Într-o zi plângeam după zăpadă… vroiam să ningă cu fulgi pufoşi… simţeam că doar ninsoarea mă poate vindeca. A nins în noaptea aia şi-a mea sclipire a ochilor s-a vindecat.
Cu-o zi în urmă îmi doream ploaia. Ceream şi invocam o ploaie lungă şi curată cu aer cald şi-umbrele colorate. Simţeam nevoia de un altfel de miros. Simţeam nevoia de păr ud şi ochi sclipitori, de străzi curate şi spălate cu căţei leoarcă şi nepăsători, de paşi grăbiţi şi gulere ridicate spre obraz, de picătura rece ce şi-a găsit loc pe după gulerul jaketei, de sărituri nebune peste bălţi ce îşi ascund adâncimea. Şi le-am primit. Pesemne că le merit.
Când plouă mult şi luminos simţurile mi se accentuează. Parfumul său adie altfel în zilele ploioase când se aşează lângă mine. În zile reci cu ger uscat se simte mai puţin. Până şi muzica-n maşină se-aude altfel când afară plouă. Trotoarele lucesc curate noaptea. Dunărea e singura care pare chinuită de nori.
Îmi place mult când plouă, clar.
Scenarii multe se pot scrie când intră ploaia în discuţie. Să ne gândim la lungi plimbări prin aer ud şi răcoros. Să ni se pară doar buzunarele uscate şi curate. Stropi reci să se ridice-n sus din spatele tenişilor uzi în ritmul paşilor puţin grăbiţi. Şi-apoi când nu mai rezistăm şi hainele ne sunt atât de ude, s-avem unde fugi nebuni să ne lipim de-o sobă caldă şi-un filtru să ne facă sfârâind un ceai fierbinte de lămâie. Lentile aburite. Zâmbete largi şi sincere. Stare de izolare paradoxal puternică. Pahare, mandarine şi gogoşi. Muzică.
Mi-am plănuit această zi pentru o curăţenie atentă în a Lizului Împărăţie. Pentru că plouă e aerul curat şi înăuntru, lumina este altfel prin geamurile mari la stradă şi poate singura lipsă simţită crunt pentru a fi o zi perfectă e o pisică ce-ar trebui să toarcă leneş pe-un fotoliu. Totu-i mai lent şi mai frumos.
Oftez, zâmbesc încet, clipesc mai des. Îţi mulţumesc.