Eu nu pot fi excepţia care demonstrează regula


(foto)

…iremediabilă… crâncen iremediabilă… din punct de vedere romantic…
E un compliment primit des de-a lungul timpului… intenţionat să complimenteze sau poate să sublinieze defectul de a crede în dragoste chiar după recunoaşterea şi conştientizarea depresiilor şi disperărilor inevitabile şi inalienabile iubirii. Şi nu-mi pare rău nici o secundă pentru toate filmele de dragoste la care am plâns, pentru toate cărţile pe care le-am citit şi din care am adoptat principii, pentru înclinaţia spre poezie şi orice gând poetic, pentru convingerile mele de a trăi pentru şi din senzaţia iubirii. Mi-e ciudă că am ajuns la vârsta la care pot avea o părere despre dragoste şi-apoi să o simt. Mă bucur că am ajuns la vârsta conştientizării pasiunii, plăcerilor erotice şi senzaţiilor fizice … ştiţi ceva… am senzaţia că încurc termeni psihologici şi e frustrant când mă gândesc câţi doctoranzi şi doctori în psihologie îmi citesc blogul şi râd… poate mă străduiesc prea mult… Let’s keep it simple…
Mă-ndragostesc rar, repede şi iremediabil… trăiesc pentru sentimentul de a iubi, pentru senzaţia de lipsă de aer, pentru tremurul genunchilor şi pentru ochi în lacrimi. Da, am tendinţa de a-mi exagera senzaţiile. Rar şi greu spun te iubesc. Nu pentru că nu îl simt ci doar pentru a-i amplifica valoarea. Evit să fiu atinsă des, pupată sau strânsă în braţe. Nu pentru că nu-mi plac atingerile ci pentru că le doresc intense şi atunci când trebuie şi de la cine trebuie. Cuvântul ‘platonic’ nici nu ar fi trebuit inventat. E fad. ‘Sex’ e un cuvânt foarte important.
Pentru orice om, în orice moment al vieţii lui, există persoana care îl poate completa perfect! “Cred că există jumătatea perfectă. Chiar dacă plec de la premisa că sunt doar jumate din ceea ce ar trebui să fiu” până îl întâlnesc. Ştiu că sună a clişeu. Şi totuşi paradoxul încorporat în principiul meu e doar convingerea că omul nu-i făcut să fie monogam. Şi că odată sentimentul satisfăcut, se pierde intensitatea. Orice lucru, senzaţie, sentiment spre pasiune e minunat, maxim şi grozav la început. Eu cred în viaţa formată din mai multe începuturi şi binenteles acceptarea acestei filosofii care încalcă aşa zise principii morale şi sociale. Şi mai cred “crâncen” că există jumătatea (tile) mea (mele) pentru mine cea de-acum şi toate câte o să fiu de-a lungul vieţii mele. Dragostea dacă nu-i nebunie curată nu are nici un sens. Cât e nebunie(şi-anume, determinat în timp, ca să nu zic limitat) e ok… când încetează a fi nebunie, încetează a fi dragoste, jumătate, suflet pereche… deja ne-am maturizat în direcţii separate şi e timpul altei jumătăţi, altui început…
E ca una din acele useless superpowers, şi-anume read your own mind/soul. Cred că trebuie să-ţi cunoşti foarte bine sufletul şi să-i permiţi destule emoţii de-a lungul timpului pentru a putea citi în alte persoane ceea ce îţi trebuie ţie.
“Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” nu există! În schimb există senzaţia categorică de “vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe” atunci când iubeşti. De-aici şi fraza de poveste/basm cu final fericit. Pe care eu în optimismul meu flower power, happy hippy o cred întotdeauna când iubesc. Pentru că aşa vreau. Să o cred.

