(sursa foto)

Partea I – Ticket to Heaven

Două zile pline de iarnă în toată splendoarea ei: zăpadă pufoasă, ninsoare deasă şi ireal de frumoasă, brazi troieniti, dealuri asaltate de chicoteli şi saci de plastic, bulgări reci şi forme ciudate în zăpada proaspătă şi neatinsă.
Visez. Stresul, semnalul la telefon, wireless-ul sau criza mondială lipsesc cu desăvârşire. De fapt, aici, nici nu există cu adevărat.
Am fost la munte, acolo unde există doar:
*seri în miros şi zgomot de lemn ars, foşnet de pagini de carte întoarse leneş, pahare de ceai cu rom şi-o ciorbă bună gătită pe plită şi-nnebunindu-ne cu aroma…
*nasuri roşii, obraji îngheţaţi, zăpadă pe gene şi zâmbete strălucitoare, vânătăi, tăvăleli în mormane de nea şi rostogoliri pe pârtie în hohote de râs…
*muzică-n surdină, exces de Phoenix fredonat, pereţi de lemn curat, uşi care scârţâie familiar şi turtă dulce cu miere de albine şi ciocolată;
*fulare şi mănuşi atârnate pe colţuri de sobă fiebinte, bocancii uzi la gura sobei şi aşchii de lemn ce miros a copilărie.
De-abia acum sunt deplin pregătită să las iarna asta să plece. Acum sunt gata pentru primăvară!

Partea II – Behind Those Eyes

Bizare situaţii mă fac să oftez. Instinctul mă trădează. Oameni şi cărţi.
La penultimul SDC am luat o carte. Citisem fragmente şi mi se păreau geniale. Citisem o părere ce desfiinţa cartea şi autorul, ceea ce m-a făcut să vreau să o citesc să-mi pot argumenta plăcerea. Am vrut să citesc acea carte convinsă că o să îmi placă mult şi că o să-mi pot exprima punctul de vedere opus celui exprimat atât de dur. Greşeală! Cartea nu mi-a plăcut. Ah! Şi chiar de n-aş putea califica atât de rea această scriitură totuşi nu-mi plăcu! Deloc! Şi mă văd nevoită a semna la critica defavorabilă!
La ultimul SDC (cel de aseară) am primit o carte. De fapt fu după SDC. Îmi place să cred că nu era o carte pentru SDC. Era o carte pentru mine. Şi nu e chiar ok să cred aşa pentru că iarăşi îmi urăsc înstinctul ce pare a eşua lamentabil în ultima perioadă. Şi aş fi vrut să-ncep cartea şi să o urăsc după primele zece pagini. Sau măcar să-i recunosc o anumită valoare şi să o pot cataloga că nefiind pentru mine şi spiritul meu. Pentru a putea nega recomandarea la o următoare întâlnire. Să pot aruncă în faţă celui ce mi-a recomandat-o reproşul că nu m-a analizat destul sau poate m-a perceput greşit. Dar nu am cum pentru că deja iubesc cartea. Şi e destul
de profundă încât să mă facă să mă pierd în imagini şi să mă întorc câteva pagini în urmă pentru a reciti şi-apoi să rămân uimită că am citit puţin din ea deşi credeam că sunt aproape de suta de pagini. Şi e destul de uşoară ca să o pot citi toată noaptea doar la lumina spotului de la noptieră şi să nu-mi încurce gândurile ci doar să mă facă să visez puţin mai frumos spre dimineaţă.
Şi iată ce se întâmplă când înstinctul meu doarme. Am citit Viaţa pe un peron a lui Paler convinsă că o să îmi placă şi am urât-o, oricâte fragmente geniale are! Mi-a dat o stare rea şi sumbră. Citesc acum Foc, Anais Nin şi ameţesc doar când pun mâna pe carte. Mi-aş fi dorit să nu îmi placă. Dar îmi!