Zilele anului ăsta trec ciudat. Doar pentru că le contorizez eu altfel. Cred totuşi că le număr cam la fel ca şi până acum… adică tot după senzaţii dăruite doar că sursele continuă să se schimbe.
E atât de bun sentimentul că orişice i-aş spune mă înţelege fără doar şi poate.
E minunat să simţi intens că cineva îşi face griji pentru a ta stare de bine. Gândul şoptit “Cuiva chiar îi pasă!” te relaxează instant.
O plimbare prin aerul dupamiezii mi-a liniştit gândurile. Pentru că era acolo. Treptat s-a relaxat, braţului lui parându-i-se normal braţul meu înfăşurat. Discuţie lejeră. Condensat cu intonaţie poate fi folosit doar pentru lapte. Sfaturi şi zâmbete. Prietenii pot vindeca orice. Părerile lui mi se potrivesc.
Împărţim, printre altele, un secret ‘de imagine’ (să-i spunem), o noapte dominată de urmările consumului puţin exagerat de whisky şi-un monstru verde ce-nlocuieste zâmbete cu degete. Monştrii fac lucruri rele de genul ăsta.
Şapte perne de diferite mărimi mă înconjoară. Luminează doar lampadarul de hârtie, într-un colţ. Eu şi tricoul antic cu Nirvana. Lipseşte? “Da, ştiu că ai abonament pe traseul ăsta cu minute în weekend şi cost suplimentar”… doar că lipsea snuff care a început superb… şi e pe repeat…
Încercând să îi spun că mi-a devenit necesar prin prezenţă excesiva şi insuficientă l-am făcut să creadă că exagerează(-am).
Ştiţi reclama aia la o bere cu numaratoarea inversa? Îmi vine să şoptesc în prezenţa lui: Şapte, şapte, şapte, şapte, şapte… şapte…