Sunt perioade când totul merge bine sau măcar merge dar noi nu ne găsim energia de a ne trezi dimineață. Nu găsim rostul. Sunt perioade când ne luăm șuturi și încasăm dezamăgiri din părți pe care le credeam cele mai ferite și sigure și culmea, parcă ne energizează și ne-ambiționează. Cert e că nu suntem în siguranță oricât ne-am crede, nu suntem perfect fericiți oricât ne-am arăta și nu suntem atât de puternici pe cât ne-ar plăcea să fim.
Cu cât avem mai mult timp liber și liniștit cu atât mai mult o să ne analizăm deciziile trecute sau care țin de acțiuni viitoare, de planuri și direcții. Inevitabil ajungem să ne îndoim de noi și de decizii. Mai amestecăm ceva doruri, ne strâmbăm când gândul ne trece și peste oameni dezamăgitori din prezent, începem să comparăm doar ce era bine ‘inainte’ cu tot ce e acum ‘dupa’ și nicidecum altfel și pregătim ghiveciul perfect pentru a înflori cei mai negri pui de depresie. Si nu-i ca și cum ne-am putea abține.
Ah, inexplicabil să pici îngenunchiat pentru niște nimicuri pe care nici nu poți să pui degetul când știi că ai trecut prin bucăți de viață mai grave decat ti-ai putea imagina și totuși supraviețuind. Dar poate când mergi din luptă în luptă nu simți durerea și nu vezi gravitatea dar când e pace și frumos te isterizează și-o gâză care a reușit să treacă de plasă și-ți bâzâie pe monitor. Habar n-am.
Săptămâni la rând nu am vrut decât să-mi pun pătura în cap și să dorm. Si întrebările care mă ridicau altădată acum mă afundau mai tare pentru că atunci când nu vezi problema nu știi ce ai de făcut să o rezolvi, să o eviți sau să treci peste.
Mi-am dat seama ce noroc am de omul ăsta de lângă mine și pe care nu-l credeam în stare să știe să mă scoată din depresie la fel cum nu credeam că mă pot învinge stările negre când totul în jurul meu e frumos. Intotdeauna mi-a fost frică de creierul meu chiar dacă n-aș vrea să trăiesc în niciun altul. Nici când mi-am urât starea nu m-am urât pe mine. Si poate asta a fost și este salvarea mea.
Incă mă scutur de senzații de căcat, de starea de învinsă deși toate bătăliile le-am câștigat, de-o teamă bizară de a scrie și de migrene de la stat încruntată.
Am fost la multe concerte Luna Amară dar ăsta de la Alternarena din weekendul trecut mi s-a părut unul dintre cele mai faine ale lor. Apoi am așteptat să se urce Despot pe scenă și să-mi clătească privirea înainte să plec acasă. Nu mai găsesc plăcere în a-l asculta ci doar în a-l privi. I’m so shallow.
Aștept cu nerăbdare ocazia să-l ascult live pe Tim Minchin deși probabil un bilet ar costa cât câștig pe Lizknot într-un an.
Ascultați-l pentru mine și pentru postarea asta destul de neagră dar scrisă cu zâmbet. I’m fine. Not perfect. But fine.
Category Archives: black coffee
First Two Weeks on a Brand New Planet
Și am ajuns și instalat cu bine în Cluj. Pentru cine nu știe încă, mi-am luat pisicile, ațele și laptopul, câteva căni, tablourile de pe pereți, covorul pufos, pilota, pernele și cerceii cu pisici, m-am îngrămădit într-o mașină mică și am străbătut țara, munții, dealurile și kilometrii de la Galați până la Cluj. Deci să n-aud că nu te poți muta cu animale. O, ba da. Le-am înghesuit (au stat lejer) într-o cutie transportator și le-am luat cu mine. Pe amândouă.
Și am ajuns acasă.
În astea două săptămâni am aflat deja unde e oficiul poștal de unde trimit colete și unde primesc coletele (pentru că deja am trimis colete și am și primit la noua adresă), unde pot să-mi fac piața, cum ajung în centru, mi-am făcut abonament pe o linie de bus, știu cât îmi ia taxiul dacă vin noaptea acasă din centru, au început vecinii să mă salute, am fost deja la prea multe party-uri, concerte și boardgames nights.
Și deja mi-am plănuit următoarea vizită în Galați. :)
Toată lumea mă întreabă cum e în Cluj, ce fac, cu ce mă ocup, cum îmi place orașul și nimeni nu mă întreabă dacă mi-e dor de Galați. Și îmi este.
