Taa daaam!

by
Azi începe târgul. Brăţările mele au ajuns deja acolo şi stau bine merci pe suport. Sunt frumoase şi le iubesc şi tocmai de aceea tind să le vând pe bani puţini. E pe sistemul “Promite-mi că o s-o iubeşti şi tu!”. O să le mai puteţi admira şi pe Blog de lucru manual alături de bijuterii făcute de Ale şi Lia şi binenteles pe Lizknot când va fi gata blogul. Deocamdată doar pe o tarabă la târg. 
 
 Fac brăţări din noduri de demult. Am învăţat în taberele de debate. Şi le fac din plăcere. Şi le-am oferit cu drag până acum. Acum le vând deşi e relativă decizia. Depinde cum şi cât de frumos îmi zâmbiţi.
 
 Scena Cafe, azi fără mine, mâine şi poimâine cu tot cu mine, Lizknot, un fel de Lizmade.

The unrequited dream

by
Mă chinui să lansez un blog. Şi încă unul. La apă. Ca să sune ca şi cum mă chinui să le înec. Mă relaxez numărând noduri colorate şi colecţionând priviri. Un bărbat frumos mi-a dăruit azi un strugure sărutându-mi degetul arătător. Omul ăsta e original în gesturi, declaraţii şi cadouri şi după patru luni dar sinceritatea lui azi a durut cu fiecare boabă albă strivită de cerul gurii mele şi refuzată de tine.
 Vreau linişte şi relaxare.
 Câteodată mă gândesc că îţi consum din energia ta cu ale mele toane şi plec în căutări nebune de oameni faini cu care să împart măcar o parte din gândurile cretine ce ţi le vărs necontenit. Şi nu găsesc. Dau numai peste tonţi şi toante. Şi-apoi aştept. Aştept o femeie frumoasă şi nebună. Alintată şi răutăcioasă. Care se plimbă în soarele asta cu părul nepieptanat şi cu rimelul întins. Care în dispoziţiile vesele şi agitate ascultă rock blând şi vechi şi în momentele moi şi adormite ascultă rock greu şi tare. Care râde vesel când se gâdilă, pleacă atunci când ar trebui să se certe, cântă când ar trebui să declare, dansează când ar trebui să ceară. Care adoră să i se joace în păr, să i se şoptească în ureche sau să primescă declaraţii clişeu. Care iubeşte pisicile, florile şi băile în spumă şi suportă consumul excesiv de cafea.


Asculta mai multe audio Muzica 

Aziul meu! Îl vrei?

by
Când te îndrăgosteşti primăvara e un pic altfel decât atunci când te îndrăgosteşti iarna. M-am. De tine. Vreau să adorm în fotoliu, cu capul pe umărul tău şi cu buzele lipite de gâtul tău.
 
 Am câştigat cartea Zăpada de primăvară la concursul făcut de Alex Moldovan. Vreau s-o citesc în cel mai cald soare şi să zâmbesc titlului. Am câştigat o declaraţie de la un alt Alex. Fără să particip la vreun concurs. Şi totuşi am senzaţia că am trişat.
 
 Ascult Korn şi Slipknot azi în căşti. Azi totul e puţin în ceaţă şi starea puţin epuizantă de rău fizic mă face moale şi alintată. Greşesc adrese de mail, trimit adrese incomplete, caut o explicaţie şi accept o invitaţie. Metallica sau Stone Sour?  Şi de ce?

 

Book contest

by
    Alex Moldovan întreabă. Cred ca din curiozitate şi din placerea de a citi  propriile motive in raspunsurile noastre.

   “De ce ţi-ai făcut blog? E cool? Trendy? Fashionable? Toate acestea la un loc? Niciuna? Ce-ai avut în cap? E bine să ai blog? E rău? Sau dimpotrivă? Îţi pare rău? Ai cerut voie înainte? Şi dacă da, de la cine? Şi ce-i cu atâtea întrebări?”

