M-a epuizat ziua de ieri. A adunat toate energiile negative din lume în 8 ore de muncă, câteva ore de discuţii aprinse cu prieteni şi despărţiri fără gust.
Întâmplări reale şi bizare, vise de dimineaţă ce par realitate pură, arici de pluş şi sentimentul că am uitat ceva.
Întâmplările reale implică oameni în vârstă. V-am spus cât urăsc oamenii bătrâni? Specia blândă a bunicilor iubitori cu ochelari şi iz de poveste sau a unchilor aviatori ce îşi învaţă nepoţii să joace cărţi şi le citesc cu lupa din cărţi de poveşti, din păcate, a dispărut. Au mai rămas răzleţi, în sate uitate de lume unde televizorul nu-i influenţează ci doar aerul de munte, animalele din ogradă şi dorul de nepoţii de la oraş. Dar bătrânii de oraş au parte doar de o profundă ură din partea mea. În primul rând pentru că se plictisesc. Ca surse de informare nu au decât televizorul, telenovela şi ştirile cretine de la ora 5. De când ziarul gratuit le-a fost luat, nu le rămâne decât să se lege de viaţa oamenilor.
Întâmplarea de aseară m-a făcut să mă gândesc totuşi dacă nu cumva aveau un soi de bunătate în intervenţie. Dar nu, m-am convins apoi, nu aveau. E doar plictiseala lor şi pură invidie pe vârsta noastră.
Scenariul era compus din două fete (una eu) şi un băiat. Stăteam jos pe o bordură, cu sacoşele grele într-o inserare de vară şi noi fetele certam băiatul pentru un lucru promis şi nefăcut (care implica două tricouri de personalizat deci nimic ilegal, imoral sau care ar fi îngrăşat cumva). El, ruşinat, stătea jos cu capul plecat şi nu vorbea. O “doamnă în etate” s-a apropiat îngrijorată şi ne-a întrebat: îi este rău? I-am zâmbit cald şi i-am zis că doar îl certăm noi. Zâmbetul meu chiar îi mulţumea pentru îngrijorare. Ea a insistat: îi e rău? a luat droguri?. M-a bufnit puţin râsul şi am liniştit-o din nou că doar îl certăm în gând mirându-mă de absurditatea ideii cu drogurile. Eu ori sunt foarte naivă ori oamenii foarte proşti în jur. Eu când spun droguri mă gândesc instant la filmele americane cu traficanţi, pacheţele de pudră albă confiscate de poliţie şi oameni cu arme ce păzesc laboratoare ilegale. Asocierea cu un grup de tineri frumoşi şi curaţi din Galaţi România, făcută de o madam de 70 de ani mi se pare deplasată. Madam jignită că m-a bufnit râsul şi că insist pe faptul real că îl certăm s-a luat vehement de viaţa mea că ea a fost cadru medical şi ştie sigur că un băiat nu stă aşa cu capul în jos (eu îi zic poziţia ghiocel adică vinovăţia clară cu barba în piept) decât dacă a luat droguri şi de ce râd eu de ea că ea ştie mai bine. Ea vehementă. Eu, noi împietriţi de prostia ei. Doi domni tineri, traşi de fiare şi cu evidente gusturi muzicale ‘bune’, în trecere, se opresc şi se bagă în vorba: Eşti bine? Ai fumat? Ai tras pe nas? Evident că eu nu am ştiut cum să reacţionez în continuare şi ne-am ridicat toţi trei şi am plecat acasă. Clipa noastră de odihnă luase sfârşit. Cum să le explic că nici măcar ţigări cu tutun nu fumăm, că singura plăcere vinovată e să ne ameţim cu bere rece de dozator vara sau să fierbem vin roşu cu scorţişoară iarnă? Cum să le explic că mă simt jignită şi de asocierea cu drogurile şi insistenţa lor? Cum să le explic că ‘cluburile de figuri’ din care femeile ies îmbrăcate colorat şi băieţii îs tunşi periuţă (dar social acceptaţi ca prezentabili) îs locaţiile cu cel mai mare consum de droguri şi nu fetele şi băieţii care se odihnesc vara pe o bancă.
Mi-am amintit de o altă fază de acum două veri petrecută tot într-un parc gălăţean. Eram vreo 6 tineri şi o chitară. Toţi prieteni buni care acum studiază în străinătate la colegii bune. Stăteam pe bănci cu doze de cola reci în mâini şi bârfeam, vorbeam, whatever… Un “domn în etate” s-a apropiat de noi şi a început să zbiere efectiv că suntem nişte neisprăviţi, nu ştim decât să chiulim de la ore şi să pierdem vremea prin parcuri, că fumăm, bem şi înjurăm. Că noi ducem România de râpă. Avai. Cum să îl opreşti? Cum să îi spui că din 6 oameni 4 îs olimpici naţionali? Cum să îl faci atent că nici unul nu avea ţigară în mână şi că e vacanţa de vară? Cum să îi spui că nu ar fi înţeles nici măcar una din discuţiile pe care le aveam? Cum?
Ăsta a fost postul meu indignat despre oamenii care mor de grija noastră. Generaţia care a crescut copii şi i-a trimis în Italia la furat şi pentru care patriotism înseamnă melodia “Doamne, ocroteşte-i pe români” varianta vulgară cântată cu mândrie. Generaţia pentru care s-au cântat manelele, s-au inventat ştirile de la oră 5 şi care a funcţionat bine în sistemul comunist cu şcoală de-a sila chiar de nu erau în stare, loc de muncă ca premiu şi casă de la stat. Generaţia pentru care e ok să îţi baţi nevasta şi să o înşeli dar nu-i ok să fii gay, e ok să furi de la locul de muncă dar nu e ok să întârzii plata întreţinerii. Generaţia care ţie, tânăr cu două facultăţi absolvite, ţi se adresează la un pertu în zeflemea, privilegiu dat de vârstă, cică, dar o înştiinţare o scrie cu 4 greşeli gramaticale pe care dacă i le semnalezi te cataloghează ca arogant.
Liz scrie rar postări dinastea. Oftez.
Am să fug în lume şi-am să caut locul unde bătrânii sunt încă bunici.
