În sfârşit tenişi. Mi-e teamă că odată cu soarele şi aerul călduţ am să izbucnesc în nebunie şi de aia îmi impun stări moi. Ghiocei şi-un grep le primesc zâmbind în soarele de primăvară. Întinsă pe o bancă, citesc cu voce tare şi intonaţie Moromeţii. Fac noduri colorate şi nu zic nimic. Sărbătoresc prieteni dragi bând Tedi cu mult morcov în parc. Facem concursuri de gătit clătite cu nutella. Ignor şi neg chestiuni stresante şi mă iluzionez că o să treacă de la sine. Aţipesc mormăind versuri cretine în cada cu spumă parfumată. 

Plutesc în derivă şi în stări de confuzie totală. Urăsc iubirile perfecte. Pentru că se termină. Dar le consum avidă. Ceaţa de-afară mi-a dat o migrenă insistentă. Tu faci terapie prin mesaje pe telefon cu mine. Ceai cald şi credit insuficient. Fac noduri colorate şi citesc o carte bună. 
 În viaţa fiecăruia trebuie să existe o persoană salvatoare. Acea pesoana care ştie, simte când suferi şi răscoleşte oraşul în căutarea ta. Care te găseşte cu ochii roşii şi umflati de plâns şi te săruta răcoros pe pleoape. Care te stange în braţe şi îţi spune că o să fie bine. Care te întreabă naiv de la ce e cheiţa atârnată de lănţişorul de la gâtul tău. Care te aude cum plângi isteric trântită în hol, lângă uşa de la intrare şi urcă câte două trepte odată. Care te ţine, apoi, o noapte întreagă în braţe mângâindu-ţi părul. Care ţi-aduce frezii în plină iarnă doar să te vadă zâmbind. Persoana care îţi ştie şi îţi împărtăşeşte pasiunile, care îţi înţelege privirea şi îţi vrea binele. Care ştie că, oricâte iubiri perfecte veţi întâlni de-acum încolo, oricâte iubiri separate vă vor îndepărta temporar, vei fi acolo şi va fi acolo. În lumea unde trăiesc persoanele astea nu există orgolii, miciuni şi răutate. Există doar sinceritate, încredere totală şi dragoste. Acolo se întâmplă cele mai frumoase iubiri, prieteniile perfecte şi abundă stările de fericire împlinită. Ajungem acolo doar riscând.  

Zile turbate mă lasă fără suflu. În sensul rău. Albul zăpezii mă sufocă. Ghetele mi se udă şi le simt. Am iubit iarna asta cât am putut. E timpul pentru nivelul următor cum ar fi dorul de ea. Am să mă aşez binişor pe o canapea confortabilă şi-am să privesc cum zăpada pufoasă de pe ramuri se topeşte vizibil şi cade în stropi mari. Precum stările încordate la zâmbet iubit. Cum face baltă topind şi stratul de pe jos. Molipsitor ca o îmbrăţişare care mă vindecă. Cum o să curgă vârtejuri în canalizări neîncăpătoare. Odată cu grijile şi stresul neliniştitor. Cum o să se usuce asfaltul la soare lăsând în umbră locuri întunecate şi ude. Din ce în ce mai mici. Precum un oftat şi o eliberare calmă.
 O să mă aşez confortabil, cu căştile în urechi şi-am să privesc în neştire aşteptând să iasă verdele. 
 Atunci am să mă ridic şi-am să cumpăr fericită un Sprite la doză.

Ai un mod aparte de a mânca feliuţele de clementină. Ai un mod bizar de a crea stare de amor. Eşti alintat şi adormit. Muşti dureros întinzându-te somnoros şi răsucind pernele. Mă tragi uşor de părul dezordonat şi-mi pipăi faţa cu ochii închişi. Un deget ajunge înmuiat în salivă şi coboară lăsând urme lucioase şi reci pe piele. Faci dragoste sălbatic. Pasional. Te hrăneşti cu tremurul plăcerii mele şi sclipirea punctului maxim în ochii mei. Ţi-ai făcut un ritual de desprindere ce îl repeţi natural. Un sfârc muşcat, un oftat savurat şi-o mângâiere pe pântece cu părul tău lung. Întins lângă mine, bătăile rapide ale inimii tale rimează cu tremurul meu. Ne potolim treptat tu inhalând pielea mea, eu muşcând din umărul tău. 

Vreau să vină primăvara şi cu ferestrele deschise şi perdelele umflate de vânt cald să răstorni bolul de cireşe coapte în graba de-a mă dezbrăca.

 Vreau să vină iar vara, pielea să-ţi fie bronzată şi lucioasă şi-un gând jucăuş să te convingă să mă trezeşti cu mici cuburi de gheaţă.

 Vreau să vină toamna şi să ne prindă ploaia în drum spre casă. S-ajungem uzi până la piele, cu părul lipit şuviţe de gât şi buzele vinete de frig. S-avem un motiv în plus să ne încălzim.