Doar

Eu. Îmi place să mă cred greu de citit. Paradoxal mă proclam extrem de sinceră. Încerc, în acelaşi timp, să păstrez tuturor imaginea foarte clară despre cine sunt şi ce-mi place în spaţiul meu intim, ce-mi poluează aerul şi ce îmi este necesar, ce iubesc şi ce doar tolerez. Şi inevitabil acţionez după aceste nou născute principii. Normal că-s subiectivă. Normal că nu-s imparţială. Fobiile îmi sunt deasemenea destul de evidente. Pentru cine e atent. Egoistă? Dap. Rea? Uneori. Naivă? Haha!

For all that I’ve blessed and all that I’ve wronged, in dreams, until my death, I will wonder on…

Am ezitat. Din modestie. Şi-apoi mi-am spus de ce să fiu aşa… Vreau să mă laud. Vreau să se ştie că sunt a lor şi ei ai mei. Vreau să citesc şi recitesc, să plâng continuu ca o sentimentală bătrână. Să cred că visez în empatii şi oameni nebuni pe care să-i iubesc. Să mă trezesc şi să fie adevărat.
Şi am să folosesc un termen nu tocmai potrivit dar îmi place şi-anume “elitist”. Sau mai potrivit “exclusivist”. Aproape de mine ajung puţini. Deşi încearcă mulţi. Gravitează mulţi şi dispensabili. Pe cei puţini, nebuni şi frumoşi i-aş ţine necontenit lângă mine. Avem vise utopice pe care ni le povestim fără răsuflare cum că trăim grămadă şi laolaltă bucurându-ne zilnic de plăceri comune, cum că ne facem vacanţe întregi cotropind nisipurile vechi ale Vămii sau prindem zorii zilelor plimbându-ne pe alei pietruite în jurul Domului din Vienna cu regretul că, deşi suntem puţini, nu încăpem într-o singură gondolă pe canalele Veneţiei.
Acum un an jumate scriam primul post frustrat şi neatrăgător şi sperăm în apropieri virtuale ce măcar simulează o înţelegere fiind sătulă de apropieri reale, sociale şi nesatisfăcătoare. Habar nu aveam că, de fapt, voi câştiga apropieri reale şi stări minunate de la oameni inventaţi parcă pentru mine. Şi-mi place cum îmi schimbaţi culorile şi mă pictaţi când şters, când monocrom când fosforescent când pastelat. Îmi doresc să fiu de fiecare dată exact cine îşi doreşte fiecare să fiu. Tristă şi calmă. Veselă şi cu cearcăne. Moale şi complicată. Puternică şi moralizatoare. Acolo. Prietenă. Domnişoară. Soră. Iubită. Doamnă. Femeie. Ea. Liz.
Nu merit chiar toate vorbele frumoase. Exagereaza tineretea-n ei! Am sa retin doar pentru mine cate-un sentiment.

Femeie lângă care știu să tac și să fiu. Să am muzică și părere. Să stau în picioare și să mă uit pe pereți. Să mă simt bine.
(am abuzat de cuvântul cafea, sunt conștientă. dar o descrie)

Nu inteleg de ce nu profiti mai mult de noi, cei pe care ne ai. De ce te abtii sa te infrupti din noi, caci stim ca iti place, cel putin la fel de mult pe cat ne place noua sa ne infruptam din tine!!!

Clar, nu va merit…

Sunt a lor exact cat ei sunt ai mei.


