Fluff stuff

by

I feel all warm and fuzzy inside, like I swallowed a kitten…
Salut deschiderea Muzeului zilelor de joi. Mulţumesc suetelor pentru complimente. Mai nou ascult RockFM.
 Aseară am descoperit un magazin cu munţi de aţe colorate. Bumbac, melană, jurubiţe de mătase, culori stridente, nuanţe calde, degrade-uri mortale, toate păzite de o pisică obeză. Mi-am luat un sac de aţe.
 Yes, I own a black cat. It’s a she and she doesn’t have a name yet. Help! A chemat-o Pisica, Gipsi, Blacky. Nu s-a lipit de ea niciunul dintre aceste nume.
 Aseară mi-am plimbat mâinile prin părul tău două ore, ţi-am sărutat obrajii şi respirat parfumul, în sfârşit. Cuminte. Băieţii ăia au accent ciudat. Şi iarăşi i-am uitat: Rock, Ark, Remus, Nini şi cred că  îmi scăpa unul sau doi.  Iertare.
 Mi-e bine bine.

Respiro

by

Pauză lungă şi odihnitoare. Aburi de cafea fierbinte. Momente de soare orbitor ce te obligă să ţii ochii mijiţi. Momente de ceaţă deasă care zgribuleste. Bazine mari cu apă adâncă. Miercuri la prânz.  
 O brăţară cu nuanţe de cafea, o broşă cu boabe de cafea şi-un portofel cu pisici. Cea mai bună cafea rămâne tot aia în pahar de plastic cu care m-aşteptai dimineaţa devreme. Zâmbetul somnoros şi intersecţia aglomerată.  
 Pe cât e Dina de country pe-atât sunt eu de urbană. Întotdeauna voi locui în centrul cel mai aglomerat, în oraşul cel mai mare şi voi zâmbi aşteptând la câte o trecere de pietoni imensă lângă alţi 40 de oameni. Tot timpul voi avea vecini, parcări, zgomot şi nebunie.  
 Fac pasiuni spontane pentru oameni inteligenţi. Provoc discuţii interminabile. Sau îi plictisesc din start. Eh. 
 Mă uit la Fringe. Din lipsă de altceva. Mi-e dor de Californication, fotoliul rupt şi depresia lui G. Mi-e dor de tine şi-mi permit!  
 Şi să nu uit, ceva oameni refuzaţi de mine zilele astea probabil construiesc un cult din sentimentul de ură nounascut. Vă chinuiţi degeaba. El există. Şi-are membri destoinici, absurzi şi cu vechime în interesul aberant în viaţa mea. Nu trebuie decât să treceţi Hating Liz la capitolul interese din profilul Facebook. Şi o să vă regăsiţi. Blink. Exagerez. Dar nici nu pot tolera lângă mine oameni superficiali şi neinteresanti.  
 Şi-mi trăiesc toamna asta în continuare, puţin mai rea, puţin mai fericită, puţin mai singură şi puţin mai îndrăgostită. Stări permanente, de altfel. 

O soră. A mea.

by
De la ea am învăţat să cânt. Cântece patriotice. Îmi amintesc că mi-a dat şi un inel de plastic transparent pentru cravată de pionier. Eu le pierdeam. În clasele primare când eu purtam uniformă ea purta sarafan negru sau bleomarin. De abia aşteptam să cresc să fiu ca ea. Ştia atât de multe poezii şi le recita atât de frumos. Scria mult, cu stiloul chinezesc cu cerneală. Scria frumos tare. Am crescut admirând-o. Am crescut auzind de la ai mei că ea m-a dorit, că ea mi-a ales numele şi am simţit asta în fiecare moment toţi anii ăştia. Şi ori de câte ori am avut ocazia am spus că n-aş fi fost eu fără ea. M-a învăţat să cânt, să recit, să scriu, să ascult muzică, să apreciez muzica, să citesc, să citesc mult, să învăţ, cum să învăţ, cum să mă îmbrac, cum să vorbesc, să iubesc, să fiu. I-am purtat uniformele şi sarafanele, genţile de şcoală şi i-am folosit mapele, i-am împrumutat hainele şi bijuteriile, i-am mâncat mâncarea şi i-am ascultat pasiunile şi secretele, i-am urmat sfaturile(nu toate) i-am luat aparatele de gimnastică, i-am ţinut partea şi i-am mulţumit în gând de mult mai multe ori decât cu glas tare că există. La mulţi ani, Janett !!  

