Prea multe bloguri despre outside world. Al meu rămâne despre inside world oricât voi promova evenimente, locuri sau oameni. Cumva toți și toate rămân despre interior.
O vreme casa mi-a mirosit bizar. O cameră a iod, balconul a oțet, holul a clor și baia a litieră cu nisip neschimbat. Doar dormitorul mirosea a balsam de rufe. Roz.
Încerc să-mi scutur viața de oameni care lasă dâre galbene pe piele precum iodul. Ei zic că vindecă și fac bine dar simți doar usturime și rămâi doar cu pete inestetice pe tine o săptămâna oricât le-ai spăla. Mai sunt cei pe care îi simți ca pe un spray mic cu apă și oțet de mere. Îi accepți greu și strâmbând din nas dar îți dai seama că-ți curăță rapid mirosuri grele rămase în tapițerie și după o întâlnire cu ei rămâi proaspăt și cu poftă de-o salată. Mai sunt cei ce poartă etichete mari și sincere de clor parfumat și accepți gravitatea clorului doar pentru epitetul ‘parfumat’. Îi lași cu grijă să înainteze, să curețe și să promită. Dar nu prea mult de frica unor stări albe și goale. Oricum n-au șanse mari cu cât ești mai colorat. Te-nvolburează puțin și-ți lasă buricele degetelor mai moi și insensibile pentru un timp. Și-apoi te cuibărești în oameni care au cel puțin o litieră cu nisip în colț de casă/suflet. Te simți bine în ei știind că nu o să-ți judece balsamul roz folosit pentru haine negre.
Te scuturi, te dai cu ruj roșu și pleci în oraș. Dacă plouă îți iei umbrela mov cu pisică neagră de la Mab. Dacă e soare, îți pui ochelarii de pisică tot de la Mab. Îți tragi două contururi la ochi, negru și mov, cu creioanele de la Ina, îți pui trei inele mari pe mână primite de la trei bărbați diferiți, te dai cu un parfum scump primit de la Janett și pleci. Poți bea câteva beri și un frappe în Livadă la o masă mare și veselă (atât cât pot fi bloggerii clujeni de veseli). Îi lași să se minuneze că vii din Galați și-i lași să te-ntrebe de ce Cluj și nu în altă parte. N-ai cum să le răspunzi exact când răspunsul e în jurul tău sau lipit de tine. Livada e un restaurant ce are scaune comode cu perne moi așezate printre pomi plini de fructe ce în răstimpuri se desprind de pe crengi și cad în iarbă speriind multele pisici negre și gri ce stau lungite sau se plimbă pe sub mese. Seara se-aprind rânduri de lumini mici și galbene, de la un pom la altul și pisicile sătule doar stau și te privesc plictisite în ochi judecându-ți înghițiturile de alcool. Răspunsul tău s-ar putea întinde și pe toată a două zi în care îți poți duce cerceii și medalioanele pe care nu le mai porți la Oranjerie, la schimbul liber de bijuterii de unde poți pleca cu brățări mari și cercei mici. De-acolo te poți îndrepta pe străduțe mici și umbrite spre Flowers să-ți iei o cafea ‘to go’ servită întotdeauna de-un zâmbet frumos. Una vieneză și una cu marzipan, vă rog! Fără zahăr. Apoi pe Memo ocolești studenți grăbiți și coada de la Donuterie și te plimbi până la Puremotion unde mângâi biciclete frumoase și ți-o promiți la primăvară pe aia albastră de pe perete.
Cred că sunt un om greu de rănit/supărat și foarte, foarte ușor de fericit (făcut fericit). Trebuie doar să vrei. Pentru că dacă mimezi partea a doua se vede și se simte și ți se taie încercări din prima parte. Și-apoi ce sens are să-ți accept mimarea când lumea-i plină de oameni faini și, cel mai important, eu am un talent deosebit în a-i descoperi și iubi. My superpower, probably.

Să ne auzim sănătoși și la 35 de ani. Adică mâine.
Out beyond ideas of wrongdoing and rightdoing there is a field. I’ll meet you there.