Eu în continuare trăiesc pasiunile și nopțile nebune, dorurile și așteptările, storurile trase și cearșafurile mototolite, trupurile transpirate și declarațiile șoptite. Dar nu mai știu să le scriu așa frumos ca înainte. Sau să le povestesc. Mă recitesc cu zâmbet tâmp și-ți trimit linkuri vechi de ani de zile. Uite, atunci te-am cunoscut. Uite, atunci te-am iubit prima oară. Îmi amintesc senzațiile ca și cum ar fi fost azi. Și cele de azi aș vrea să le descriu la fel de frumos și nu pot.

Dacă mă pierzi sau mă simți mai departe întreabă-te dacă te-am avertizat, dacă am încercat să îți explic înainte sau dacă ți-am oferit șansele de a întreba, merge, explica sau fugi. :) Le-am oferit. Întotdeauna le ofer. De asta dorm bine noaptea. Sau dacă nu dorm, nu-i din vinovăție.

Sunt oameni care au primit din mine sau din lumea mea mai mult decât au dat sau decât au îmbogățit-o. Sunt oameni care au pretins mai mult decât am de dat oricui. Am zâmbit și-am zis nu. Dar am fost acolo în continuare. Pentru că e exact cum zice Cami în prima frază (pe lângă toată postarea frumoasă) și cum am zis de multe ori și eu: Oamenii se cern, chiar dacムnu ții tu sita. De asta îi primesc pe toți și dau bucăți din mine după instinct. Rămâne cine trebuie. Și-atât. Și nu, nu mi-e ciudă că poate au primit mai mult decât meritau unii. Pentru că ei rămân cu exact cât merită. La mine ăia care rămân, rămân de tot. Deci să-i lăsăm să se cearnă, zic.
Demult am mințit și rănit tare un om. N-am să mai fac asta niciodată. Să mint sau să rănesc intenționat și conștient. Și nici n-am să mă ascund după un deget prea subțire să-mi acopere bujorii din obraji. Știu cine sunt și ce fac. Și ce fac, fac perfect conștient. Deci dacă simți nevoia, trage-mă la răspundere oricând. Și-o să-ți răspund zâmbind după primul sărut de dor. Am trecut doar că la un level superior. Știi faza aia când îi spui cuiva: fă, mă, așa că așa e bine, crede-mă din experiență, pe cuvânt, e minunat! Nu, nu, nu,  e nașpa, nu mă reprezintă ! Și-apoi vede pe altcineva făcând și face și îl complimentează pe om că i-a deschis ochii. Meh, și eu, frustrată, când îți ziceam?! Ah,  intenționat ? :)

Sau oamenii care aleg (selecteaza si  împart) momentele bune din viața lor pe care să le împartă cu tine dar le pretind pe toate ale tale. Tu dând oricum și  împărțindu-te cu totul.

Ufa. Ultima femeie pe care am iubit-o mi-a reproșat bizar și în monolog final că toate lucrurile bune din viața ei din ultima perioadă se întâmplă din cauza mea (nu datorită, grazie și mulțumită). Și nu suportă cumva gândul. And she’s better off now. Și, nu, n-aș fi făcut nimic altfel.
La levelul ăsta e bine. E dragoste. E pasiune. E cu urme pe gât și cu prieteni buni. Nu mai e cu party-uri și nici cu nopți de prea multă bere și filosofie pe covor pufos. Dar o să fie. Cândva.

Eu când nu mai iubesc spun sec: nu mai iubesc. Când vreau să plec spun sec: cred c-am să plec. Nu iau prin surprindere. Nu șochez. Dar nici nu accept multe.

Mi-e bine. Mi-e bine tare. Și fac exact ce făceam și anul trecut pe vremea asta. Plus minus câteva lucruri. Oameni.

Peace, man, peace!