(foto)
E o concluzie egoistă şi analgezică atunci când nu ştiu ce se întâmplă cu mine, când mă văd altfel, când mă simt altfel… când intru în panică că nu mă recunosc…
Şi cred că asta se întâmplă după ce incercandu-mă multe, grele, uşoare, frumoase… la un moment dat am încetat să reacţionez conştient şi m-am lăsat dusă de reacţia momentului… Şi fie că mi-a plăcut, fie că nu, ceva a schimbat în mine viitoarea reacţie… Şi mai ştiu că drumul fiecăruia e plin de răscruci… şi că decizia, opinia şi chiar principiul urmat (deşi pare dintotdeauna susţinut) te schimbă în acel moment…
Şi ştiu că trebuie să recunoaştem că ne-au schimbat chiar dacă ne vedem înfrângerea şi trebuie să recunoaştem cine/ce ne-a schimbat chiar dacă ne vedem puterea…
Senin şi clar gândind… un vis mă schimbă, puţin şi temporar… sau chiar de tot, şi-apoi un film, ca replică şi stare… sau muzică recent descoperită… sau loc, oraş, o ţară… sau mare, munte, soare sau o ploaie de vară… un om nu mai vorbesc, un suflet mic, nebun ca o pisică sau chiar colţi răi şi coada falnică a unui câine iubitor ce-l cresc de-o viaţă… şi mă mai schimbă trădarea şi minciuna… astea mă schimbă-n rău şi iremediabil… păcat… un gest, o floare şi-un cuvânt frumos mă schimbă şi sinceritatea dar şi banii… păcat şi banii schimbă oamenii… şi eu sunt om…
Cred totuşi că încrederea în sine e metamorfoza cea mai căutată şi mai cred că transformarea din pasiune şi iubire e cea mai frumoasă dintre schimbări şi astea le caut după fiecare colţ de stradă pe care o urmez…
Şi astea toate nu-s decât viaţă şi a trăi… iar asta este timp…
Cu un vis, cu un film, c-o stare, o melodie, un loc, o ploaie, un om, o pisică, o decepţie, o floare, un cuvânt, un sentiment, cu bani mai puţini, o pasiune şi un gând, îmbătrânesc…