Am senzația că dacă am zis ceva pe Facebook nu mai trebuie să zic și face to face. Sau dacă am zis face to face nu mai are sens să scriu pe blog. Eh.
M-am mutat. Am pierdut oameni și-am câștigat prieteni. Indiferent dacă au rămas acasă sau i-am găsit aici. Am pierdut oameni care erau în Cluj și-am câștigat prieteni care au rămas în Galați. Și invers.
Mă liniștesc, mă calmez și cuceresc metru cu metru, zi după zi, this brand new planet.
Most books on witchcraft will tell you that witches work naked
I shower naked. I’m that kind of witch.
Coșmarul de azinoapte a fost crunt. Oamenii încercau să mă convingă că nu exiști și că doar mi-am imaginat eu și așa mi s-a dezvăluit cea mai mare frică a mea, probabil. Dimineață râdeam sinistru la comics cu oameni care încercau să mă convingă că nu există pisici și că pisica e doar a mithical furry cute creature that meows and purrs. Recomand catversushuman.com. Coșmarul real e ipocrizia. Oameni care se urăsc și își zâmbesc și oameni care se iubesc dar se scuipă. Din același coșmar sunt și oamenii care înșeală și mint sau care părăsesc fără explicație. Coșmaruri umblătoare promițându-ne mincinos ca apoi să ne încarce cu a lor depresie a refuzului sau răzbunarea frustrării.
Visul meu preferat de Halloween e cu tine privindu-mă, auzindu-mă și înțelegându-mă. Ascultându-mă. E cu vin roșu cu scorțișoară și mere coapte la al meu cuptor. E cu fereastră deschisă spre noapte și pod plin de zgomote. E cu pași mici printre pisici negre și prea atente. E cu o casă cu ecou și un gând fără ecou. E cu amputări de prietenii false și ridicări din umeri însoțite de zâmbete sinistre.
E cu dragoste și liniște.
Never put your faith in a knight. When you require a miracle, trust in a Witch.
The witches fly across the sky,
The owls go, “Who? Who? Who?”
The black cats yowl, and green ghosts howl,
“Scary Halloween to you!”
Life starts all over again when it gets crisp in the fall
M-a prins unu noaptea curățând o gutuie și chinuindu-ți ție somnul neprogramat. Îmi lipesc gândurile în șir indian ca post-it-uri pe frigider. Zâmbesc a frică și-ndoială și-apoi îmi amintesc cât mă iubești. Împachetez o amintire nefolositoare și port în geantă zilnic un bilet adeziv cu ‘te iubesc’ de la un bărbat care nu mi-a mai scris nimic altceva. Niciodată. Dar mi-a cumpărat mai multe cărți decât tine.
Mă pregătesc de somn cu gândul la un colț din atelierul/dormitor. N-am plasă de insecte la geam. Absurd. Și vreau neapărat fotolii pe terasă pentru țigara mult prea rară și tot trecută de unu noaptea. Cât camera e goală, pisicile miaună cu ecou.
E octombrie. La mulți ani! Te iubesc de cinci ani.
Ahh, that feeling when the first sip of coffee touches your soul
“Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.”
Imunitate 0. Aruncăm răceli de la unul la altul. Ne preluam tusea și ne duelăm în nasuri roșii. ‘Am nasul roce!’ a decretat Janett acum mulți ani în urmă încercând să spună că are nasul roșu și rece. Și așa a rămas forever nasul ce simte toamna. Roce.
Paharul meu de cafea, azi dimineață, avea o felie de lapte pe el iar prăjitura de la birou se consumă numai cu Theraflu fierbinte. Printez bilete de avion cu numele meu dar nu cu destinația dorită. Aprob strănutând și-aș vrea să fiu în București acum. Pentru Flo și pentru Flo.
Oamenii se ceartă și se înjură online. Prietenii mei. Pe tema câinilor. A Roșiei. A TedX-ului. A BGG-ului. A naziștilor. Nu cu argumente. Cu jigniri. Nu de-acuma. De ceva ani chiar. Așa îmi trebuie dacă am prieteni mulți și din ambele tabere. Dar eu nu prea le știu tabăra că eu cu ei doar beau. Și mi-e deajuns că-s cu tine în aceeași tabără. De restul chiar nu-mi pasă. Să se porcească cât vor. O să beau în continuare cu plăcere cu ei. Din păcate.
Ah. Plec până la Milano. În interes de serviciu. Revin.
Și, de undeva cândva, asta: “If we are the same person before and after we loved, that means we haven’t loved enough.”
