Mă îngrop în lucruri care nu-mi dau voie să gândesc prea mult. Uit tot şi mă trezesc plângând fără să ştiu de ce. Acum câteva nopţi mi-am pierdut sufletul în două beri prea negre şi un pahar de vin prea roşu. Există oameni care se sacrifică pentru a nu mă lasă sigură când gândurile negre pot face ce vor cu mine. Există cel puţin un om care ar sta cu mine până când ar fi sigur că sunt safe. 

 Mă scutur şi clipesc în soare. Beau prea multă cafea şi în casă miroase a spirt. Am holul plin de mărgele de lemn. Şi încălţările musafirilor sunt ţintă sigură în a primi biluţe colorate de lemn din partea pisicii mele.  Dar nu prea am musafiri. Locuiesc într-o casă prea mare şi prea goală.  

 Mă iubeşte. Nu m-am îndoit de asta niciodată. Şi nu că nu ar fi deajuns ci doar câteodată preţul e prea mare. Tu. 

 Blogger played a trick on me. Vineri 13, blogger a şters temporar toate postările publicate de două zile încoace şi a fost doar in read only mode. Aş fi vrut să fie la fel de simplu şi pentru mine.