Am încheiat o săptămână epuizantă și oarecum urâtă. Grea. Veselă dar obositoare. Colorată dar sufocantă. Am dormit mult și am lăsat-o să alunece pe lângă mine.
Vorbesc foarte puțin dar, paradoxal, obosesc vorbind.
Toți mi se par stricați sau greșiți într-un mod neatrăgător. Înainte îmi plăceau oamenii greșiți. Acum nu mai am răbdare și îmi plac doar oamenii clari și ușori. Senini. Veseli, exuberanți sau liniștiți și pierduți în lumea lor. Oameni care știu sigur cine sunt ei. Sau măcar cine nu sunt.
Descopăr răutăți gratuite și puncte de egoism în tiparul unor oameni pe care mi-i luam ca exemplu câteodată. Mi se par mai grave nerecunoscute.
Îmi place vocea proprie, șoptită, din capul lui Dexter. Adorm inevitabil la al doilea episod și mă trezește intro-ul celui de-al treilea. A doua zi le reiau și recunosc sunetele auzite în somn. Mda, dorm cu soundtrack de serial killer.

Mă obosesc discuțiile despre religie. Discuțiile de peste tot. La televizor, pe net, la birou, la magazin sau cu prietenii. Îmi place fața lui Dexter când e întrebat despre religia lui. Am impresia că oamenii se înrăiesc și fiecare tabără devine din ce în ce mai îndârjită în a susține, argumenta și converti. Prefer să-mi pun mâinile la urechi și să lălăi antisocial. Incantații proprii.

There is something I truly believe: everything’s better after a bubble bath.

A bubbly weekend to you!