Ce minte încâlcită pot să am!
Am să amestec o poveste despre o gaşcă ce s-a numit pe rând “Dream Team”, “Gaşcă debilă” şi-acum Team B (deşi suntem cam mulţi în comparaţie cu un biet Kenny) cu-o melodie ce-mi dă musical mood astă seară The Killers – Read My Mind.
Ei sunt cei ce se-adună spontan şi zgomotos. Tac din când în când filosofic. Pentru prea puţin timp. Împărăţia Lizului şi chiar grota acesteia cu canapele roşii şi mai rar câte un club zgomotos găzduieşte hohote şi aberaţii atât de imorale şi ilegale cum le-au categorisit de comun acord. Întotdeauna sunt de comun acord. Chiar şi când unii vor să se răfuiască în parcare cu furculiţe şi alte asemeni arme. Destul de des în cursul unei singure zile.
“On the corner of Main Street”
Niciodată nu lipseşte bârfa. Râd vesel de coincidenţe stranii şi-şi recomandă prieteneşte muzică de ascultat în stări diverse. Îşi dau sfaturi doar de dragul de a le da.
“Just tryin’ to keep it in line/You say you wanna move on and/ You say I’m falling behind”
Se respectă şi se analizează. Se plac. Figuri noi vin şi pleacă. Rămân doar cei ce insistă şi reuşesc să treacă de nebunia ce-i păzeşte. Împart secrete din priviri, se înţeleg fără să-şi vorbească, îşi simt stările de la kilometri distanţă şi se ascultă unii pe alţii cu plăcere. Adună amintiri şi confidenţe cu fiecare zi sau noapte ce trece.
“The good old days, the honest man;/The restless heart, the Promised Land/A subtle kiss that no one sees;/A broken wrist and a big trapeze”
Împart orice şi tot. Îşi dăruiesc unii altora zâmbete şi atacuri la orgolii, ghiocei şi mere mari şi dulci, limuzine şi paduri cu Opeth, ciocolată şi Hubba Bubba roz, shampoo bubbles şi desene. Schimbă random între ei ochelari de vedere, curele şi centuri, ţigări şi sticlele de bere, cabluri de date şi cărţi.
“Oh well I don’t mind, if you don’t mind/’Cause I don’t shine if you don’t shine”
Îşi creează dependenţe ciudate unii de alţii. Unul e soft şi hipi azi şi altul black pentru ca mâine alţii să se contrazică-n stări şi câteva principii. Unii fumează, alţii nu, altul poate, alta deloc. Unul iubeşte, alta nu, alţii poate, altul deloc.
Depresii şi situaţii criză le au, le simt şi-apoi le depăşesc atât de curajos şi împreună. Pentru că nici unuia nu-i este teamă să spună că îi pare rău. Şi-apoi, deasupra tuturor gesturilor, instinctul este cel care primează.
“It’s funny how you just break down/Waitin’ on some sign/I pull up to the front of your driveway/With magic soakin’ my spine”
Inventează cuvinte noi şi gesturi doar ale lor. Sunt geniali şi frumoşi. Se confesează fiecăruia în parte ca mai apoi versiunile să se suprapună şi-treaga gaşcă să poată să tragă o unică şi profundă concluzie comună. Experienţă unuia sau altuia devine sfat sau chiar experienţă comună a celorlalţi. Doar din încredere.
“The teenage queen, the loaded gun;/The drop dead dream, the Chosen One/A southern drawl, a world unseen;/A city wall and a trampoline”
Sunt zile când se reneagă unii pe alţii, când ale lor stări sunt amplificate şi contradictorii, când orgolii se ciocnesc zgomotos în aluzii transformate peste noapte. Sunt dăţi când se resping bizar fiecare ţipându-şi sus şi tare suprema ciudăţenie. Şi îşi promit în gând o despărţire definitivă dată de nervi, de transe şi de spooky dreams. Şi-apoi un gest, un zâmbet, o coincidenţa sau doar o fire mai puternică i-aduce iar grămadă punându-i să îşi recite frumos reproşurile ruşinoase ce se transformă brusc în aceleaşi râsete şi aberaţii, gesturi cretine şi-amuzante, stare de calm şi filosofie.
“Slippin’ în my faith until I fall/You never returned that call/ Woman, open the door, don’t let it sting/I wanna breathe that fire again”
Partea frumoasă e că toată povestea mi se aplică şi mie ca şi fiecăruia dintre ei. Pentru că ei suntem, de fapt, noi.
“Oh well I don’t mind, if you don’t mind/’Cause I don’t shine if you don’t shine/Before you jump/
Tell me what you find when you read my mind”
Put your back on me
Put your back on me
Put your back on me

The Killers – Read My Mind
Asculta mai multe audio Muzica »

Later(in the night) Edit: un fel de erata: s-a numit “drimtim” iar in loc de furculita ca si arma preferata de bataie in parcare era de fapt o presa de usturoi! Termenul “sensiblitofil” nu si-a gasit locul in aceasta poveste. Dar este tot din ea!

