Mi-e somn şi poftă de ceva ‘d’. Mi-e dor să stau toată ziua întinsă pe iarbă în parc. Sâmbătă. Îmi place când vii seara şi mă scoţi din casă, mă duci pe-o bancă şi mă săruţi continuu fără să spui nimic.
Închid ochii şi îmi imaginez o piscină plină de nasturi şi petice moi, de funde şi fermoare colorate, de gheme mari de aţă pentru brăţări. E un fel de coşmar dulce.
Şi binenteles Dexter. Oh, Dexter.
Ameţesc cu gândul la păpuşi voodoo, pisici umplute cu vatelină şi trăistuţe făcute la gherghef. Lut. Lutul o să mă calmeze.
Sfârşit de săptămână. Respir şi declar muscatul de frunte semn de afecţiune.
O fi de la luna plină. Am înnebunit de tot. Vreau să mă ameţesc de la o gură de tărie, să mă arunc cu hainele pe mine într-o piscină aproape adâncă şi să îţi ţip în timp ce râzi de mine cam cât de mult, cam cât de tare şi cam cum te pot iubi.
Pepene rece, crin parfumat şi accesorii de mobil. În seara asta. Muzică.
Restul de luni. De luni.
Am să te leg de mine. Multicolor.
—
O iulie fierbinte ce se repetă cu tot cu lună plină, dragoste şi noduri colorate.
—
De menţionat ar mai fi un dor de mare pe calea de vindecare, o dragoste frumoasă, nouă şi energizantă, un ‘la mulţi ani’ întârziat pe-acorduri folk şi însoţit de o crizantemă mov, nişte femei ce-mi sunt imens de dragi pentru că fără să ne promitem, cerem sau dăm ceva, reuşim să ne-adunăm în momente atât de faine.
—
Tot de menţionat ar fi că marea o voi vedea în curând, lucru posibil anul ăsta datorită vânzărilor de pe blogul de lucru manual şi câştigurilor de pe acesta. Vă mulţumesc frumos.
—
Să nu uit. Richie a scris aici. A scris bine. Prea.
Du-te la mare si pentru mine. Nu stiu daca ajung anul asta. :)
Deci nici la Galati n-ajungi… unde aveai in plan…
pentru partea cu scosul din casă, te invidiez. pentru mare, parcă și; nu știu de ce, eu care niciodată n-am iubit marea, copil de munte ce sunt. preferam marea sălbatică, în septembrie, când era furtună pe plajă și frig, și totul dezolant, iar eu mă plimbam copilă cu un verișor pe care nu voiam să-l dau altora. ultima amintire demnă de crezare de la mare.
acum m-aș duce, dacă m-ar scoate din casă. însă cine m-ar scoate, nu mă scoate, doar din pepeni, din răbdări, și uneori ușile din țâțâni. i-aș spune, dă-le naibii alunițe cancerigene sau ce mă-sa, hai, în săptămâna aceea de miere pe care poate o s-o avem sau poate nu, pentru că m-am trezit să iubesc un om autodestructiv și în loc să-l vindec pe el, m-am vindecat pe mine.
și iaca ți-am scris un coment cât un entry de blog :)
eu vreau la mare. si mai vreau o bratara colorata de pe blogul de lucru manual.
.je crois encore, la marea mea e bine si soarele nu face rau, plaja e libera si curata si umbra are iarba si copaci sa te sprijini de ei. Mai cred ca toti suntem intr-un fel sau altul autodistructivi… unii dintre noi stam la vindecat, unii nu, doar pentru ca in asta cred ei ca le sta farmecul. Daca ati ajuns pana aici, eu zic ca o sa fie miere in saptamana aceea.
Rux, impacheteaza Eva si hai la mare. Eu imi iau nepotul cu mine. Bratara doar sa spui care, si ii a ta!
Liz, as impacheta-o imediat. Dar nu e timp de mare, desi se vrea. Dar poate dupa ce terminam cu operatia, cu durerile si dupa ce o sa fie bine, poate te nimeresc un weekend la mare. si-o sa-ti spun si ce bratara sa-mi aduci. As vrea sa te vad intr-o zi. :)