If there’s no victim there’s no crime

(foto)

Mi-a intrat gerul în corp. Apoi în stare. Mi-a zis Mihaela că e meteodepresie. Apoi tot de la ger am luat starea lui Alice.
 Mi se învârt în cap coduri ciudate şi imagini fragmentate. Lapte condensat şi creion cu superhero. A4 e un cod de material, inox o fi? Ciocolată de casă şi cola. Mandarine sau tije filetate? The flu. Aşa-mi trebuie dacă colind Edinburghul în plină iarnă.
 Sfârşit de săptămână la târgul Agrodunarea Galaţi. Cu siguranţă voi avea vedenii. Cu toţii vom.
 În două ore şi ceva voi fi deja lipită de-un calorifer croşetând şi ascultând Urma. Pentru că urmează Urma.
 M-am apucat şi de pictat pisici. Teoretic. Practic delirez de la răceală.
 Împart cu tine rulouri cu multă cremă de cappuccino.
 The Big Bang Theory m-a prins. La început a fost nimic. Apoi a explodat.

A neutron walks into a bar and asks how much for a drink. The bartender replies “for you, no charge”.

Multicultural mood

Albena Vatcheva
    Astăzi am vorbit cu o chinezoaică în engleză, cu un neamţ în româneşte şi cu un olandez în germană. De fapt doar ne-am salutat în germană. Îmi adunasem toate cuvintele pe care le cunoşteam în această limbă şi se terminaseră după salutul complicat.  
     
    Pentru cei ce şi-au dorit astăzi să mă împiedic aflaţi că m-am. De fapt am alunecat dar cu acelaşi rezultat. Într-un birou plin. Asta după ce întârziasem la muncă.  
    
   Am realizat că Pespi ( în straie de sărbătoare, blăniţă neagră puriciless şi zgardă roşie puriciscaring) e deja înnebunită după cutiile din mijlocul casei pline de globuri şi şuviţe strălucitoare. Plonjează, fură, trage. Nici nu îşi imaginează ea că toate acelea vor fi aşezate într-un echilibru precar şi aranjament pompos şi destul de înalt, la întreaga sa dispoziţie.  
    Cam atât. Aa, şi peştişori în acvariu, cafea, orbit roz. 
   Despre plimbarea mea prin The First City of Literature la braţ cu the most desired rocket scientist, on a splendid winter afternoon nu vă zic nimic. E doar pentru mine sentimentul şi dorul.  
  

Coffee to stay

(foto)

Am pe birou un calendar organizator unguresc. E personalizat. În dreptul lunii scrie Lujza. Nu Luiza. Lujza. Mă simt bine. Dispute uşoare şi neinteresante. Eu doar zâmbesc îndrăgostită. Iarna, dacă nu eşti îndrăgostit, n-are farmec. E doar rece şi grea, simţi doar ger, umezeală, degete amorţite şi migrene. Când eşti îndrăgostit e uşoară şi frumoasă, simţi răsuflare caldă, nas roşu şi obraji moi, fulare şi rimel întins.  
  
 Decembrie e plin de târguri şi cadouri. Fac schimb de ger şi joacă pe nopţi fierbinţi şi dimineţi târzii. Prieteni buni mi se întorc acasă. Atâta timp cât o voi mai numi aşa. Bărbaţi frumoşi şi cândva poate iubiţi îmi trimit sms-uri de la câteva ţări distanţă. Femeile dorite şi cândva fericite au vocea tristă şi aşteptări puţine.  
  
 Sărbătorile astea mă voi odihni calm în tine. Acolo unde îmi este locul. Lista de rezoluţii dă cu plus. A fost o vară perfectă, o toamnă grea şi-un început de iarnă frumos. Am pierdut exact cât am vrut să pierd şi-am câştigat mai mult decât mi-am propus. Mă vindec şi mă completez. Şi-ncep să fiu cine-mi doream şi n-aveam voie. Inofensivă, plină de pisici, amestecată cu muzică şi înfăşurată bine în tine.  
 Un ochi cafeniu perfect pentru tine, un ochi cafeniu perfect pentru mine. Vrei? 

