Audio Secrecy

by
Îmi pregătesc vacanţa cu doar imaginea ta în cap. Respir aer prea mentolat şi-n loc de cafea caldă, dimineaţă am băut teraflu. N-am voce şi nici nu-mi trebuie.  
 De ce să-ncerci să devii cineva pe care crezi că el l-ar vrea?! Dacă tot te transformi, de ce nu-ncerci să devii cineva pe care oricine l-ar dori… nu doar el… Eu aşa aş face… 
 De ce să îi arăţi că suferi încă? Mai bine îi aminteşti că l-ai iubit mult… şi-ai trecut mai departe…  
 De ce păstrăm în noi reproşuri să le-aruncăm cu prima ocazie, să bufnească la prima revedere când putem aduna amintiri frumoase şi-un mulţumesc că ai existat. Calm, mândru şi nedureros. 
 Ce e cu încrâncenarea asta bizară?   
 Hai să iubim curat, senin şi câteodată nebun şi bolnav. Să iubim, să muşcăm, sărutăm, zgâriem, ţipam, alintăm, îmbrăţişăm şi strângem. Să nu reproşăm, arătăm cu degetul, certăm, acuzăm, părăsim, jucăm şi rănim. Zic şi eu, aşa.  

Pana atunci Audio Secrecy. Stone Sour.

Ssssst!

by

‘Hai ma….Lizu… voodoo woman… Ai grijă de tine. Iartă-mă.’ Aa… nu. Mă pierzi de la puţin tare. Mă faci fericită de la şi mai puţin. Locuri unde este linişte şi oameni lângă care pot să tac, găsesc. Departe tare. Mi-e ciudă.  N-ai dreptul să vorbeşti cu mine cum n-ai dreptul nici să taci. În seara asta nu-s femeia ta. Promit să dorm pe-o parte, încordată şi la distanţă rece şi impusă de tine!
 
 Pariu că nu ştii să mă răzgândeşti?!

The air around me still feels like a cage

by
Mi-e bine. Îţi mulţumesc că te întorci, chiar dacă rar şi de departe, doar pentru mine.  Îţi mulţumesc că îţi închini secundă cu secundă, timpul de-acasă, mie şi nimănui altcuiva. Cu riscul de a provoca o isterie-n masă.  
Prieteni buni, dimineţi cu ceaţă şi iubiri neîncepute încă, se-nvart puţin mai repede decât pot suporta. Noaptea mă plimb de mână cu tine, prin ploaie, cu glugile pe cap. Azinoapte la 1, te-am oprit brusc şi ţi-am  spus că te iubesc. Cu zâmbet tremurat, cu lacrimi în ochi şi cu tot ce trebuie să sustina o declaraţie adevărată. Si cu sărut. Suntem de-o viaţă împreună şi nu m-am săturat de-a te iubi ca la început. 
Dulcegării fatale traficului.  
   Nu-s fericită. Decât când vine şi mă strânge-n braţe. De-acea mai mereu stau pregătită-n forma îmbrăţişării lui.
   Îmi place ceaţa, îmi place vremea rece de-acum. Mă asortez.
   Dacă aş fi a ta şi-ai fi al meu/a mea ar trebui să îmi suporţi duminicile dimineaţă când mă trezesc mult prea devreme să bântui casa cu o cană de cafea fierbinte-n mână. Să mă suporţi cu muzică prea tare şi prea grea, sau fredonând şi savurând combinaţia de Badea cu House. Şi-apoi să mă laşi să mă scufund în aţe colorate, lipiciuri şi agăţători de cercei, boabe de cafea, sfoară şi brăţări colorate. Ţi-aş permite alintată să râzi de ochelarii de pe vârful nasului şi să mă răpeşti mesei de lucru doar că să faci dragoste cu mine… poate şi-o baie-n spumă inghesuindu-ne în cada mică…  
Înjurături şoptite când degetele mi se lipesc cu superglue, zâmbet victorios când finalizez ceva, declaraţii ţipate dintr-o cameră în alta, exclamaţii de trup fierbinte aruncat în aşternut rece.  
Deşi mă ştiu aşa de-o viaţă, pe mine toamna asta m-a schimbat de tot. Deşi te iubesc de-o viaţă, toamna asta m-a îndrăgostit iremediabil de tine. 