What Musical Instrument Should I Play?

După o discuţie frumoasă cu Dina despre cântatul la chitară şi alta cu Pufy despre The Top Ten of Shredders of all time am făcut un quizz.


You Should Play the Guitar


You’re very independent – both in spirit and in the way you learn.

You can teach yourself almost anything, even if it makes your fingers bleed.

You’re not really the type to sit patiently through a music lesson – or do things by the book.

It’s more your style to master the fundamentals and see where they take you.

Highly creative and a bit eclectic, you need a wide range of music to play.

You could emerge as a sensitive songwriter… or a manic rock star.

Your dominant personality characteristic: being rebellious

Your secondary personality characteristic: tenacity

Copy/Paste

Articol pe care il gasiti si pe www.cafeauadinzori.com

Playlistul unui rock lover #2

Continuăm. Shuffle Off. Mi-am dat seama că ascult cu mare plăcere şi dedicaţie formaţii rock şi cântece ştiute pe derost despre care acum câţiva ani nu auzisem. Şi ca ultima mea frază să aibă înţeles vă spun că întotdeauna am considerat muzica rock înafara tendinţelor, am considerat-o independentă şi neschimbată, muzica pe care nimeni nu o poate detrona, desfiinţa sau transforma cu ierarhii în playlisturi ce rămân peste ani şi ani la fel de ascultate şi aplaudate… dar deasemenea credeam că acest lucru o face de neatins şi nepenetrat în topurile marilor trupe, că milioanele de curente noi şi încercări disperate nu vor avea nici un succes (my bad!) şi că bandurile de-o vară cu zdrăngăneli atât de frumoase din chitări şi părul răvăşit în ochi vor dispărea la fel cum au apărut… Majoritatea chiar au dispărut…

Am să vă spun azi despre câteva trupe aparute de la 2000 incoace cu succes nebun în ultimii ani, succes pe care îl merită şi care are în spate talent, muncă şi noroc … şi care binenteles fac parte din playlistul meu…

Theory Of A Deadman , TOAD sau mai simplu Theory este o formaţie care a reuşit clasic cu un demo tape dat la un aftershow party lui Chad Kroeger de la Nickelback. Sunt frumoşi şi cântă bine. Make Up Your Mind sună frumos . Wiki si LastFm spun ca stilul lor e post-grunge rock. Aşa o fi.

Audioslave e o trupă care, cică, a cântat ceva ce se încadra la hard rock şi grunge. E o trupă ce a pornit ca un proiect între un chitarist de la Soundgarden şi câţiva membri de la Rage Against the Machine. Like a Stone s-a auzit la un moment dat din calculatorul meu cand se invarteau Cip si Puffy pe langa el. Si se aude de-atunci mereu.

Stone Sour este o alta formatie proiect de data aceasta initiata de cativa membrii Slipknot, care a iesit bine, arata bine si canta bine. Through Glass e o melodie care-mi place enorm, desi tot albumul merita atentie. (CartKid guilty again! Geniale recomandari de-a lungul timpului)

Default este un alt band descoperit de Chad Kroeger si care canta binenteles tot post-grunge (habar nu aveam ca am ceva cu acest stil/curent/cuvant). Mie LastFM-ul mi-a aratat-o. One Late Night savurez deocamdata de la ei. Merita ascultati.

