Lucrurile importante se leagă și se așează. Celelalte nu. Azi am calculat pauzele de soare dintre rafalele de ploaie și am fugit să-mi cumpăr lapte și țigări. Nu am calculat bine și m-a prins ploaia și eu mă gândeam continuu că umbrela mea e stricată și e probabil una dintre ultimele ploi de care o să mă ferească. Ploaia făcea zgomot des de fâș întins și de spițe metalice desprinse. Am observat că doar sub crengile de nuc ploaia tace. Când eram mică știu că bunicul ducea umbrelele la reparat la un atelier mic cu o vitrină plină de umbrele stricate și un geam murdar undeva pe o străduță din centrul Galațiului. Aveam umbrele mari cu mânere întoarse ca de baston și vârf metalic ce se auzea pe asfalt ca un toc cui de pantof. Azi am dus acasă puțină ploaie cu umbrela mea mică și mov și am lăsat-o deschisă în hol unde a adunat rapid pisicile sub ea. Umbrelele au același efect ca și cutiile. Pentru pisici.
Apoi m-a speriat o rafală de grindină pe ferestrele înclinate de mansardă. Îmi venea să mă bag și eu ghemotoc sub umbrela mov.
Acum a ieșit soarele și eu am stare de ținut monolog absurd și înflăcărat la o masă cu voi, într-un restaurant din Brașov, privite de un clovn flămând. Exact cum ai ținut tu.
Mi-e dor de o noapte albă și de o senzație nouă. Trebuie să scap cumva de dezamăgirea asta seacă.