   Acum vreo trei ani în urmă s-a întâmplat. Citeam bloguri multe, aveam mail de la Google şi foloseam şi Picasa Web Albums. Ei, de la accesările astea zilnice era doar un pas să ajung la un moment dat în pagina Blogger-ului unde scrie de câteva ori mare şi cu portocaliu Creaţi-vă un blog gratuit. Şi m-am jucat. Habar nu aveam ce fac. Dovadă linkul blogului meu, care e imposibil de reţinut, noroc că, Google e finuţ şi mă afişează prima la câteva din căutările potrivite blogului meu. Şi mult timp n-am avut contact pe pagină, n-avea search şi multe alte chestiuni utile şi friendly. Atunci nu era cool şi trendy sa ai blog.  Acuma e. Şi îmi place sentimentul. Discuţie reală care mi-a dat stare de bine: “Cine e Liz? Uite blogul ei, citeşte, asa e viaţa ei!” recomandare făcută de cineva care nu mă are la suflet. Oricum mi-a sunat frumos.
 Nu-mi pare rău. Îmi pare bine.
 Cred că la un moment dat fiecare bloger ajunge la concluzia că trebuie să răspundă la întrebările astea. Poate ca un disclaimer sau poate ca o explicaţie sau cine ştie cum sătul de-atâtea denigrări şi înjurături primite. Am blog. Sunt bloger. Am un blog personal ceea ce înseamnă că, pe lângă faptul că sunt cel mai aproape de definiţia şi destinaţia unei astfel de unelte cum a fost ea iniţial concepută, scriu diverse articole, cu subiect sau fără, cu interes general sau fără, cu şi despre mine, cu şi despre cine vreau şi simt eu să scriu. Nu am target. (sic!) Nu am limite (poate de bun simţ şi poate limitele mele de interes personal ca să zic aşa). Acesta este blogul meu personal, este ziarul meu gratuit despre nimic cu răspândire de la mică la foarte mică, este o fiţuică mâzgălită după bunul meu plac lipită pe-un stâlp undeva mult deasupra nivelului ochilor că să fiu sigură că dacă chiar vrei să o citeşti trebuie să faci puţin efort şi nu îţi bag cu forţa aberaţiile în retina tocmai din acest motiv. Îmi place ideea de a avea blog, îmi place ideea de a scrie pe blog, îmi place ideea că cineva citeşte ce am scris. Nu urmăresc ceva anume având un blog. Scriu constant undeva la mijloc între ce-i considerat rar şi des. Nu sunt coerentă în subiecte şi taguri şi nici nu cred că aş putea fi. Nu ştiu foarte multe despre fenomen în sine dar învăţ pe parcurs. Îmi place ideea de a-ţi face publice gândurile şi ideile, binenteles cele pe care simţi că vrei să le faci publice. Majoritatea blogurilor care le citesc sunt bloguri personale deşi şi încadrarea asta este vagă. Şi preferinţa de răsfoire e doar e o chestiune de gust în a alege blogurile pe care le citeşti.
 Sunt inofensivă de felul meu. Şi-mi place blogul meu frustrat. Zâmbet.

Acasă la mine

by

   (foto)
    Ştiu un loc unde e cald şi miroase a ulei esenţial. Unde e lumină  odihnitoare din lampadare mari de hârtie şi dintr-un acvariu cu peşti coloraţi şi plante plutitoare. Unde paharele de şpriţ slab din vin roşu scot clinchete frumoase aşezate pe masa de sticlă şi  cerculeţele de fum le pierzi din ochi în umbra monitorului. Unde  perdeaua de voal îţi arată noaptea fără lună şi boxele înalte  redau doar muzică orgasmică. Unde canapele roşii şi perne imense sunt pline de mărgele de lemn şi aţe colorate turbat. Unde  tuburile de lemn africane tac, clopoţeii chinezeşti de vânt fac  zgomote discrete, dream catcher-ul indian funcţionează şi masca  veneţiană doar priveşte. Unde pierzi miezul de nucă în covorul pufos şi găseşti  boabe de cafea peste tot chiar şi în lumânări. Unde tapetul cu flori mici e desenat cu marcar negru şi stăpân e doar tabloul mare cu nud de femeie pictat pe catifea. Unde se simt pernuţe moi de felină călcând încet pe gândurile tale şi etajera din baie e plină de pietricele mici de marmură albă. Unde o cuşcă mare cât un castel are încă odăi neperindate de doi peruşi iubaciosi şi bucătăria are draperii grele de catifea albastră. Ştiu locul ăsta care e la fel şi pentru mine şi pentru tine. Singura diferenţă e că eu încui întotdeauna uşa de două ori când plec la serviciu, tu doar o dată…

