Vorbesc de începuturi și de îndrăgosteală reciprocă, de semne comune, de vise sau nesomn, de vrut și crezut. Cât curaj cretin avem atunci. Câtă direcție! Câtă claritate! Câtă putere!
De asta îmi place mie să trăiesc/iubesc în începuturi.
Ah. N-am pic de chef de muncă deși sunt îngropată în hârtii și telefoane. N-am pic de tragere de inimă să rezolv nimic. Aș sta lipită de-un umăr cald cu parfum familiar și-aș consuma stări zâmbitoare ca starea de azi noapte când am răspuns la telefon.
So many of my smiles begin with you…
—
Oamenii care se prefac că iubesc sunt oameni goi. În pericol să devină oameni goi mai sunt și cei ce-și caută avizi o jumătate ideală și imaginată. Consumă oameni, cunoștințe, mușcă lacomi din necunoscuți, depășesc limite și sar etape pentru că vor tiparul complet. De fiecare dată rămân uimiți că nu-i ce trebuia. Omul, situația, etapa.
Dacă tu nu știi cine ești cum să știi ce-ți trebuie?
—
Herr îmi aduce cadou o mașină de scris. Herr îmi aduce cele mai faine cadouri.

—
Nu pot să mă prefac acră și detașată de lucrurile frumoase doar ca să par complicată și să-mi permit priviri superioare. Eu țip și-arăt cu degetul spre vitrine pline de inimi roșii și pufoase, lăcrimez la filme de dragoste și-mi plac lucrurile bune și frumoase de pe lumea asta. Nu extreme, nu sofisticate. Bune și frumoase. Cred că echilibrez cu aspectele mai puțin văzute. :P
Eu îs bucuroasă și aplaud și fac complimente și declarații. Eh. Nu resping ca de fapt să atrag și zic nu și de fapt e da… ăla e bullshit. Eu zic da din prima dacă vreau și dacă resping e pentru că n-ai ce căuta în preajma mea.
—

Încercăm să excelăm în a ne încadra în tipar în loc să încercam să excelăm în a fi noi. În a fi, genuinely, fericiți.
Sistemul e prost. De ce? Păi nu există nici un om care trăiește după regulile sistemului și e fericit.

—

Vinerea seară e program stabilit. Clar. Te iubesc și-am să-ți ronțăi toată noaptea o șuviță de păr. Mă opresc doar pentru clătite, cola sau bere. Atât.