O noapte în care mi-a pus rock românesc până la 3. Mi-a spus că mă iubeşte cu ochii sclipind. Am împletit brăţări de aţă, am cântat şi-am băut vin alb. Mi-a mângâiat umărul şi s-a jucat în părul meu. Mi-a sărutat mâna cu ochii închişi. În noaptea asta a reuşit fără să se străduiască să fie bărbatul ideal. Doar iubind. Dragostea te transformă.
O altă noapte în care un trup alb şi frumos de femeie parfumată mi-a dat o indragosteala superficială. Culoarea ochilor lui m-a vindecat. Teama recunoscută frumos s-a transmis. E singura care n-a fost avertizată că eu dau dependenţă.
Cireaşa n-a murit degeaba înecată în vârtejul de îngheţată şi abandonată într-o scrumieră.
Zâmbet fierbinte lobului urechii tale stângi.
Sărută-mi buza de sus să-mi treacă… Ţi-aş săruta-o cu buza mea de jos (… pe care o preferi…) dar trebuie să stai invers…
Eticheta!
“Eu nu eşti tu!” mood azi… îmbrăcaţi la fel, făcând glume peste glume şi cântând la chitară…
Două cuburi ale Angelei lipite pentru mine zilele astea au însemnat medicament pentru furtunile mele interioare.

Abia când ai plecat m-am întrebat de ce mint oamenii. Se ascund de propriile lor greşeli, căutând o altă realitate în care să nu fie nevoiţi să dea socoteală. Ciudat e că minciuna nu-l afectează pe cel ce o spune, ci pe celălalt, care o conştientizează. Orice om scade în ochii noştri din clipa în care am înţeles că minte. Una e să te mintă vecinul, colegul sau o cunoştinţă, altă e să te mintă cel apropiat, în care ai investit atâta încredere. Atunci se năruie ceva, iar în locul bucuriei de altădată rămâne tristeţea. Într-o zi vei înţelege că nu pe mine m-ai minţit. Uneori trebuie să accepţi şi lucrurile pe care ai fi vrut mai degrabă să le negi. Ele fac parte din tine, din viaţă ta, care nu e nici pe departe perfectă. În cele din urmă, te obişnuieşti şi nici măcar nu te mai revolti. Face parte din lecţia de adaptare. Ceilalţi, de cele mai multe ori, nu pot să priceapă motivele furtunilor tale interioare. Aşa cum nici tu, la rându-ţi, nu ai pretenţia de a intra, cu paşi mici şi bine intenţionaţi, în sufletul altcuiva. Rămâne doar comunicarea, singura cale prin care se poate transmite în exterior câte un crâmpei din lumea interioară. A fiecăruia.