Pe 28 ianuarie vreo 7 ani la rând sărbătoream aniversarea unei relaţii… care nu a mai apucat şi a opta aniversare… şi totuşi iată că încă îmi amintesc cu drag şi zâmbet de om, de ani, de căţelul imens de pluş primit în dar ultima dată şi pe care scria “free dog” , de ceea ce însemna Fructul Soarelui pentru noi, de scrisori, telefoane şi de ceasul făcut cadou într-un pahar cu apă la 16 ani, de gusturi muzicale, cluburi şi gaşca de prieteni şi de minunatele petreceri. Îmi aduc perfect aminte emoţia cu care îl vedeam că mă aşteaptă în staţie la farmacie şi îi zăream geaca de departe sau cât de conştientă eram de mâna lui care o strângea pe-a mea ore întregi cât rezistăm să ne plimbăm prin frig. Ne cunoscusem la un majorat la mine în bloc drept pentru care ai mei minunaţi părinţi ştiau deja despre noutăţile din viaţa mea sentimentală fără să le spun, bârfa funcţionând minunat. Şi îmi amintesc prima oară când a venit la mine acasă după vreo două – trei luni de când ne cunoscusem, şi a venit pentru că eu fiind foarte răcită nu am putut să ies un weekend din casă şi era deja a doua săptămână de când nu mă văzuse. Mi-a sunat la uşă. Chiar de sunt 13 ani de-atunci îmi amintesc perfect cu ce era îmbrăcat, cum purta şapca trasă pe ochi, jeanşii lăsaţi pe talie în jos şi foarte largi, bluză largă şi portocalie pe care scria mare NO PARKING, îmi amintesc perfect parfumul sau, zâmbetul şi glasul. Anii următori ne-am plimbat nebuni şi îndrăgostiţi prin tot Galaţiul punând stăpânire pe cotloane de pe faleză sau de la zid, pe cafenele mici şi întunecate mirosind a bodegi, sau în scara blocului unde nu reuşeam să ne despărţim unul de altul când mă conducea. În timp am devenit cuplul inseparabil, invidiat de toată lumea şi acceptat de părinţi, bunici şi vecini. Nu ne mai întâlneam în staţie ci îl aşteptam acasă. Nu mai ieşeam în baruri ci ne beam cafeaua în camera mea. Nu îmi mai scria declaraţii în zăpada de-abia căzută pe faleză ci stăteam ore în şir privindu-l cum îmi desenează, doar pentru mine, diverse, orice… desene şi mesaje. Le-am păstrat pe toate. Într-o mapă neagră. Da, ştiu!
Mi-au rămas amintiri frumoase tare, desene multe, fotografii, melodii, ticuri verbale, un câine lup real, un câine de pluş şi-o armată de zeci de alte animale moi, scrisori şi haine şi mândria pentru a mea prima iubire perfectă.
Azi e aniversarea primei mele iubiri. Azi, dacă am să plâng, am să zâmbesc privind în gol sau pur şi simplu am să fiu melancolică, am să pretind să mă înţelegi!
asta-i viata, merge inainte. dar orice sfarsit e sansa unui nou inceput…
:) Multumesc, Dan… dupa sfarsitul asta al carui inceput il sarbatoresc azi au mai urmat doua inceputuri si doar un sfarsit…:) so… am invatat sa comunic bine cu propria-mi viata… cred (!?!)…
Dar intotdeauna face bine cand ofteaza cineva odata cu tine “asta-i viata”… face bine tare…
Ce frumos…
tezeu, pfuu… frumos… demult…
bravoooooooooooooooooooooooooooo:D:D: arati bine:P
Candva am simtit ceva asemanator. Si-am revarsat simtamintele in scris:
http://oanaanca.blogspot.com/2007/03/franturi-de-vesnicie.html
E ciudata trairea …demult, trecut, capitol inchis si totusi parte din tine.
Si din ce v-ati certat ?
Claudiu, asa aratam :P
Oana, ai scris atat de frumos… minunat chiar… mi-ai incheiat seara asta frumos…
Mircea, hai, maa… asta era ideea… azi imi amintesc lucrurile bune si frumoase… nu cele rele…
:( m-a intristat postul tau :(
hee… scrii atat de frumos, imi place sa te citesc, desi nu am facut-o prea des in ultima vreme… imi pare rau chiar si pt asta… si iubirea mea cu care incepe cu R. s-a dus… nu stiu, in schimb, daca as putea sa scriu atat de frumos despre el… nu stiu daca merita osteneala… e frumoasa iubirea… uneori doar sa o citesti, alteori sa o simti…
ce ramane dupa ea nu se poate numi in niciun caz ceva frumos… ramane ori durere, ori placere, ori regret… ori o umbra de fericire… cert e ca raman amintiri :)
Cristi, nu te intrista… eu sunt exceptia… care intareste regula… voastra :)
MLG, si tu scrii frumos de R. si de iubire… degeaba spui… nu regreti ca a fost… regretele-s pentru greseli si pentru ce-ar mai fi putut fi…
intotdeauna primul inceput e cel mai frumos.si nu i dorim sfarsit.pentru ca mai apoi sa ne multumim cu amintirea celor 2,ca ceva firesc a unei relatii.prima relatie.superb.