…to meditate on the warmest dream and when I walk alone  I listen to our secret theme…

But you still don’t think I’m gonna see this through.

Am să îţi spun că ştiu cum doare. Şi cât. Am să încerc să îţi explic că dragostea nu trece de la voodoo. Şi nici nu moare în trei zile. Sau treişpe.  Apoi exasperată am să mă repet. Am fost şi sunt acolo unde-am vrut şi vreau. Întotdeauna. Decizia să nu, să da a fost a mea (apar/dispar/va însoţesc/vorbesc). Deciziile mele sunt pentru mine şi mă privesc. Puterea ce mi-o presupune o lume cam bizară am să o neg. Deşi nici măcar nu-i edificatoare în situaţia de faţă. N-aş ţine/convinge/mitui/forţa un om să mă iubească.  Sunt destul de mândră să cred că felul meu de-a fi e el iubibil fără ajutoare mistice şi creieri terci.  Mai ştiu că n-am făcut rău până acum nimănui şi slabe stări de tremur vinovat le pot înlătura uşor cu-o declaraţie publică şi neînţeleasă.

Ziua concluziilor şi certitudinilor. Plec. Spre ele. Si ele spre mine.

I’ve settled for less and it’s more than enough. Scratch that. Than I had before.