Pneumatic switch (sip and puff)

(foto)
 Plec la munte câteva zile. Lucrez din greu la o comandă. Încerc să reîntregesc colecţia de brăţări pentru târg. Las blogul vouă. Nu de tot. Revin. Trafic este. Mă citiţi.  
 Cândva demult am băgat în seamă nişte insecte, gândăcei de bucătărie cu antenuţe şi nocivi. Realizând că sunt aşa le-am tratat ca atare. Cu insecticid. Au fugit speriate şi-acum bâzâie. Fără succes. Jumătate din traficul blogului meu e făcut de insecte. Cealaltă jumătate sunt oameni faini care apreciază ce scriu şi cum scriu fără să interpreteze viaţa mea. Pe-această cale vă anunţ, dacă mai este cazul că blogul meu este INTERZIS copiilor sub 18 ani fără acordul părinţilor CHIAR DACĂ NU conţine violenţă repetată, imagini cu conţinut sexual explicit, limbaj dăunător, comportament antisocial. Pur şi simplu interzis.   
 Blogul meu e mai puţin vulgar decât bibliografia de clasa a 9-a (in cazul prea puţin probabil in care ar fi citit-o), e mai calm decât multe frustrate ce-au încercat să se ia de viaţa mea şi e mai puţin nociv decât ţigările şi băutura pe care insectele  le consuma în baruri încercând să pară oameni mari când de fapt ar trebui să fie la ore în primul an de liceu sau nici măcar.  
 Blogul meu sunt eu. Şi îmi permit să gândesc cum gândesc, să scriu cum scriu şi să trăiesc cum trăiesc. Sunt fericită sau depresivă. Prea rar supărată. Am prieteni minunaţi. Cei mai frumoşi şi destepţi oameni pe care îi cunosc şi sunt mândră de fiecare realizare a fiecăruia dintre ei.  
 Insectelor, înghiţiţi-vă ţigara aprinsă încercând să mai scorniţi ceva despre mine, intraţi şi citiţi zilnic postările mele pentru a-mi creşte traficul şi a mai avea ce bârfi în orele când chiuliţi. Nu realizaţi că, lăsând invidia la o parte, de fapt chiuliţi de la şansa de a fi oameni buni. 
  
 Şi mă gândeam acuma la reacţie amintindu-mi că demult am scris un post destul de vag şi generalizat despre nişte oameni urâţi şi proşti. Atât de vag şi general, fără nici un detaliu concret şi totuşi s-a găsit cineva să zică: de ce vorbeşti aşa despre noi?? Altădată am scris un post referindu-mă la o persoană anume şi o alta mi-a răspuns înţepată neavând nici o legătură cu postarea mea. Cine ştie ce frustrări mai răscolesc şi-acum în unele insecte. Nu mă mai saluta pe stradă doar pentru că îmi citeşti blogul ca mai apoi să te lauzi că ţi-am zâmbit şi răspuns la salut (din bun simţ), nu te mai aşeza la masa mea în cafenea când mă găseşti acolo şi nu-ţi mai ocupa viaţa ta cu viaţa mea. Cumva ştiu că a mea e mai frumoasă dar, ghinion!… e a mea! 

(Acest post este un advertorial scris special pentru blogul meu pentru a-mi mari traficul cateva zile cat sunt intr-o cabana de munte, distrandu-ma) (Vreti sa public si rezultatele din analytics sa vada toata lumea procentul de insecte?)

Offtopic: Cititi aici o parere. Enuntata bine tare. About faith.