Have no questions but I sure have excuse

by
 Brusc m-a lovit o stare de bine. Telefonul îmi sună Roulette. Zâmbesc şi încerc să-mi astâmpăr părul ciufulit ce îmi atârnă pe faţă. Sâmbătă noapte am cântat răguşit Iris, Compact şi RHCP la un pahar de bere şi o pizza, sarbatorindu-l pe G în lipsă. În Bucureşti el viziona Inception. Duminică am cântat la o chitară spartă şi-am păzit un grătar cu miros de pastramă. Ce trebuie să mi se întâmple mie mi se va întâmpla fără doar şi poate, şi nu-i o resemnare ci o hotărâre.  
 Well, I hate to break it to you, but there is no big lie. There is no system. The universe is indifferent! (MadMen).  
  
 Gând paranoic şi paradoxal. De obicei se-ntampla ceva rău când stările astea mă acaparează.  Astăzi am să mă plimb. Trei sms-uri ofereau ceai cald în Geenie. Un altul oferea doar un răspuns.  
 Parfumuri, pixuri şi prezervative. În timp ce eu primesc pernuţe Viva, dulci şi un Latte. Am inventat o probă personală pentru prieteni buni: dacă pot urmări un film de groază în prezenţa ta atunci înseamnă că prietenia noastră dă cu plus. Şi încă n-am văzut REC 2.  
  
 Tu ai un buton cu care-mi pui viaţa-n Standby. Din când în când, fără să realizezi deci neintenţionat mă repornesti şi îmi dai drumul să trăiesc. Dacă îl rătăceşti în timp ce eu trăiesc, am să mă rătăcesc şi eu. 


System Of A Down – Roulette
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Liceu

by
Bărbaţi frumoşi pentru indragosteli lejere găseşti oricând. Mai sclipitori şi galanţi, inteligenţi şi alintaţi sau doar să rezoneze pentr-un timp cu tine. Scurt timp. O oră, două, trei. 
 Prieteni buni care să te-nţeleagă nu găseşti. Deloc sau poate unul. Şi ăluia îi dai cam tot, susţii ambiţia şi scopul său în viaţă şi îl trimiţi să şi-l îndeplinească ca mai apoi să aibă ce să-ţi turuie la telefon ore întregi sau în mailuri lungi entuziaste la 4 dimineaţa. 
 Mi-e bine până mă întrebi tu dacă mi-e bine. Pentru că te-am şi te-a iubit şi ţie nu îţi pot răspunde sincer da. Brusc după ce mă-mbratisezi realitatea se transformă şi nu mai sunt bine. Mi-e dor de el, de siguranţa care o simţeam în preajma lui, de modul cum mă/te/ne proteja. Şi-aş vrea să-l ştiu plimbându-se cu tine prin zăpada sau învăţând turbat pentru examene în blocul lui înalt din capătul oraşului sau chiar hălăduind prin sala mare în pauze decât să conştientizez cât de departe e. Nu, nu-s bine după o zi de deja-vu-uri teribile când mi-ai sărit în gât, când Cristi în mijlocul concursului Broadcast Yourself juca CS sau când m-am ghemuit pe caloriferul fierbinte de la etajul 1. 
 Nu, nu sunt bine deloc. Vorbesc cu mine-n gând toate prostiile din lume şi am ajuns să nu accept pe nimeni altcineva pe motivaţie de standard. Ieri holurile erau goale chiar dacă forfoteau. Acum te înţeleg. 
 Nu, nu eram acolo pentru MAC-urile de pe birouri, pentru nametag-ul cu Adobe ce-mi flutura la gât să mă întrebe toată lumea cum dai luminozitate în Photoshop, pentru spoturile amuzante, pentru reclama mea sau pentru cineva anume. Eram acolo pentru că cel mai bun prieten al meu a inventat concursul ăsta acum doi ani. Pentru că pentru mine, concursul asta înseamnă el şi-nseamna noi. De la concursul asta, împreună am fost, organizat şi premiat multe evenimente. De la prima ediţie.  
 Nu, nu sunt bine. Mai mult de treisferturi a plecat cu el. Şi n-o să înţeleagă nimeni niciodată la ce nivel mi-e dor şi de ce nimeni nu-l înlocuieşte. Cristi a fost puţin mirat primele 15 ori când îl strigăm fără motiv din uşă sau din celălalt capăt al sălii şi-apoi a realizat că-mi face bine şi s-a supus destul de serviabil solicitării mele total neimportante.  M-a acceptat şi asta m-a ţinut în viaţă 8 ore în aceleaşi săli.  
Si partea buna. Cristian (dupa ecuson). Ale. Wilson (!! House’s Wilson… yeah, I know him), Alina (mmhmm), Mike (Adobe Mike… un fel de Bond. James Bond), strudelul de la Geo, cartea de la Sofie, lupta pentru pixul verde si ochii albastri (exact invers).  

