Fericirea altora ne plictisește și nu ne interesează. Clișeele le acceptăm ca dorințe, nu ca realități. Lipsa dramelor e neinteresantă pentru că e nediscutabila. Oamenii fericiți și zen n-au nevoie de sfaturi, sprijin sau băute de uitare. E ca și cum nu au nevoie de prieteni.
…
Mă întrebase un prieten de ce nu mai scriu pe blog. Pentru că-s fericită.
“da, când ești fericit devii dintr-o dată neinteresant
nu și pentru mine
pentru mine ești ceva ce nici eu nu știu”
Încă mă mai scald în descrierea asta. După prea mulți ani. Pentru că o înțeleg și o trăiesc. Mulți își doresc descrierea asta fără să știe ce înseamnă. Dar sună bine.
…
Un alt clișeu pe care l-am conștientizat de curând deși îl știam de când lumea e că “you are my person!”. Ca-n GA. Ca-n filme. Uit când încerc să-ți dau alte roluri sau să te înghesui în alte tipare. Dar tu nu uiți să îmi amintești. You are my person. Au trecut peste noi și prin noi multe iubiri și-or să mai treacă. Dar noi am reușit să rămânem aceiași unul pentru celălalt sau să creștem împreună. Și în aceeași direcție.
…
Unii își merită dezamăgirile. Dar tu nu. Deși, dintre toți oamenii de pe pământ, tu ți-o trăiești prea frumos. Și dureros. Prea.
După războaie ne-am păstra numai libertățile sau măcar supraviețuirea nu și cicatricile sau gustul înfrângerii. Dacă doare înseamnă că a fost frumos și intens. Și conștientizarea asta face doar să doară mai tare. Eu, ție, ți-aș lua durerea și-aș lăsa doar frumosul și intensul.
…