Universul paralel

    Sfârşitul ăsta de săptămână mi s-a întâmplat ceva SF. Am rămas blocată în diverse locuri pentru câteva ore, locuri din care nefăcând nimic m-am ridicat şi am plecat cu o mulţime de amintiri plăcute din perioada în care de fapt am stat. Şi cum cel mai bine ca portaluri, terminale şi porţi de spaţiu pliat cel mai bine si mai bine funcţionează o sală de aşteptare sau un peron de metrou într-o staţie cu legătură între magistrale… aşa mi s-a întâmplat.

    Sâmbătă dupamiaza m-a găsit plângând pe-un scaun lipit de un stâlp pe un peron zgomotos de metrou. Dezamăgită şi tristă. De-acolo, cel mai bun prieten a reuşit să mă salveze. Un om frumos şi fin, cu zâmbetul perfect şi de care mă reindragostesc de fiecare dată când îl văd. Şi m-a găsit abandonată şi tristă şi m-a vindecat cu o cafea fierbinte la Starbucks, cu un zâmbet ce nimeni nu îl poate reproduce/descrie/urâ, m-a vindecat cu o casă caldă şi plină de el, cu un pat mare cu lenjerie cu flori galbene şi perne mici şi multe. Ca o mângâiere pe creştetul capului, ca un duş fierbinte de care aveam nevoie, ca o pilotă călduroasă şi un film amuzant. Mi-a recomandat repaus la pat, nu a pus întrebări care să nu-l intereseze şi s-a pierdut în noaptea zgomotoasă de sâmbătă la petrecerile ce şi eu ştiu că nu pot fi la fel fără el. De pe peronul ăla de metrou am plecat senină şi fericită ca după o plimbare dimineaţa printr-un cartier plin de pisici pufoase ce scormoneau stratul de frunze uscate. N-aveam în cap decât parola spre universul paralel. 43. 

  
    Din sala de aşteptare unde mă blocasem prea multe ore şi deja simţeam nodul urât de lacrimi din gât m-a salvat omul pe care îl iubesc cu o parolă pe care nu o mai ştiu sau poate n-am ştiut-o niciodată. M-a vindecat cu un sărut prea lung şi cald, cu o mângâiere grăbită şi un tremurat de anticipaţie. Ore întregi în sala de aşteptare de fapt dormeam ţinută strâns în braţele lui cu buzele lipite de pielea gâtului lui. 
   Duminică dimineaţă am clipit somnoroasă şi fericită. Din uşa camerei mici  i-am privit dormind cum i-am văzut de-atâtea ori pe canapelele mele. Unul, dezvelit şi obosit, calm şi frumos, altul aproape gol, pe margine, pe-o parte. Coji de mandarină, cercei cu pisici negre şi doze de Str8. Un apartament prea mare dar nu îndeajuns încât să cuprindă cât de mult îi iubesc pe amândoi.  
    Peronul gării în aşteptarea trenului meu. Bagaje mici şi preţioase. De la unul am luat o mulţime de sms-uri să îmi aducă aminte că există, de la altul minţile. Unul mi-a cărat bagajul greu şi m-a căutat pe culoare albe, pierdută, altul mi-a desenat inimioare copilăreşti pe fereastra vagonului aburită. O îmbrăţişare strânsă pentru unul, şi-un drum bun pentru altul. Un sărut ud pentru unul şi un blink pentru altul.  
   Baftă la parţial, dacă e joi e Dallas (meci), Moeciu, târg şi cât de aproape e februarie.  
   Voi. Oamenii mei. Rari. Dar inimaginabil de frumoşi. Pentru care aş face orice.  

L.E.: Am aflat că într-un alt univers am fost tristă şi nefericită, nedorită şi alungată, neiubită şi singură, nemângâiată şi nesărutată, înfrigurată şi nesalvata. Şi că am bântuit ore întregi prin metrouri în diferite direcţii cu genţile mari atârnate… că am fost văzută aşteptând pe băncile reci în diverse staţii, că niciodată nu aşteptam  coborârea la uşa cu peron, că plângeam pierdută la intersecţia culoarelor albe şi reci şi că singurul moment când am zâmbit a fost când am mâncat o gogoaşă pufoasă şi pudrată abundent cu zahăr.