I miss your skin like hell

by
   Mi-e atât de dor încât am senzaţia că eu ţi-am inventat gustul. Îmi imaginez îmbrăţişări în care să-ţi absorb cât mai mult mirosul. Inventez apropieri în care să-ţi simt cât mai mult trupul.
    Mă scutur şi zâmbesc amar. Mă întorc obosită spre ce mă aşteaptă: poveşti încâlcite şi furtuni din ipocrizia unora sau zile aglomerate la muncă.
    Doi oameni atât de urâţi încât se merită în relaţia lor murdară şi pătată. Zâmbiţi-vă ştirb şi bucuraţi-vă reciproc de atingerile voastre scârboase. Lăsaţi restul lumii în pace. Nu ţine de zona voastră de interes personal. Încă nu aţi înţeles că nu vă rămâne decât să muriţi avându-vă doar pe voi? Nimeni altcineva nu vă mai vrea la fel cum nu vă mai vreţi nici unul pe altul dar atât v-a mai rămas. Nu-i vina noastră că viaţa voastră e urâtă şi fără altă ocupaţie decât invidia pe fericirea noastră comună. Inspiraţi doar milă.
 
    Fac duşuri calde de oameni frumoşi şi destepţi. Muzică bună, planuri şi vise în culori şi relaxare cu pahare de vin roşu şterg stările urâte şi fac loc satisfacerii dorului.
    În sfârşit încep să conturez în gând viitorul. Cel apropiat are forma ta în cearşafuri şifonate. Cel mai îndepărtat are aromă de concerte, culoare de dupamieze în parcuri calde, întinşi pe iarbă şi consistenţă de oraşe occidentale. 

Knotting

by
Sunt norocoasă, cred. Sau poate merit. Şi mă trezesc în situaţii ce parcă-mi vin ca o mănuşă. Leg aţe colorate şi îmi doresc un munte de ghemuri în toate nuanţele posibile lângă mine. Guess what? Sau vreau idei proaspete de la oameni noi. Spuuf! Iată-i cu zâmbetul roşcat şi tremuratul clişeu. Apoi consider că cel mai portivit job pentru mine ar trebui să fie calm, cu multă cafea şi şefii cei mai bizari. Bonus consider geamurile mari ce dau în stradă, bolul cu flori mereu proaspete şi punga de covrigei vanilaţi cu mac. 
 Mă reinventez într-un brand frumos. Lizknot sună a Slipknot. Copyright celui mai bun prieten. 
 Vreau să fie cald şi iarbă. Iarba e o stare ca şi caldul. Vreau să fie calm şi tu. 

"Suntem molecule de drum"

