Puţini ştiu să ofere un mărţişor dând impresia că le face plăcere să o facă. Cred că bărbaţilor le place momentul darului în sine şi privirea, zâmbetul sau îmbrăţişarea primite dar nu vor să recunoască. Unii însă nu ştiu să dăruiască fără să creadă că le ştirbeşte cumva masculinitatea şi trebuie să sublinieze chinul efectiv care e pentru el/ei 1 martie. Lame. Oferă şi atât. Zâmbeşte. Striveşte femininele de pieptul tău, absoarbe parfumul şi simte-te puternic că zâmbetul e dat de tine!

Şi diferenţa e întotdeauna în gest. O ciocolată imensă şi un buchet mare de flori: “Ia de acolo de pe birou. Îs pentru tine. La mulţi ani!”. Mulţumesc. Iac. De la altcineva un ghiocel, mi-a sărutat mâna, mi-a zâmbit şi mi-a spus că merit tot ce sper de la primăvara asta. Şi-o îmbrăţişare strânsă. Cui o să-i zâmbesc toată ziua oare?

Cât despre tine… gândim încă la fel dar am început să iubim diferit. M-ai dat afară din tine şi m-ai legat strâns de picioare să nu pot pleca. Am continuat să iubesc orbeşte, să trec, să-ndur şi-apoi să te iubesc şi-n altcineva. Stupid.

Nu mai vreau explicaţii, nu mai vreau declaraţii, nu mai vreau promisiuni. Nu mă mai vreau doar de colecţie. Mă ai cu tine, pe tine şi în tine atât cât vrei. Nu atât cât să mă simt şi eu a ta.

Pe bileţelul meu de mărţişor azi scrie Adio, bărbatul sângelui meu…

Titlu. Fail.