Primăvara noastră

Angela Ribinciuc, pe vremea când un grup de copii trazniti îi spuneau (-m) “mami”, era cea care ne sfătuia frumos şi calm iubirile nebune şi ne accepta mândră adolescenţa ţipata din toţi rărunchii în parcul nostru de lângă clădirea cotidianului galatenilor. Mi-am amintit acum de cât de mândră am fost când a apărut de ziua mea, la poartă, cu un trandafir sălbatic în mână şi cum ne strângea în redacţia Vietei Libere în zilele ploioase şi ne zâmbea la fiecare în parte altfel. Acum are o fetiţă. Sunt convinsă că va creşte la fel de frumoasă şi visătoare ca mama ei. Cuvintele Angelei:

“Ne-ar trebui uneori alte cuvinte, neinventate, în care să ne putem sprijini, în care să ne regăsim. Dar totul a fost de mult inventat şi nu ne rămâne decât să repetăm ceea ce s-a spus, să gândim în formule obişnuite. Convenţionalul are rădăcini prea mari în noi-ul din noi. Suntem prizonierii cuvintelor. De-aceea, poate, simţim uneori nevoia de tăcere. Nevoia de linişte şi de aşteptare calmă a unui timp pe care îl dorim încărcat de noi înşine. Stăm închişi în cercuri înguste din care nu ştim cum să ieşim. Lumea se raportează la mediul în care trăim, la oamenii din imediata noastră apropiere. Căile de acces la sufletele noastre au bariere pe care cine ştie dacă le vom mai putea ridica. Pentru a fi mai puţin singuri, ducem cu noi idealuri proiectate într-un viitor nedecis. Am ajuns să cunoaştem exact preţul timpului rămas în urmă. Poate că avem nevoie acum de un anotimp al dezgheţului. Numai că nu ştim ce e de făcut ca să aducem mai repede primăvara. Primăvara noastră.”

5 comments on “Primăvara noastră

  1. rrimuna says:

    oh, să-i trăiască :D

    şi eu îi spuneam ‘mami’ până am fost ‘concediată’ (impropiu spus, că nu-mi luam salariu)

  2. Liz says:

    acuma ma gandeam, totusi, pe vremea “Tranzitului”… adica acum vreo 7 ani… tu erai cam micuta! Nu?

  3. rrimuna says:

    acum vreo 7 ani aveam vreo 10-11 ani. depinde cum o iei, că-s născută-n mai. dar când am făcut şi eu parte din VL-işti, mai exista un tranzit de-ăla pe moarte. îşi dădea ultima suflare.

  4. Monkey-Claudiu says:

    De abea astept sa vin si primavara:=)

  5. angela says:

    tranzitul a fost intotdeauna ceea ce membrii lui l-au facut sa fie. nimeni nu a concediat pe nimeni. eu asa zic..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − 1 =