Exagerări de zece noaptea sau culmea pesimismului în dialogul a doi oameni optimişti.
(Ea căutând în geantă):
Ah! Pastilele…
Ce pastile…
Pastilele mele de migrenă… am câteodată migrene groaznice… (apoi zâmbind ironic) am o tumoare pe creier şi-mi dă migrene groaznice… eventualy voi muri…
…linişte…
Glumeşti cu tumoarea, nu? (de-a dreptul îngrijorat) Nu ai nici o tumoare, nu?
Păi am migrene! Groaznice! (Râzând) … şi sclipiri de geniu… de la ce crezi?
… linişte…
(Ea râzând)
Nu mai am mult de trăit… de asta fac nebuniile astea în ultimul timp…
(El e mut… nu ştie ce să zică)
Hai, măă, nu fii aşa… odată mă vei pierde cumva… şi ce preferi? Să mă pierzi ştiind că te iubesc dar mor subit şi dureros răpită de-o tumoare sau vrei să ştii că-s sănătoasă şi bine merci dar nu te mai iubesc şi nu mai vreau să te mai văd vreodată??
(El de-a dreptul speriat…tace… se foieşte. Dac-ar fi avut trei puncte le-ar fi pus. Să scape de două variante macabre. Se linişteşte şi reduce totul la un punct.)
Nu vreau să te pierd. Punct!
deci…(nu se incepe cu deci, stiu, dar nu ma pot abtine!), deci… e prea tare!
p.s.: nu suferi de nici o tumoare…din cand in cand mai am si eu impresia asta…dar atat timp cat nu ne buseste sangele, e ok…nu?
…optimist gandul tau sangeros…
ps: sper!
Liz, tu ce varianta ai prefera?
Ah, Softcrate, m-ai prins, eu doar vroiam sa dau dilema nu sa o primesc…
Exista si o a treia varianta care Lizului i se pare cea mai macabra… varianta in care lui ii e indiferenta soarta ei… cu dragoste sau fara, cu tumoare sau fara…
Gata, am fost siropoasa…
….Se făcu întuneric. Ceasul bate haotic peste ora 12. Lupii îşi urlă durerea în pădurea alăturată. Luna plină se rostogoleşte printre mormintele din cimitirul alăturat. Vântul rece îi suflă în păr, îi dă o stare de nelinişte, şi, în acelaşi timp, ochii i se făceau roşii.
– Mă m-ai iubeşti, sau poate, m-ai iubit cândva? întreabă el strângând din dinţi
– Eşti naiv. răspunde ea aproape râzând
– Ştii!? oricare ar fi migrena ta, oricare ar fi iubirea ta, în această noapte, vei muri, şi tot în această noapte voi muri şi eu. strângând tot mai tare din dinţi, iar la spate ţinea ascuns un cuţit de bucătărie, mare, ca din filme
Pietrele din cimitir se clatină, luna se ascunde după nori, iar lupii îşi fac apariţia. În casă, individul bea o sticlă de tărie zâmbind la iubita lui, care, era întinsă pe jos, împărţită în mai multe bucăţi egale. Ascultand o simfonie, gesticula cu o mână, iar cu cealaltă îşi tăia un picior. Râdea isteric şi bea tărie. Într-un final, se lasă liniştea. El, îşi taie gâtul. Luna strălucind în sângele scurs pe podele.
kg, profiti de starea mea macabra! revino la violet! pastreaza luna plina, varcolacii si iubirea…
Doar ma cunosti… de la-nceput!
Ah, Liz, ce usor ai fost de prins. Dar ce, el era singurul barbat ramas in viata? E baieti buni peste tot. Numa sa ai rabdare sa ii dibuiesti…
:) m-am impiedicat intentionat! (era o gluma de genul!)
“e baieti buni peste tot” Lizul stiiie!
“trebuie doar sa-i dibuiesti” Lizul a dibuit, dibuieste si va dibui dintotdeauna cu precizie…
Dar variantele acceptate pentru acest post nu trebuiau sa fie optimiste ci din contra… :)
Eu am visat ca imi curgea sange din nas si a doua zi am citit “minunatiile “de pe-aici :D.
cum ar veni ne facem ca nu intelegem ca glumim. e bine si asa, dar sa nu se termine cu simulare… ce sa fac Lizule, nu pot fi mereu dramatic. mai gresesc si o trec pe umor ieftin si ironii desantzate.
anielle, nu asaa… eram doar intr-o stare putin mai filosofica si trageam de dileme existentiale pesimiste … nu sa facem chiar asa multe legaturi cu realitatea… of!
(desi dialogul a avut loc, pe bune)
softcrate, ironic iti este tot al tau ultim comentariu care se vrea explicativ, dar se accepta si primeste cu zambet cald ca si eu ma simt comod pe al tau blog… si-n plus e si adevarat, cel mai, as spune, pentru ca asta si faceam … ne prefaceam ca nu-ntelegem ca glumim (noi doi? sau cei doi din dialog?) Acum eram eu ironica…
Oricum gandeam ca variantele macabre rostite cu voce tare, chiar de stii ca-s glume te fac sa constientizezi ca pot fi valabile, se-ntampla des si-oricand te pot atinge si pe tine(mine)…
Liz,eu sunt cam superstitioasa si ma gandeam ca visul e vreun semn .Mi-a trecut cand am dat peste acel comment ce aducea nitel cu visul meu si nu mi-am mai facut apoi ganduri lugubre pentru restul zilei ;).
Nici eu nu vreau sa te pierd… asa ca stai chill!
Plus ca… durerea aceea si iubirea dinainte de moarte nu cred ca ar fi apreciate corect asa cum ai descris’o tu.. ce artist e ala care nu arde mai tare in focul voluptatii, in fata mortii iminente?
Ah, Cip! Aveam nevoie de spiritul tau aici! si ai ghicit minunat continuarea dialogului real! Care era de genul… Sunt ultimele mele zile… unde mergem? Numai la voluptati extreme ne e gandul! Doar noua! … si multumesc…
Daca nu ne-ar sta gandul numai noua, am fi obisnuiti, iar cip s-ar fi sinucis de mult din cauza acestei idei. Dar cum eu ma consider anormal prin toate acele chestii ep care tu le iubesti al mine, si eu te consider la fel prin toate acele chestii pe care le iubesc la tine, dar nu ti le marturisesc pentru ca frumusetea atunci cand nu e stiuta e mai frumoasa. Dar despre asta probabil vei vorbi in realitate, fata in fata cu Micul Cioran/Schopenhauer, Dorian sau eternul-indurerat-de-fericire, depinde care varianta o preferi, sau poate chiar pe toate.
Cip, stii ca te prefer in toate variantele/starile/personalitatile tale actuale si care urmeaza sa le mai descopar sau descoperi/dezvolti!
Si oricand ne intalnim nu facem altceva, de fapt, decat sa ne soptim bizar adoratia ascunsa in diverse tipuri de priviri pe care le exersam fara sa ne propunem! de asta tu esti cine esti pentru mine si invers!
șaișpe comentarii trebuiau să se facă șaptișpe. de ieri voiam să zic că cea mai genială propoziție de acolo e : “Dac-ar fi avut trei puncte le-ar fi pus”. Cum ar zice Badea, e Dumnezeu.
zici? spera…zic:D