Lehamite și sictir. În toate pozele sunt încruntată. Zâmbesc forțat. Doar în una.
Câteodată multe și grele te îngenunchează. Nu-i momentul ăla acum la mine. Câteodată multe te-apasă și te chinuie. Și-atunci realizezi că ai două direcții, două alternative, două oarecum soluții. Una e simplă, egoistă și miserupista și spune așa: bagă-ți picioarele în tot și-n toți și pleacă. Pur și simplu te duci în pădure și o iei de la o. Încerci să ignori conștiința sau gândul vinovat ce-ți amintește de oamenii pe care i-ai rănit, părăsit sau uitat urmând direcția asta. E un moment dificil care îți permite să start fresh dar care te omoară cu gândul la oamenii dezamăgiți, răniți sau părăsiți. Nu-i momentul ăla acum la mine.

     O altă alternativă e grea, chinuitoare și ideală. E direcția care promite o destinație frumoasă, cu toată lumea ok, cu multe rezolvate și cu posibilitatea să îți continui de-acolo viața mergând drept. Dar presupune ceva timp de chin, compromisuri și sacrificii, luat fiecare problemă pe rând și rezolvat, căutat soluții imposibile și făcute posibile, ignorat nevoi și plăceri, muncind sau suferind ca un câine, protejat familie, căutat soluție bună pentru toți, suportat, înghițit și netrăit o perioadă. E un moment greu, cu aer greu de respirat, plin de praf și mucegai, cu mâinile crăpate și unghiile rupte, cu cearcăne și stres, cu multe căderi nervoase și izbucniri isterice. Nu-i momentul ăla acum la mine. De-abia ce a trecut.

     Deși all those nine circles of suffering promit Paradiso la capătul lor (momentul ăla în care ai scăpat de toate, ai făcut un pas mare, ai realizat ceva greu propus, toată lumea e happy hippie și mai apropiată – și nu-i momentul ăla acum la mine) pot totuși să te ducă într-un sfârșit în care toată lumea se consideră rănită și abuzată, toți se consideră victime după chinul tău, toți se simt îndepărtați sau alungați, toți sunt tot mai departe și mai rigizi, nimic nu-i clar, viitorul nici urmă de el, pasul ăsta mare înainte parcă te-a aruncat într-o prăpastie și nu în sus și te simți mai rău decât dacă ai fi lăsat totul în urmă și ți-ai fi încercat puterile într-un loc nou, într-un început nou, fără să-ți pese de unii și alții. Într-un moment dinăsta sunt eu acum. Și e un moment când ți-e ciudă că nu te-ai gândit numai la tine și a trebuit să îți bazezi deciziile pe binele altora. Care acum se simt răniți și ofensați de punctul destul de înalt pe care ai ajuns. eh.

    Pe asta nu știu, n-am cum, nu vreau și nici nu-mi pasă îndeajuns de mult ca să o mai rezolv. O vorbă spune că trebuie să te ferești de omul care nu mai are nimic de pierdut. Mai ales după ce a pierdut tot. Mai ales dacă tu i-ai luat ultimele lucruri/plăceri/persoane pe care le mai avea.

O da! Sunt puternică. Și mult mai curată și sinceră ca tine. Doar că un infern te schimbă. Te face mai tare, mai rece, mai tăcut. Dar cu zâmbetul mai sicer și mai dulce atunci când apare, cu bucuriile simțite mai intens atunci când se întâmplă și cu oameni mai puțini în jur dar iubiți mai mult.

Happy worried. Yes. :)