Gara de Nord

Va scriu dintr-o sala de asteptare infecta in care eu am realizat ca nu mai am ce astepta. Si cel mai rau imi pare ca de acum incolo am sa ascociez Bucurestiul cu sentimentul asta rau pe care-l am acum. Si-am sa-l urasc.

O cronica urata, o minivacanta ratata, un loc II la ITFest, dezamagiri cat nu pot cara inapoi acasa, lacrimi cat sa umple toate metrourile cu care m-am plimbat si un sentiment negru ca directia pe care n-o zaresc defel. 
Un rapid o sa-mi tacane in urechi 3 ore jumate, o durere o sa creasca exponential si o distanta se va micsora aiurea si nedorit. Nu vreau nimic. Nu cer nimic. Sfarsitul lui noiembrie.

Subconsciously, I find myself rewinding our love scenes in my daydreams

(my tumblr)
 Jose Nunez citit la Monica. My mood today.

  The only aphrodisiac I need is your voice, hearing you speak my name, beckoning me to answer, telling me you want me. So I tell you that you’re the answer to every question I’ve ever had about love!

Without words I use my tongue to tell the tale of us tracing your shadowscape kneeling before you my eyes feast upon your masculinity and all its divinity and I praise you because all of that is for me. 

   I begin to indulge myself of your delicacies, digesting semi-sweet dark chocolate decadence as it melts dripping down my chin. Your taste is something that I ever couldn’t re-create!Needing every atom of your anatomy…  Necessity is placed upon me knowing you are the source of my serendipity, dipping in and out of me stroking more than my consciesness. Subconsciously I find myself rewinding our love scenes in my daydreams, seeing that face you make when you’re making me cum and it makes me want you right there and then… 

   Thinking of you in inappropriate places I get tingling sensations in private locations where I wish to be caught between a rock and your hard place…  as wetness develops my legs begin to open and my spot turns to a backdraft and all I want you to do is extinguish it.. 

You know my body like the back of your hands and touch me and send me into ecstacy! 

  My thighs quiver in anticipation of deep penetration which gets me high… Body rising, sweating, panting, make-up melting, pulling my hair and scratching my back… 

  I get a temporary case of tourettes because all I can say are four letter words in a four octave-range screaming your name... 

  I see your tongue pink between your lips and I want it between mine and I struggle as you lick torturing me I try to get away but not really … Running out of room begging for more up against the wall that has been scuffed by my stilletos,  again you pry apart my thighs and tell me to be still  and I willingly submit to you because I love the way you dominate me demanding that I cum for you so I do as I’m told …

  You’ve molded me so I’m good to no-one else but youYou’ve conquered this once orgasmicless world and multiplied it again and again! 

  My face radiates with after-glow, my pillow scented by you… a fragrance which haunts me… My room smells of the best sex! I, covered in body prints and finger prints and you above me, your name written indelibly upon my body in your genetic history 

And nothing else matters

(Hippie Hippie Shaker)
O să închid ochii şi o să-mi doresc o dupamiaza liniştită cu lapte cald şi femei frumoase. O să-mi doresc un drum bun şi neplictisitor şi-o capitală primitoare ca zâmbetul Dinei. (despre socializarea gentuţelor marca peticel o să vă povestesc altădată). 
 Şi-apoi o să caut capitala în îmbrăţişarea ta strânsă, în privirea ta acuzatoare şi în glasul tău alintat. 
 Teren neutru, uliţa Rafiei, cadouri grele şi parfumate, tu într-o parte şi ea în alta. Grup hug. Fiecare va caută în fiecare schimbările. Fiecare va poza în bine şi-apoi în dor. 
  
