Visez în ultimul hal dar dau prea puține șanse oamenilor. Adun dezamăgiri din lucruri mici și par a mă înconjura cu indiferență. În același timp, eu simt că mă implic prea mult și mă atac la orice. Poate pentru că visez în ultimul hal.
Mi-am pierdut acum două zile un cercel hoinărind prin cartier. Ieri seară am reluat drumul și l-am găsit fără să-l caut neapărat. Mă aștepta.
Muzică bună și lăcrămioare încă neînflorite într-o grădină prea departe. Something diabolical.
O cafea pe o terasă mult prea aproape. Seara. I need filters and shadows to be pretty.
Pisicile se rostogolesc după petele de soare de pe parchet și mie mi se face dor de mare.
Ridic din umeri și mă cred mai frumoasă decât sunt.
Eh. Sunt atât de multe de trăit și eu trebuie să le iau pe rând.
Liz