Perhaps it’s impossible to wear an identity without becoming what you pretend to be

Toţi ne dorim câte ceva. Atâta timp cât dorinţa e formulată, până la realizarea ei, drumul e scurt. Oameni suntem, şi doar 24 de ore unice avem de trăit… zilnic. Le trăim sau le pierdem. Normal ar fi să încercăm să le trăim exact cum vrem, cum se potriveşte sufletului nostru şi cum suntem noi. Nu am o explicaţie de ce nu facem aşa. Nu caut o explicaţie logică, filosofică sau psihologică, … că nu mă pricep. Doar văd că nu facem aşa ci încercăm să trăim într-un tipar expus, prezentat(indus) şi câteodată impus. Tipar ce nu numai că e fail dar dă cu fail  la marea majoritate. Parcă numai oamenii răi au impulsul de a trăi cum sunt… adică făcând rău. Ălora buni nu le rămâne decât dezamăgirea, nefericirea şi neîmplinirea. 
 Eh. 
 Om mic. Atât sunt. Atât gândesc. 
 Şi-mi rămâne doar mie să mă bucur de chestii mărunte precum o pisică neagră întinsă pe tot biroul meu, o seară pe iarbă cu ochii la cer, o îngheţată scursă pe mâini, un pepene şi flori. Şi lor să le rămână grija, încruntarea, ratele, egoismul, zgârcenia şi nefericirea nerecunoscută. 
 Eu sunt liberă. Foarte. Şi mi-e bine doar pentru că ştiu unde să-mi găsesc binele şi când mi-e cel mai greu. 
 — 
 Îţi aduci aminte bătăile cu apă? 
 — 
 Din Ender’s game: 


Real respect takes longer than official respect.

That’s the problem with winning right from the start, thought Ender. You lose friends.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + 20 =