O vară intensă și de care aveam nevoie.
S-a încheiat cum trebuie. Când trebuie. Și prevestind o toamnă faină.
Geamul deschis și pilota pufoasă fac a somn bun. Urc scara scârțâind a lemn și pod, și-mi răscolesc cutiile în căutarea toamnelor trecute. Eșarfe, teniși, pulovere cu glugă și un rucsac.
Iubirea e aceeași, doar toamna e alta. Și omul.
Mă duc să-mi odihnesc gândurile într-o altă limbă, pe un alt mal de apă, cu un alt turn de televiziune. Mă duc să-mi conturez noi dorințe.

When september ends, don’t wake me up… let me dream on.

Înapoi în mansardă. Înapoi în Galați. Înapoi la job. Înapoi la tine.

Lumea mă îndeamnă să scriu. C mă vrea la mare. Tu trimiți sms-uri de dragoste la persoana a treia. Eu umblu cu gândul departe mângâind obraji bronzați și sărutând buze uscate.

HostelWorld îmi trimite chestionare despre weekendul petrecut în capitală.

Păreri neavizate despre Rock the City. No cola, no pepsi. Mult mai bine organizat decât anul trecut. La fel ca acum doi ani. Praf mult pe care circle pit-urile îl ridicau înspre plămânii noștri. M-au plictisit Within Temptation (taaare) și Black Label Society ( sorry), m-au încântat Ugly Kid Joe, Machine Head și Soulfly (vaaaai, Soulfly). Am oftat în pauză în care din difuzoare s-a auzit Godsmack. Am plâns la Guns. Mi-a plăcut o tipă goth ce cânta Evanescence și un fan înrăit din primul rând. Mi-a plăcut de o copilă ce a plâns toate 3 ore cât a cântat Guns. Mi-a plăcut să stau trei zile să ascult rock, să beau bere, să mănânc bunătăți și să râd cu lacrimi până noaptea târziu, în cameră, când ni se bătea în ușă că disturbam somnul străinilor latini. Mi-a plăcut că DJ Ashba mi-a dat mie pana lui cântată. Mi-a plăcut cafeaua din fiecare dimineață și berea nefiltrată din Parcul Tineretului. Nu, despre pizza nu scriu nimic. Mi-a plăcut posterul, mi-au plăcut tatuajele, interviul, oamenii, soarele, înghețata, cabina de duș, sprayul de păr și zmeura. Mi-a plăcut Luna Amară, toată, și solistul de la Old Green.

Ever stop to think, and forget to start again?

N-am inspirație și stare de nimic. Nu-s tristă, nu sunt supărată. Puțin epuizată de prea mult. Când toate-ți merg și-ți ies cumva spre bine, prinzi lent un soi de falsă încredere în viteza de cucerire. Mărești pasul înspre tot și toate. Cumva, cândva, ajungi să fii depășit de evenimente, situație, consecințe, cerințe sau chiar rewarduri. Clachezi, vrei înapoi, simți tot mai departe zona de confort și ți-e ciudă de lucrurile pe care le vezi prăbușindu-se. Te-ntorci încet înapoi la tine. La mine. Simți pierderea, eșecul, calculezi și te îmbărbătezi. Ți-e ciudă și poate regreți pașii prea mari, prea rapizi, prea devreme. Dar nu-i nimic de regretat, de fapt. Terenul cucerit chiar și pentru o secundă, rămâne vizibil. No more fog of war on the map. Și-oricât de încolțit și alungat în colțul hărții te simți, îți vezi mai clar direcția și ținta.

Chef de călătorit.

Hai.

Special Edit: [Bună dimineata, Dana! :)] 

Anul trecut vedeam răsăritul de 1 mai, întinsă pe plaja din Vama Veche între focuri de tabără încă fumegânde în nisip ud. Anul ăsta o să-l văd de pe Cetățuie. Anul trecut am dansat puțin și mai mult de frig decât pentru muzică. Anul ăsta am să mă opresc din dansat pe muzica mea când am să simt că iau foc.
O vacanță ca o plimbare lungă. O plimbare cât o vacanță de primăvară.

…
Am auzit de curând o teorie expusă egoist și dramatic precum că Continue reading →

Perfect just for you. And feels good this way.

Zile grele și înalte. Grele cât un sac de cărți și înalte cât 5 etaje. Dar vioaie ca un zbor de lilieci pe înserat și senine ca o priveliște spre munții Dobrogei, dincolo de Dunăre.
Mă desprind de un trecut care m-a chinuit mult și nedrept. Mă desprind de oameni pentru care n-am fost nicicând o prioritate și încerc să mă desprind de oameni care au găsit de cuviință să mă umilească pe bani. Doare când trebuie să te rupi de unii oameni care se numeau familie. Doare cand pentru familie o apa minerala e mai importantă decât un lucru care mă doare.

One goes around, 10 come around.

Într-un loc cu ferestre mari și Dunăre pe fundal. Continue reading →

… and the dirty dance of demons begun…
Mi se consumă orice rezervă de timp din sticle transparente de parfum cu pulverizator. N-am. Nu mai am. Încerc în disperare să-l diluez cu cești înalte de cafea tare.
Muncesc. Zâmbesc Aidei. Îmi aștept direcția și ronțăi miez de nucă. Simplu. Lângă mine doi prieteni combină miezul de nucă, cu miez de pâine și sare și-apoi clătesc cu vin alb, fiert. Așa e rețeta originală.
Habar nu am ce să vă spun. Am fost la concert Alternosfera. Am fost la târg handmade. Trimit săptămânal colete spre toate colțurile țării. Lizknot are fanpage. Mi-e dor de film, veioză, handmade, carte, fereastră deschisă.
Mi-e dor de sport, plajă, teniși, dimineți dormite până târziu și aer tare. Mi-e dor de porumb dulce, salată de vinete și unghii verzi.
Demonii mei poartă ruj roșu și cămăși bărbătești. Au obraji roșii și șuvițe blonde. Au breton brunet și franjurat și cizme lungi. Poartă bluze de dantelă sau tricouri rock. Poartă câte o unghie dată cu ojă închisă la culoare sau toate unghiile roșii. Au tatuaje ascunse sau fine, la vedere. Dansează turbat pe rock live sau lasciv pe muzica dj-ilor. Demonii mei sunt singurii care îmi dau timp.

Citiți la Boss despre fuga de sine.