My mind forgot the color of direction.

by

Coletul, geantă şi eu. Nimeni nu-mi pune limite. Au încercat şi au realizat că râd sau caracterizează prost a mea rezistenţă. Şi putere. Etajul 13 şi capătul lumii. Nimeni nu-l vede pentru că nimeni nu-l caută.
 Ştiţi scenele din filme cu plajele alea curate la apus, cu valuri mici şi vânt cât să te încălzească cineva? Superb… ai vrea acolo… Şi de ce nu încerci s-ajungi? Cine te opreşte să-ţi pui ca destinaţie finală o plajă americană sau o Bora Bora? Cine te-mpiedica să îţi încerci norocul ca artist în marele măr. Apartament micuţ şi bani cât de-o cafea de tonomat. Oricine are şansa şi dreptul la ea. Nimeni nu spune că-i uşor. E visul greu, atârnător, dar e al tău. O iarnă rece în Viena. Fulare groase şi plimbări pe pietonale. Chirie scumpă şi încălzită de respiraţiile noastre. O toamnă caldă la Paris. Periferie rezidenţială. Muncim prea mult şi n-avem timp de noi. Plecăm un an în Germania. Măcar cât să îmi ordoneze gândurile. Accesul la cultură ne ţine suspendaţi în timp. Vara suntem nomazi între concerte şi tabere de muzică. Nu-i viaţă de trăit ‘o viaţă’ dar e tinereţea perfectă, e dragostea cea mai frumoasă, e nebunia şi puterea. Ireversibile. De ce s-aştept şi mai ales pe cine? Învăţ cât să pot şti de toate. Experimentez cât să pot să îmi spun părerea. Creez cât mă îndeamnă inimă. Iubesc mai mult decât credeam. Prin, pe şi cu tine.
Confortul monoton mă debusolează. Planurile de pensie şi viaţă familistă mi se pare că paralizează simţurile. Monogamia propovăduită cu clasul demn de ‘doamna bine’ îmi face rău. (să te căsătoreşti la 22 de ani convinsă că al tău bărbat e conştient că toată viaţă îi va fi interzis sexul cu altă femeie… şi ce femei mai sunt pe lumea asta… şi cum vei arată tu în ceva ani…) În fine. Eu nici măcar mie nu mi-aş interzice asta. (Smirk) N-am fost şi n-o să fiu geloasă nicicând. Nu pe aspecte fizice… whatever… nici pe nimic. Mi-e rău când mă gândesc la aceleaşi ‘.’ dispreţuind the art of porn. Come on! Voi pentru ce trăiţi? How do you spell ”ORGASM”?  
  Şi mă gândeam că am iubit femei frumoase cu totul altfel decât iubesc bărbatul. Altfel de dragoste. Şi câteodată exact la fel… la început… indragosteala e identică… doar sentimentul evoluează diferit. 
 Ah, ce mă derutează invidia. Aia neproductivă şi cu răutate.  Cam ce câştiga un om invidios ce scuipă negativisme? 
 Strâng toate gândurile astea într-o bocceluţă şi urc în tren. Nici n-aş şti să mimez  o viaţă de femeie măritată de 5 ani, cu rate pe următorii 30 şi job serios de birou. 
 Dar până la urmă ce legătură are forma cu fodul? Irefutabilă, aş spune. 

Oricum, convenţia-i aşa: dacă trăim cu scopuri diferite şi dedicate, dacă alegerile ne sunt personale atunci opreşte-te din a mă invidia! Din simplul fapt că ce am eu tu ai putea avea prin doar puterea minţii/o simplă răzgândire, ce-ai tu eu trebuie să-mi construiesc (cu ipotetica şi improbabila dorinţă). Zâmbeşte-mi, laudă-mă and then go back to your boring life! 
 Am început să-ţi înţeleg al tău septembrie, acum că al meu gând e-acolo. Dacă-s distrată şi absentă e pentru că nu-s unde vreau să fiu. Dacă-s prezentă şi implicată, enjoy! 
 Azi un mesaj m-a luminat. Nice shoes!! Şi mi-am privit botinele convinsă că el ştie, din biroul lui corporatist din capitală cu ce botine am ales azi să mă-ncalt! Full moon, my friend! Grab a whiskey jar and a coke and come down here to celebrate! Your birthday, whatelse?!