 Mă voi cuibări bine de tot în tine şi voi retrăi acelaşi vis al dimineţii. Visul dimineţii perfecte trăite e un fel de singura promisiune de care aş avea nevoie de la tine/oricine. Nu cereri şi promisiuni scrise, nu momente clişeu şi declaraţii pompoase, nu planuri celebre şi ţinte îndepărtate. O dimineaţă visată, trăită şi mult prea simplă mai presus de anotimp pentru că vara mi-ai oferit-o în umbra storurilor cafenii, toamna cu răsuflarea rece şi-mbratisarea strânsă, iarna lenevind până târziu înfăşurat în pilota mea galbenă şi cântându-mi mai apoi în telefon let it snow! de pe drum.  
 Se spune că atunci când eşti aproape de moarte îţi revezi toată viaţă în flashuri de clipe fericite, un fel de regretare a ceea ce pierzi în momentul ăla. Când îţi întâlnesc privirea mor de fiecare dată puţin revăzând o mulţime de clipe fericite trăite cu tine dar cu frica că nu o să le putem întrece. Şi-apoi tu îmi demonstrezi contrariul.  
  

Superstition and mythology on a full moon night.

Am o pisică neagră. E atât de neagră cât mi-am dorit-o şi cu exact o pată de alb pe gât cât să nu se piardă de tot în întuneric. Citeam despre pisicile negre cum sunt asociate vrăjitoarelor sau cum sunt oameni care cred că ele, negrele feline sunt chiar vrăjitoare reîncarnate. Pe-a mea o cheamă Pespi. I-am căutat cu privirea ceva mistic în modul cum alunecă pe lângă pereţi sau măcar în unduirea lină a coditei. Hmmm. Britanicii le consideră aducătoare de noroc. Şi iarăşi am căutat în jur monstrul tuciuriu să văd dacă pupilele alea schimbătoare verzi căprui mi-ar sugera norocul ce are să mă lovească îngrijind-o. They also say: to dream a black cat is lucky. N-am visat-o niciodată.  
Philly, another Pespi
Şi totuşi are răzvrătiri ciudate, aproape umane, are reacţii calculate şi e atrasă numai de ciudăţenii. Îmi fură din cutia de bijuterii cerceii cu pisici negre (!!) şi-i plimbă prin toată casa în gură. Când lucrez la brăţări şi am neonul mare aprins la nivelul caloriferului se-aşează cât e ea de neagră şi de lungă pe tot neonul strălucitor. Şi, da, se face noapte. E lună plină şi-i ciudat că ochii ei sunt mai galbeni ca niciodată. Miaună, toarce şi apare doar pentru mine. Şi-apoi, foarte adevărat, ce pisică nu m-ar iubi pe mine ce am în jurul meu mereu gheme de aţă colorată şi cutii de toate formele.  
 La mine-n casă găsiţi dreamcatchere, voodoo dolls,  măşti veneţiene, tuburi africane mari, wind chimes, nuduri pictate pe catifea, scoici, acvariu clipocitor, snowglobs luate de prin oraşe europene, painted charms and amulets. And a black cat named Pespi.  

LiZzzz

   Sunt foarte obosită. Aud târziu şi de undeva departe. Fiecare clipire e aproape dureroasă. Zâmbesc cu clătinare de somnambul şi îmi întind braţele în sus. Mă feresc de cafea caldă acum. E calea sigură spre un somn incomod cu obrazul pe birou. Ies la aer rece şi încerc să focalizez oamenii din jurul meu. Mi se pare că vorbesc prea încet iar după ce îmi dreg glasul mi se pare că nu mă mai aud deloc. Zâmbesc obosit şi dau din mână a lehamite. Lasă! Nu-i foarte important… Energie consumată până la ultimul strop, baterii descărcate şi nevoie de somn adânc. Până mâine la aceeaşi oră… 
    Obloane trase, Pespi torcând şi pilotă moale. Întrebaţi-mă… V-aud…