8.