The gods decree!

by
Ceai negru cu bucăţi de caramel, muzică psihedelica de chitară distors şi tabele de adevăr. Eu, pe fotoliul vechi de lângă tine. Sărutându-te încet, încet. Calm. Sigur. La 10 jumătate, marţi dimineaţa.
 De câteva nopţi visez obsesiv un drum întunecat pe care merg hotărâtă. Cu rucsacul tău în spate. Aud insignele cum fac zgomote metalice la fiecare pas. Şi merg oarecum fericită dar cu o singură grijă. Să nu mi se rupă tenişii şi să n-am cu ce să mă încalţ să îmi continui drumul. E de la luna plină venit visul, sunt convinsă. E prea bizar.
 Dă-te mai încolo…
 My wrists are warm… Această minunată geantă ia drumul Clujului. Iar aici am scris despre oraşul meu.
 Joi, toată ziua e Broadcast Yourself ediţia a III-a,  la CNVA. Duc insigne, steguleţe şi tags de la Lizknot. Duc premii de la Adobe Photoshop User Group România.
 Drept încheiere am să anunţ că broşa plină de cafea şi sfoară e a Dinei.


DEPECHE MODE
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Shameless

by
Hypocrite with no real use – I’m alive: what’s your excuse?
 Momente de putere. Încleştez dinţii şi pumnii. Ştiu cine sunt şi ce fac. În faţa mea vorbeşte calm şi curat. Nu te-agita şi nu-ncerca să-nşeli privirea mea. Dacă simţi dispreţul, îl meriţi. Nici prin cap să nu-ţi treacă ideea că ai putea să mă distrugi, faci să sufăr sau măcar atinge. Cu o vorba? Hmmm. Copile, da-ţi două palme şi întoarce-te la jucăriile tale. Lasă dragostea în mâinile celor care ştiu ce să facă cu ea. Lasă dragostea celor care ştiu s-o consume nu să vorbească despre. Eşti la nivelul bârfelor şi intrigilor, eşti la nivelul neruşinării şi tupeului prostesc. Când o să-l depăşeşti, obrajii îţi vor fi mai roşii şi nu vei mai simţi invidia de-acum.  Până atunci ascultă-mă pe mine cum îţi pot spune telepatic, cu zâmbet sigur şi firesc că ai exact atât cât meriţi şi nu o să primeşti nicicând mai mult decât eşti tu dispus/a să oferi!

 

 Până atunci eu strâng în braţe şi muşc şi râd cu capul dat pe spate, dansez cu becurile stinse şi mă sărut minute-n şir şi-apoi iubesc şi muşc şi strâng, apuc, sărut şi-oftez încet gândindu-mă la semne vineţii pe piele din care aş face o salbă ce-şi schimbă zilnic culoarea până trece de tot.

 

 Genial gând. Subscriu.
Locul meu in lumea asta mare este acolo unde, deocamdata, lipsesc.

Happenstance

by

 the best lyrics are the ones that give you goosebumps or make you cry in public or help you realize the answers. __

Colind oraşul de două zile-ncoace fără maşină, în sfârşit. Mă plimb cu muzică-n urechi şi gluga hanoracului pe cap. Zâmbesc şi fac cu mâna. Lumea se minunează când mă vede. Tuşesc uşor, strănut şi-mi este bine. Primesc colete de la Cluj, mailuri semnate-n nume colectiv şi două gânduri bune pe un offline de multe zile. Întâmplător am unghii navy blue. Pisica neagră are degete albe, zâmbetul tău e absent, cafeaua rece şi femeia frumoasă oarecum tristă. În ciuda tuturor sunt bine. Aştept ceva care să mă zguduie, să-mi scuture gândurile şi să-mi dea stare de blank. Şi-apoi să scrie-n mine ce i-o tuna să scrie. Cerneala neagră pe umărul meu drept ia forma unui dreamcatcher iar tatuajul de pe încheietura mâinii am să va spun altădată ce-nseamnă..