I feel like my soul went through a pencil sharpener. 

Cuvintele mi s-au terminat. Căile de ieşire s-au închis, soluţiile s-au evaporat şi aşteptarea doare. N-aş fi în viaţă fără tine. N-aş fi rezistat fără încrederea ta în mine şi noi. Eu şi noi care ţi-am tulburat universul, ţi-am întors lumea pe dos şi ţi-am scormonit gândurile. Noi care ţi-am călcat în picioare pilota şi ţi-am şifonat lenjeria cu frunze de toamnă, care ţi-am speriat dalmaţienii şi ţi-am mâncat mâncarea. Şi-apoi te-am întrebat prea multe şi-am cerut şi aşteptat prea multe.  

 Am ajuns în punctul în care nu ştiu ce aştept. N-am ştiut să te iubesc de la distanţă. N-am ştiut să vă iubesc de la distanţă. N-am ştiut să tac. Şi să primesc. 

Now I’m in an apocaliptic mood.

The real purpose was for me to finally let it all out. I felt like an odious piechart. You’re a piechart! Too many slices that wont let me sleep at night. Hateful, detestable, repugnant, disgusting. All me and all mine. And as I said last year, knowing nothing is better than knowing it all. I was happy that way… thinking that I can use all the infos and complaining in the same time that I didn’t want to know them. Then you came along and told me that all knowledge is worth having. Now I’m just confused and i’ve lost my sense of reality. Or meaning.

The cat came to me and said: “You realize you’re walking right into her trap. Challenge her, then. She may not play fair, but she won’t refuse. She’s got a *thing* for games.” But the voice in my head kept giving me the heebie geebies: “Be clever, Miss. Even if you win, she’ll never let you go!”

{“When you see an introvert lost in thought, don’t say “What’s the matter?” or “Are you all right?” Don’t say anything else, either.}

Saltele moi de gânduri negate, zile în şir mângâind şi zâmbind, momente awkward şi discuţii temute, invidie lejeră şi oameni prea destepţi. Şi noi.  

 Când iau pauză scriu, când nu scriu, iubesc, când nu iubesc mi-e dor, când nu mi-e dor, zâmbesc trist. Adun amintiri sau îndeplinesc dorinţe foarte vechi. Momentele alea în care eşti exact acolo unde îţi doreai de mult timp, făcând exact lucrul pe care ţi-l imaginai că ai să-l faci, lângă oamenii cu care ţi-ai conturat dorinţa ani de zile, poate, în urmă. Momentul în care realizezi că fericirea momentului e dublată de dorinţa împlinită. Şi-apoi nu mai contează berile fără număr, muzică bună, mâinile tale în mănuşile mele, zâmbetul alintat sau buzele unui prieten bun. Contează doar ziua, seară, oraşul, momentul. Noi. Şi când asta e evident şi zâmbetul tuturor e relaxat, atunci mi-e drag tare să te strâng în braţe, femeie frumoasă, să te privesc cum îmi dansezi doar mie în nebunia de oameni, să te feresc de câţiva ameţiţi ce tulbură mulţimea ce dansează şi rămân de fiecare dată înmărmuriţi când trec pe lângă tine, să număr momentele în care mi-ai strâns mâna în mâna ta, să adun zâmbetele care erau doar pentru mine, să mă simt mândră de fiecare şuviţă a ta de păr.  

 Când împarţi o dorinţă-n trei, teama se multiplică, ruşinea e frumoasă şi satisfacerea mult mai rapidă. Când împarţi o teamă în trei, dorinţa se multiplică, ruşinea dispare şi satisfacerea e mult mai rapidă. Când împarţi o ruşine în trei, înveţi să doreşti şi iubeşti fără teamă.  

 Despre ochii tăi nu spun nimic. Ţin doar pentru mine. Şi el. 

 În plină iarnă, Vama Veche cu Vara asta a făcut sens. 

Într-o zi am auzit de ea şi am urât-o până în măduva oaselor. Mi-a dat un tremur cretin şi nu mă recunoşteam. În noaptea aia i-am citit fiecare reacţie în fiecare rând şi fiecare pas înapoi în dorinţa de a-l face înainte. În acea prima noapte m-am temut. A doua noapte a zâmbit doar presupus. Şi pentru mine. Frisoane reci. Nici urmă de invidie. Oricum uitasem cine-am fost c-o noapte-n urmă. Am plâns pentru ea într-un bar aglomerat şi gălăgios. A treia noapte i-am trimis cele mai tremurate sms-uri, cele mai stupide gânduri şi i-am purtat cea mai mare grijă. M-a suportat, primit, cerut. Înainte să mă trezesc am visat cel mai verde vis posibil. În a patra noapte nu i-am zis nimic dar nu mi-am desprins ochii de pe ea. M-am ruşinat şi îndrăgostit. De câteva milioane de ori. Mi-am terminat cuvintele. E prea frumoasă. Evident că în a cincea noapte am pierdut-o.

E doar o poveste. Am citit-o undeva. Se numea Despre singura femeie perfectă. I-am schimbat numele ca cea la care m-am gândit să nu îşi dea seama că e despre ea. Oricum nu mai contează. Începe a şasea noapte şi în a şasea noapte  nu se întâmplă nimic frumos niciodată, în nici o poveste.