Pentru că nu mai am cuvinte şi pentru că mă întrebaţi prin comentarii, sms-uri şi telefoane şoptite, prin mailuri îngrijorate, am să va mulţumesc şi am să mă îngrop azi în cuvintele Angelei. Ea are ceva bun de spus despre fiecare sentiment trăit de mine, de oricine.

Nu interpretaţi şi nu presupuneţi. Sunt doar Aparenţe.

Cât de mult ne înşelăm crezând că lucrurile sunt ceea ce par. E mai simplu aşa, să luăm de bun ce vedem. În fiecare om există un actor.  Conştient sau nu, exersăm zi de zi rolul care credem că ni se potriveşte. Cu cât ne gândim mai mult la felul cum ne privesc ceilalţi,  cu atât riscăm să greşim mai mult. Dar şi ceilalţi fac acelaşi lucru. Naturali suntem doar atunci când încetăm să ne raportăm la ei. Viaţa e un şir de descoperiri – în noi şi în lumea noastră. Inevitabile dezamăgiri, dar şi nesperate revelaţii.  Când ochii noştri vor învăţa să vadă dincolo de aparenţe,  realitatea va fi mai aproape de noi.
 
 Probabil am ajuns la fundul Paharului răbdării. 

Din timp în timp ceva trebuie schimbat. Pe lângă adaptarea continuă pe care o exersăm vrând, nevrând, sunt acele schimbări care ne scot din ritm si ne solicita mai mult. Pentru ele, niciodată nu suntem pregătiţi. Pentru că nu e nimic de planificat. E doar un pahar al răbdării care se umple. Apoi, totul o ia de la capăt. Pe lângă experienţă pozitivă şi aparenta siguranţă  ducem cu noi tristeţea fiecărui eşec şi decepţii de-o clipă. Adunate în timp, ele alcătuiesc trecutul fiecăruia.
 
 Şi am avut noroc de tine. Mare noroc de umărul tău.
 Umărul acela. Al tău. Mi-e bine când mă gândesc că există. Un prieten tăcut, care ştie să asculte. Un reper de nădejde, ce şi-a dobândit semnificaţia în timp.  Umărul acesta. Al meu. Pe care ştii că îl găseşti chiar şi atunci când nu-ţi sunt în preajmă.  Până la urmă, totul se rezumă la încredere. Ca o convenţie tacită, în care fiecare ştie ce are de făcut.  Umărul tău seamănă cu tine.
 
 Adio lucrurilor urâte din viaţa mea fără cuvinte suplimentare. Rămas bun amintirilor frumoase. Şi cubul Angelei pentru lacrimile din ochii domnişoarelor, ieri.
Nu ştim mâine de la cine va trebui să ne luăm rămas bun. Întotdeauna dureros, întotdeauna nedrept. Nu ştim câte despărţiri pot să încapă  în sufletul unui om. Dar ştim că fiecare plecare lasă un gol. Care nu poate fi acoperit cu nimic. Oamenii trebuie preţuiţi astăzi. Trebuie căutaţi, ascultaţi, înţeleşi şi iubiţi. Astăzi. Pentru că mâine nu ştim ce va fi.  Nu plecăm în ordinea în care am venit. De cele mai multe ori, despărţirea vine înainte să reuşim să punem totul în ordine.  Fără să avem de ales. 
 
Şi vreau să închei frumos. Unde gasesc bilet de vacanţă? Vacanţă pentru a iubi.
 Nimeni nu ne poate da o vacanţă pentru a iubi.  Lucrurile se suprapun astfel încât  niciodată nu poţi spune: astăzi voi fi îndrăgostit şi atât. Ce poate fi mai frumos decât să simţi cum îţi bate inimă atunci când, de fapt, ai atâtea de facut. Să te bucuri pentru fiecare clipă în care poţi fi alături de sufletul drag. Să alergi căutându-l să tresări aşteptându-l. Să-l cauţi în fiecare chip, să-l găseşti în tot ce te înconjoară. Iar când, în sfârşit, e lângă tine, să te simţi cel mai bogat om de pe pământ. Şi apoi să o iei de la capăt. Dragostea ştie când să vină. Nu trebuie decât să o primim. 
 
  <