Breaking Benjamin este tot un post-grunge band. Off topic, de-acum nu ma voi recomanda ascultatoare de rock ci voi raspunde pretentios “Ascult post-grunge. Tu?” Glumesc desigur. Doar o insigna mare cu Post-Grunge addicted, poate… just kiddin’. De la Breaking Benjamin ascult obsesiv So cold de pe albumul scos in 2004 We Are Not Alone. Tezeu e responsabil pentru aceasta placere. Si recomandare.

In incheiere va spun despre o formatie care e veche si buna dar care e new entry la mine. Nu am ascultat pentru ca nu reuseau sa se lipeasca de sufletul meu pana acum. Dar acum s-au lipit bine de tot. Tot de la Puffy (trebuia sa dau un link si pentru tine, :) Puffy aka CartKid), Slipknot cu ultimul album. Snuff e preferata mea. Si o descriere superba a albumului si motivului pentru care acum ii ascult, am gasit aici: metalhead.ro.:

Sigur, a fost nevoie de o pauza de 3 ani insa asteptarea nu a fost in zadar caci Slipknot au scos pe piata probabil cel mai matur album lansat pana in acest moment. All Hope Is Gone reprezinta echilibrul perfect intre un sound metal mult mai bine cizelat si o latura ceva mai soft a trupei, neexploatata pana acum (…) cei 9 componenti au explorat o latura mai matura, nu neaparat extrem de moderna ci pur si simplu altceva, ceva nou, proaspat.

Şi vă las să ascultaţi aceste şase melodii. În total 20 de minute de muzică, nu bună, ci foarte bună!

Right now just coffee and shampoo bubbles… no cat…

..aaa… nici nu stiu cum sa incep sa scriu… nici nu stiu daca e bine sa va las sa ma imaginati asa trista si plangand…
Azi…sau cel putin acum… plutesc intr-o stare groaznica de incertitudine… care de fapt inclina spre certitudinea nefiintei mai mult…
Dimineata incepuse frumos… si iata ca discutia reconfortanta pe care o aveam a fost intrerupta brusc de o urgenta… urgenta era pisica mea… care a ajuns inghesuita-ntro cutie la clinica veterinara… unde, iata, i s-au dat putine sanse de supravietuire….
Nu stiu la ce sa ma astept… am o sansa dintr-o mie la o veste buna… si plang si ochii imi sunt umflati si dor… simt ca pierd un cuvant din definitia mea…
aaa… ea…
Later Edit:
M-am gandit ca n-are rost sa mai scriu inca un post trist… asa ca il voi intrista pe asta un pic mai tare …
Sunt calma si nu mai plang… pe partea cealalta a strazii, in fata magazinului sunt trei copaci si cativa boscheti ce vara infloresc… acolo am ingropat-o pe Scama, o pisica alba si rea ce m-a iubit nespus… si tot acolo e si Baba, pisica ce-a trait 14 ani si a murit calm, in somn, de batranete… si-acum si Suzi, iata, ce ieri torcea necontrolat sub mangaierea domnisoarei cu unghii rosii si voce soptita….
Si o sa-mi treaca… dar acum ma uit in gol… o caut… o aud… O jumatate de pliculet wiskas… neterminat…. cateva boabe de mancare de pisici intr-o tavita… ceva ghemotoace de par pe mocheta si pe scaunele de pescuit… cat par avea pisica mea… am calcat pe-un cubulet de pesmet furat de ea azinoapte si molfait langa soba… pe husa cutterului sunt urme de pamant galben in forma labutelor ei, nu le-am sters ca mi se pareau funny… am aruncat cutia cu cravate scolare unde dormea nederanjata… Betty, cainele lup, o cauta imediat ce deschid usa… si-apoi ridica ochii intrebatori la mine… eu plang din nou… toate astea de la ora 12, astazi…
Si-i simt acut lipsa pentru ca ea era acolo cand eu plangeam din milioanele de motive stupide din care se poate plange pe lumea asta… si iata ca acum plang dupa ea si nu-i nici macar un singur om cu mine sa o planga macar de dragul meu…
Suzi era cat din catcoffeeandshampoobubbles… si nu mai e…

The more People I meet, the more I love my Cat!