This is my salvation: I imagine you imagining me
Eu în continuare trăiesc pasiunile și nopțile nebune, dorurile și așteptările, storurile trase și cearșafurile mototolite, trupurile transpirate și declarațiile șoptite. Dar nu mai știu să le scriu așa frumos ca înainte. Sau să le povestesc. Mă recitesc cu zâmbet tâmp și-ți trimit linkuri vechi de ani de zile. Uite, atunci te-am cunoscut. Uite, atunci te-am iubit prima oară. Îmi amintesc senzațiile ca și cum ar fi fost azi. Și cele de azi aș vrea să le descriu la fel de frumos și nu pot.
Dacă mă pierzi sau mă simți mai departe întreabă-te dacă te-am avertizat, dacă am încercat să îți explic înainte sau dacă ți-am oferit șansele de a întreba, merge, explica sau fugi. :) Le-am oferit. Întotdeauna le ofer. De asta dorm bine noaptea. Sau dacă nu dorm, nu-i din vinovăție.
Sunt oameni care au primit din mine sau din lumea mea mai mult decât au dat sau decât au îmbogățit-o. Sunt oameni care au pretins mai mult decât am de dat oricui. Am zâmbit și-am zis nu. Dar am fost acolo în continuare. Pentru că e exact cum zice Cami în prima frază (pe lângă toată postarea frumoasă) și cum am zis de multe ori și eu: Oamenii se cern, chiar dacă nu ții tu sita. Continue reading
It is double pleasure to deceive the deceiver
Serile mele sunt perfecte pentru că așa le fac eu. Nu-s date de la vreun dumnezo sau dintr-un noroc chior. Nici prietenii nu-mi cad din cer. Nici salariul nu mi-l dă nimeni degeaba.
O seară perfectă poate să-ți facă inima să bată mai tare de la un o cană imensă, plină cu ceai negru, aromat cu bergamotă (și încă niște fructe a căror denumire n-o înțeleg în germană) și îndulcit cu miere cu propolis dintr-un borcan homemade de domnul tătic. Ceaiul negru parfumat și amestecat cu gustul tare de la tinctura de propolis cu muult alcool e în top 5 la mine (după 4 tipuri de cafea). O seară perfectă e una în care mă foiesc prin casă doar să apăs pufurile de parfumat aerul sau să te mușc de umăr pentru că dormi neglijent dezvelit. În serile astea îmi ies toate modelele din ață pe care le încerc, filmul are final fericit și mă lasă cu zâmbet cretin, prietenii mă sună doar pentru că, și toate planurile din lume par realizabile.
—-
Nu-s răzbunătoare și nici nu-mi place să mă pierd în explicații că de ce nu te mai vreau lângă mine. Alea se dau când vreau să rezolv ceva. Aștept să-ți arate timpul de ce nu. Continue reading
Secrets suck
The next worst thing after lies and betrayals. Or the sure path leading to them.
Onestitate ocolită, aer superior cu un secret în pungă, amănunte și detalii, necomunicare. În altă parte doar frică și figuri. Fug dintr-o parte, ridic din umeri scârbită în partea cealaltă și mă refugiez în ceva și mai rău, și mai stricat, bolnav și murdar. Toată lumea presupune și acționează pe presupuneri. Toată lumea se ferește și calcă în picioare relații, iubiri și prietenii doar din precauție. Alții din invidie. Gelozie. Instinctele eșuează. Continue reading
Under the weather
Absolut nimic nu-i calculat. Nimic din ce pare a fi. Calculez aiurea și număr din doi în doi. Din două în două. Numai ce nu-i de numărat.
M-am gândit când m-am simțit ultima oară fericită. Și m-a fericit scurt și frumos amintirea.
Avem un talent în a ne lipi de exemplele negative mult mai repede decât de cele pozitive. Răul din unii e Continue reading
Cloudy
Summer was hot and intense. Summer was relaxation and fun, was love and careless dreaming.
Because I’m born on August 30, summer is the reset button on my life.
I’m still receiving gifts.
Intrarea-n toamnă e panică și groază. E așezatul la loc, întorsul la/în tine și planul unei noi ierni și veri. Dacă ai unde, la cine și cu cine.
Prea serios.
Brrrr.
Me wants new, warm, happy sensations. Așa tare cum mă iubesc eu pe mine, tare plictisitoare îmi par zilele astea. Eu mă plictisesc pe mine. Uh. Ce-oi fi făcut cu plăcerea cafelelor, nebunia inodatului și împletitului, glumele gălăgioase în gașcă veselă și lacrimile somnoroase la filme siropoase, cărțile deschise cu fața în jos, plimbările prin parc și cafenelele ospitaliere? I’m not enjoying myself.
Hai cu veștile bune.