Full Moon Madness, cauza şi efectul ei m-au luat prin surprindere ieri. O lună plină şi frumoasă mi-a influenţat ultimele două nopţi. Sâmbătă, la trei ore după miezul nopţii, luna era plină deasupra parcării din faţa blocului meu şi eu o priveam de sub o căciulă roşie cu urechi de blană. Am închis ochii şi i-am mulţumit şoptit pentru un zâmbet prea strălucitor şi dăruit din plin numai în nopţile cu lună plină. Pentru o voce şi un hohotit de râs ce îmi încântă sufletul. Pentru o noapte albă cu 70 de grame de wisky pe care le-aş fi băut eu şi multe aberaţii despre “femininul de la tren” (funny joke dată mai departe), gravitaţie şi zecimalele valorii ei, Stonehenge şi piramide, “laser, frate!”, imponderabilitate şi unde-i susul sau josul universului, despre centrul pământului şi tancuri, unghii şi păr lung, Darwin cel renegat şi 2008 mai lung cu o secundă, relativitate şi romanii cu calendarul lor cu tot, despre testamente noi şi vechi, cobre, varani şi LHC, chitări şi plăci de vinil.
O noapte dominată de-o privire ce scânteia din aburi de vin alb şi bomboane de ciocolată cu alcool şi melodii recunoscute euforic şi cântate calm.
Am râs voios la gândul povestit ironic că te-ai putea visa visând un vis în care visezi şi să te poţi trezi de trei ori. M-am minunat de energie şi cât de bine luminează ea un om. M-am minunat de frumuseţe şi cât de bine face sufletului.
Afară aerul era răcoros şi primitor. Numele meu pe care îl rosteşte atât de rar a răsunat clar în liniştea nopţii cu lună plină.
Oana, uită-te la lună! Acum mă înţelegi?!