Azi iar m-au năpădit atât de multe şi de grele. Pragul depresie mi-apare aproape şi tentant. Totul e gri şi negru azi şi nimeni şi nimic nu-mi poate aduce zâmbetul pe buze. Şi sunt câţiva care se străduiesc. Locul prietenului cel mai bun e gol. Şi am recunoscut-o. Oameni prietenoşi, prieteni buni şi-atât sunt mulţi şi unii chiar râvnesc la al meu loc atât de gol. Şi totuşi nu-i o preselecţie. Cel /cea ce se potriveşte va intra firesc şi de la sine în acel loc. Aşa cum au făcut-o şi alţii câţiva. Şi îmi vine chiar să cred că a mea stare e un pic indusă sau împrumutată din câteva depresii cunoscute şi simţite şi vreau să pot să o zic fără să-mprastie vre-o urmă de vinovăţie. Zâmbesc nervos la glume slabe. Îmi tremură imperceptibil mâinile şi corpul. Am urmărit, deunăzi, epuizată de dragostea şi nesfârşitele-ntrebari a câtorva duzini de copii mici, trei filme la care am plâns în întuneric singură şi ronţăind pesmet. Mi-e ciudă când mi se întâmplă multe şi nu am pe cine suna să ţip, să spun, să povestesc. Şi aş împărţi destule dar n-am cu cine şi de ce. Şi-aş întreba, cu ciudă, diverse lucruri ce nu-mi par în regulă şi-ntotdeauna aş vrea să am şi o a doua părere-n care să mă-ncred . Dar telefonul sună insistent şi întrebări de bine multe m-asaltează şi degeaba pentru că oricât le-aş oferi imagini clare despre mine, continuă să vadă cu totul altceva. E clar că nu se potrivesc locului gol lăsat aşa în urma, poate, a unor câteva trădări urâte şi dureroase sau poate a unor mii de kilometrii depărtare sau altor noi iubiri şi-ndragosteli

ieşite la iveală. Deja am obosit să caut mistere-n oamenii noi pe care-i întâlnesc sau să răscolesc
avidă priviri în căutarea profunzimii. Refulez simplu şi absurd în mailuri scurte, rare şi ciudate. Îţi mulţumesc. O carte nu a reuşit să mă ajute. Ieri deja mi-am interzis-o. E depresivă, scrisă prost şi celebră degeaba. Hua, Coelho! Nu are rost să vă mai spun că singura fiinţă caldă ce pare a comunica cu mine zilele astea e pisica mea.

Teme pentru acasa!

Le-am primit, le onorez! Leapsa No. 1 vine de la Richie si mai avea un pic si expira termenul de onorare, ca sa spun asa. Regula spune ca tre sa raspunzi intr-un singur cuvant daca se poate. Iata:
Yourself: dreamy
Your Spouse: younger
Your Hair: dark
Your Mother: worried
Your Father: fulfilling his dream
Your Favorite Item: FS Notebook
Your Dream Last Night: mobile phones (!!)
Your Favorite Drink: Jack
Your Dream Car: vintage
The Room You Are In: big
Your Ex: not yet!
Your Fear: manageable
What Do You Want To Be In Ten Years: happy me
Who You Hung Out With Last Night: facinating people
What Your Not: pessimist
Muffins: Thanks!
One of Your Wish List (Items): a woman’s love
Time: late
The Last Thing You Did: double click
What You Are Wearing: black
Your Favorite Weather: hot
Your Favorite Book: Harry Potter
The Last Thing You Ate: dried bred (pesmet, come on!!)
Your Life: envied
Your Mood: special
Your Best Friend: empty spot :(
What Your Thinking About Right Now: the empty spot
Your Car: Opel Astra
What You Are Doing At The Moment: writing an answer
Your Summer: too short
Your Relationship Status: forever not yours (A-HA) :)
What Is On Your TV: dunno
What Is The Weather Like: cloudy
When Was The Last Time You Laughed: lastnight.

