Aseară, pentru prima oară, am adormit cu muzică amestecându-mi gândurile. Şi chiar de desconsideram obiceiul şi îl criticam acum tinde să-mi condiţioneze starea de bine dinaintea somnului…
Trashy feeling plin de înţepături ironice pregătite pentru oricine, mă domină. Cu şapca trasă pe ochi şi fularul acoperindu-mi zâmbetul mă cred la adăpost. Nici mănuşile fără degete nu mi le-am dat jos azi.
Prea multe de ce-uri nu duc intodeauna la regăsire. Dovadă că mă simt pierdută. Prea mult optimism nu duce întotdeauna la o imagine dorită a viitorului. Dovadă că am realizat ce nu voi avea niciodată. No metter what.
Mă voi pierde încet pe străzile din centrul oraşului. Intenţionat mă voi învârti în parcul de la Viaţa Libera. Melancolia mă poate îmbuna. Şi parcul de la teatrul Gulliver poate ascunde amintiri frumoase. Trebuie să-mi caut cumva vindecarea.
Zăpada întârzie.
Primăvara e departe. Dor de verde.
Portocale reci şi mandarine îngheţate. Abrupt. Foarte abrupt.
Deşi nu voi opri maşina îmi place gândul de-a urca pe cubul mare de beton de la Fructul Soarelui şi lăsându-mi încet fularul cald şi aburit de pe gură să tip, să urlu măcar 10 secunde spre Dunăre, spre nimeni, spre toată lumea şi spre tine…
Există o distanţă pe care cineva dacă o atinge faţă de altcineva încetează să mai existe. Cineva pentru altcineva şi altcineva pentru cineva. Nu ştiu exact de ce. Fusul orar. Limba străină. Stratul de ozon sau animalele din pădure, LHC sau criza economică mondială.
In partea dreapta e un radio micut, micut. Ascultati Omega. Stone Sour.
Am plecat.

Later Edit:
M-am regasit plimbandu-ma in soare orbitor pe faleza. Cald inseamna bine. M-am regasit oprind totusi masina in dreptul marilor sclupturi de tabla ce pazesc malul asta al Dunarii. M-am regasit, paradoxal, pierzandu-ma minute-n sir pe strazile inguste din cartierul numit Francezi. Umbra.
In drum spre birou din nou, am rasuflat, oftat si-apoi cantat cat am putut de tare eu cu mine:
Guns!

Guns'n Roses – Sweet child of mine
Asculta mai multe audio Muzica »