Am ieşit aseară afară într-o ninsoare perfectă. Cu capul gol şi încălţată-n tenişi pentru că pentru mine a venit primăvara. Am râs cinci minute într-o fericire isterică în mijlocul parcării albe. Senzaţia unui final iminent mă teroriza cu flashback-uri ciudate. Să numeri secundele invers la un semafor roşu ca la o bombă care ticăie. Să urci rapid exact în maxi care trebuie ca atunci când îmi spuneai numărul şi culoarea. Îmbrăţişările neschimbate ale lui Jul. Stările de încordare de anul trecut, şi noaptea din ianuarie în care a nins şi tu, tot la câteva minute de mine erai aşteptându-mă să fugim spre Viena, şi zâmbetul din ochii tăi.