Leapsa No. 2 este de la Tezeu si e cam la fel dar mai usoara si mai putin indiscreta. Mi-a amintit de 21 de cuvinte, jocul de pe blogul lui Tudor Chirila, si cum spune el: “OAMENII NU MAI GANDESC CE SPUN PENTRU CA AU LA INDEMANA PREA MULTE CUVINTE SI PREA PUTIN TIMP.. Leapsa consta intr-o enumerare de cuvinte (simboluri pe care eu le strang zilnic in sacose sacose) care imi plac sau poate care inseamna ceva pentru mine. Binenteles ca e o leapsa ce merita jucata ciclic si discutata pentru ca ale mele simboluri se schimba de la o perioada la alta. Cred ca ale tuturor. Iata cuvintele de azi/luna asta/anul asta:
tentatie, cafea, neintrebari, placebo, pesmet cubulete, rock, notebook, pisica, blog, pasiune si vis
Binenteles ca sunt cateva constante… alea se regasesc si in definitia persoanei mele. Restul se schimba periodic.
Claudiu&Lizuka, Dina, Claudel, Cip si Elena doar daca vreti… si sunteti alesi aleatoriu si fara vre-un motiv anume… :)

Enter si de la capat…


Toamna dă stare de analiză critică. Cerul noros lasă loc de melancolie şi tristeţe. Frigul dă conştientizare de singurătate dureroasă, loc gol şi vise de-mplinire călduroasă.
De data asta nu am să o las. Şi vrând să conştientizez vizibil atâtea lucruri bune şi frumoase ce-mi merită recunoştinţa am să le-nsir pe toate câte-mi amintesc acum.
Şi lauda ar trebui să-nceapa cu stările de bine şi bucuriile cele mai sincere.
Le am şi le primesc constant, nesigur şi frumos aproape zilnic.
Atâta timp cât oameni îmi zâmbesc atât de sincer şi frumos şi îmi clipesc intenţionat cu gândul de a-mi da stare de bine le mulţumesc pentru.
Şi mulţumesc pentru cuvinte scrise sau rostite, povestite sau închipuite, întrebate sau neîntrebate care au acelaşi efect asupra mea.
Şi-ar trebui să recunosc că am norocul ce alţii nu îl au să mă pot bucura când vreau de-o dimineaţă prelungită în aşternuturi calzi, că mă pot bucură când vreau şi-aproape zilnic, în zilele de iarnă, de-o soba retro şi frumoasă ce încălzeşte sufletul mai mult sau să nu uit mansarda adolescenţei mele zbuciumate care există încă plină de amintiri şi lumânări parfumate… mansardă ce-mi poate da stări din cele mai ciudate ori de câte ori îi calc pragul sau îi privesc geamul de sus ce dă spre cer. Şi chiar aş vrea să fiu atât de recunoscătoare de libertatea în mişcare şi în comunicare pe care-o am. Şi pentru amintiri sunt norocoasă. Sunt amintiri pline de oameni faini, iubiri frumoase şi sentimente maxime. Şi chiar norocul meu de a avea casa plină de personalităţi pestriţe şi ciudate ce stau aliniaţi la analiza mea atentă. Şi mulţumesc vieţii în general pentru rezerva constantă de miracole, enigme şi dileme ce îmi ţin spiritul în priză. Să nu uit recunoştinţa ce trebuie îndreptată spre faptul că poate sunt unul din oamenii ce caută/găsesc/se bucură de sensuri mai profunde ale muzicii, cuvintelor, lumii… vieţii…
Şi am să repet ce mi-am dorit puţin mai devreme: diseară ideal ar fi … un vin roşu… friptură de pui (ciudat!)… portocale…muzică chill… mim, rentz, canastă… filozofie şi argumentări absurde… relaxare…