by
Zi calmă cu ceşti mari de cafea fierbinte. Mă oxigenez cu fraze scurte şi mă foiesc leneş în alungarea plictiselii. 
 Aforismul sănătos înseamnă maximum de gând în minimum de cuvinte.  
Chef pe Titanic  Vasile Ghica
 “… Alergăm după propria noastră definiţie. Eu caut cărarea care nu se va sfârşi odată cu mine. 
 Să ne menţinem în devenire!
 Artistul are o curiozitate de copil rămas singur acasă. Şi nu-i aşa? Ne incită terbil uşile pe care scrie “accesul interzis”.
 Câteodată caut plin de curiozitate jurnalul de bord al oglinzii mele şi apoi sper să am o relaţie decentă cu timpul.
 Scriu pentru a-mi achita o infimă parte din datoriile uriaşe faţă de cărţile pe care le-am citit, scriu ca să-l găsesc pe cel ascuns în mine. Aş vrea să pot scrie cu voluptatea cu care citesc.
 Studiază oamenii, nu-i frunzări!
 Unii nu rămân din dragoste decât cu transpiraţia
 Nu vreau să am dreptate împotriva iubirii. Iubirea este o chestiune de explozie, nu de antrenament. De regulă în iubire te atinge un glonţ rătăcit.
 S-a degradat iubirea, apoi lumea? Ori invers?
 Măcar o pisică să aibă nevoie de tine…”

Stepping sideways betweens worlds, I shift

by

Gândurile mi le împachetezi în patru, din carton gros auriu. Îţi număr privirile în pietricele albe de marmură neşlefuită şi îţi simt lipsa ascuţită ca beţişoarele de frigărui. Am să decupez declaraţii banale din autocolant lucios. Rafie colorată nefolosită în ghemuri simetrice, bile de lemn şi stare moale. N-am chef decât de tine. De ce nu eşti la braţ cu mine? Mi-au scârţâit cuvintele ca zăpada sub paşii tăi.
Le-adun pe toate într-o ladă mare şi aştept pe cineva cu inspiraţie să le modeleze. Handmade. Soulmade. Mi-a sunat ca soulmate. Clişeu şi oboseală.
Stinge lumina şi întinde-te lângă mine..


Asculta mai multe audio Muzica

Simplu. Cu dedicaţie

by
 Mici excese de răutate mă răscolesc. Nu impulsuri de  a face ceva rău ci doar bucuria aia un pic răzbunătoare când vezi că instinctul tău a fost bun, că oamenii răi şi-au primit răsplata, că oamenii buni care stăteau în cumpănă au realizat că aveai dreptate atunci şi acum…
 Am respins şi îndepărtat categoric şi doar bazându-mă pe instinct oameni care nu m-au rănit ci doar au fost inconsecvenţi în sentimente declarate, care au inventat chestii urâte doar să rănească şi să manipuleze. Am păstrat lângă mine oameni care iubindu-mă mi-au făcut mult mai multe neplăceri fără intenţie decât un zvon sau o bârfă intenţionată şi mincinoasă. Dar care au fost buni, şi-au recunoscut sentimentul, stările şi au împrăştiat gânduri bune. 
 Mă uit în urmă şi zâmbesc. Oameni răi şi urâţi, oameni goi, fără substanţă, uşori şi frivoli, mincinoşi şi orgolioşi, meschini şi fără principii şi care într-un final au pierdut toate măştile.  Poate în trecut i-am arătat cu degetul şi mi-a părut rău, poate i-am respins prea brutal şi nu meritau pentru o fază minoră. Iată, respingerea mea este pentru ceea ce aţi devenit acum, pentru urâţenia sufletului vostru care e evidentă pentru toată lumea acum. 
 Şi n-am pus atunci pe nimeni să aleagă, n-am încercat să conving pe nimeni despre ce sunt şi cine sunt sau ce sunteţi şi cine sunteţi voi. În timp, vă cerne sinceritatea, interesul şi profunzimea sentimentului. 
 Acum, eu, lângă mine, am oameni faini. Aceiaşi. Oameni destepţi şi speciali. 
Drumul vostru e pustiu şi fără întoarcere, zâmbetul vostru e fals şi vă doare şi pe voi. Ne invidiaţi în continuare prietenia indestructibilă, zâmbetul comun şi aprecierea celorlaţi.
 Voi ar trebui să vă citiţi singuri discursurile patetice pentru că meritaţi din plin fiecare cuvânt şi ar trebui să vă gândiţi la motivul pentru care lumea vă priveşte sceptic. Apoi să număraţi în gând lacrimile provocate de mârşăvia voastră.