 Şi când o să treacă şi toamna, să exersăm, din memorie, iarna asta. 

Am fost la târg. Mă aşteptam la mai multă lume şi la mai multe lucruri care să mă atragă. M-am foit puţin. Am exclamat ca un copil la minunăţiile de cerceluşi şi pandative. M-am întâlnit cu prietene vechi şi am bârfit puţin. Am plecat de acolo cu o pisică neagră de la Universul Zânelor. Acolo se împărţea iubire (aşa cum am primit şi eu pe un cartonaş de culoarea ciocolatei cu o inimioară de mohair pe el) şi se împrumutau oglinzi de admirat cercei atârnători direct pe model (eu). De la standul de alături, de la Fijoux, mi-am luat o minunăţie de set hippie power flower colorat pe care încă ezit să îl ofer cadou surorii mele. Poate după ce îl port o dată. Şi de la o altă doamnă cu un stand frumos mi-am luat un set cafeniu din piele şi lemn. Mi s-a părut mai indian, căutam pene şi ce cercei cu pene erau expuşi nu-mi plăcura în mod deosebit. Standul lui Bee era cel mai frumos amenajat şi plin de minunăţii ce parcă spuneau poveşti. 

După o zi cu soare, frig şi stări încordate ce şi-au bătut joc de rezistenţa mea psihică a venit o zi gri şi caldă cu ploaie frumoasă şi lumină bizară. Am dormit adânc şi am visat în culori. Îmi beau cafeaua fierbinte în faţa unui geam imens. Privesc în stradă unde plouă cald şi ud. Chiar dacă plouă pe zăpadă, gheaţă sau iarbă verde, chiar dacă plouă încet şi-amestecat cu fulgi, sau torenţial de primăvară sau răcoros de vară lumina e aceeaşi. Lumina zilelor de ploaie e pansament pentru sufletul meu. O lipesc etanş cu abur de cafea dulce şi mângâi liniştitor cu zgomot de pisică ce toarce.

 

 Mi-am lipit spatele de un calorifer cu ulei şi mi-am întins picioarele pe scaunul din faţa mea. Un cot îl sprijin leneş pe birou şi degetele se joacă cu o linguriţă lipicioasă de la cafea. Privesc trotuarul ud şi rarele umbrele. O baltă clipoceşte, un câine ud bea însetat.

 

 Ai ochii mai frumoşi când plouă. Şi buzele mai roşii. Şi glasul mai cald. Şi privirea mai verde.  Când plouă.

Sunt momente când mă satur de dat. Sunt momente când am nevoie să primesc. Şi nu fac teste doar ca să ştiu că sunteţi acolo pentru mine cum sunt eu pentru voi. Doar am nevoie. Dacă zile în şir, săptămâni dea rândul, la miezul nopţii sau în dupamieze calme am stat în telefon sau în jurul unei căni de cafea încercând să înţeleg ce simţi, ce simţiţi, poate mi-am câştigat dreptul şi meritul de a fi ascultată şi întrebată. “Oana, am nevoie de sfatul tău…” vreau să se transforme în “Oana, simt că nu eşti ok… vin să fiu cu tine!” Dacă voi vă luaţi dreptul de a dispărea când şi cum aveţi chef, de a fi inabordabili când şi cum aveţi chef, cred că pot şi eu. Şi pot să-mi pun pătura-n cap şi să fredonez muzica mea seri la rând fără să răspund la telefon, fără să fiu online şi fără să scriu pe blog. Şi primul lucru care să mi-l spui/spuneţi când mă găseşti/găsiţi vreau să sune dulce şi puţin îngrijorat nu a ceartă că v-a lipsit sfatul şi omul în care să vă descărcaţi sentimentele.
 
 Probabil de aceea the circle of trust se strânge. Rămân doar cei ce-mi simt starea fără să întrebe. Rămân doar cei ce se mulează sclipirii şi fac trafic just de sentimente şi senzaţii. 
 
 Sunt momente când nu e o prioritate să lupt să te/vă trezesc la realitatea bunei noastre prietenii ci e o prioritate să lupt să ies din cea mai groaznică stare rea.
 
 Sunt oameni pe care-i văd rar dar cu care nu am nevoie să vorbesc foarte mult sau în amănunt. Un zâmbet ne aduce la zi cu ce s-a mai întâmplat. Sau o îmbrăţişare. Aşa e Vy al cărei zâmbet îmi da fiori. Aşa e Jul care mă-nveseleste cu cea mai strânsă îmbrăţişare. Aşa e Ale pe care o cred în stare să mă vindece de orice (cu regretul că eu nu am vindecat-o niciodată… poate doar am provocat durere) şi în al cărei păr frumos şi moale mă abţin să mă joc pentru că mi se pare neadecvat gestul dar îi ştiu parfumul, sclipirea şi reacţia. Aşa e Pici care apare din senin, întotdeauna aceeaşi.
 
 Zilele astea, prin voi, am retrăit vara.