 
Slipknot – Snuff
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Three voodoo dolls and a black cat

by
Ca să mă iubeşti! Useless! I love you by default! 
 Prosoape negre şi salate orientale. Diseară te oblig să mă dai cu ojă şi să-mi faci şuviţe ondulate. Sweeeet! 
  
 8 ore pe care le număr în covrigei vanilaţi şi lenea de a face un ceai. Mă seacă oamenii proşti, inculţi, stupizi şi mitocani. Am senzaţia că toţi oamenii destepţi au plecat toamna asta. Mă uit în jur şi nu văd urmă de sclipire, măcar o încercare susţinută de privire superioară, măcar o frază rostită inteligent, măcar un argument sau o întrebare mindblowing.  
  
 Ordine date doar că să fie date. ‘Schimbarea revizuirii’. Mă doare capul.  
  
 Murmur incantaţii pe melodii ştiute pe de rost. Te iubesc din memorie în moduri inventate zilnic.  
  
 Ieri mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de Ashton Kutcher pentru că am văzut extraordinar de multe filme cu el şi nu-mi amintesc de nici unul, nume, acţiune sau distribuţie. În schimb mi-l amintesc pe el perfect. E ca şi cum două ore mă uit doar la el. Superficială concluzie. 

Aberaţii călduţe în braţele tale.

by
Încet, încet ne-obişnuim cu frigul. Căutăm cotloane călduţe şi stări calme. Ne odihnim bizar după o vară scurtă şi-agitată. Ne-obişnuim. Înghesuim în buzunarele din faţă stări moi cu filme americane şi pături pufoase. Ne citim viitorul în spuma cafelei sau bucăţele plutitoare de măr din vinul fiert cu scorţişoară. Uscăm felii rotunde de lămâi ca să le facem cercei şi ne facem planuri care încep din primăvară. Ne pregătim de hibernare şi de amintiri. Oftăm. Eu mă gândesc că doar pentru câţiva e aşa. Pentru alţii e o iarnă agitată, planuri de sărbători şi vacanţe, iubiri de-abia-ncepute, aventuri cu gust de zăpadă şi un anotimp ce va face diferenţa. Clar, unii aşteaptă, unii trăiesc şi iubesc. Unii ar opri timpul, unii l-ar derula.
Zilele astea am avut biroul plin de miez de nucă şi biscuiţi cu chimen, am băut cafele fierbinţi căutând razele soarelui şi am făcut planuri. Pentru dupamiaza, pentru mâine, pentru sfârşitul ăsta de săptămâna, pentru luna asta, pentru iarna asta şi pentru primăvara care o să vină.
Mi-e bine când timpul care trece îmi subliniază puterea, sinceritatea şi dreptatea care am avut-o. Şi-o am. Mi-e bine când doar timpul ştie să şifoneze oamenii răi ce altădată se băteau cu pumnii în piept. Cred că ei, în mintea lor chiar speră că anumite lucruri s-au uitat. Stupid. Mai ales acum că ale lor insinuări murdare şi le-au înghiţit forţat, înapoi de unde le-au scos.
Sunt un om bun. Oamenilor buni li se cam realizează toate planurile şi li se cam împlinesc toate dorinţele. Dintotdeauna vor exista oameni răi care gratuit vor încerca să demonstreze în eter că sunt un om rău. Sperând că planurile şi dorinţele să înceteze a mi se împlini. Şi timpul trece bătându-şi joc de ei. Şi mă bucură răzbunarea asta simplă a răutăţilor ce îi vor urâţi ireversibil. Şi tot om bun rămân. Un om bun care nu va ezita totuşi să-ţi dea o palmă răsunătoare ţie!… şi ţie! când vei fi mai aproape de mine decât lungimea braţului meu. Culmea nu va fi gestul meu şi faptul că nu vei avea tupeul să întrebi de ce. Pentru că toată lumea ştie.
Calmează-mă… sărută-mă… 

Biscuite sfărâmicios

by
( foto via richie’s tumblr)

Trăiesc în tine. Eşti cald şi moale ca o canapea confortabilă ce a luat forma corpului meu. ‘Te iubesc mai mult decât credeam…’ ‘Şi eu te iubesc mai mult decât credeai’. Îmi vine să râd când îmi dau seama. Zâmbesc cretin ţinându-te de mână. Ai slăbit şi ţi-a crescut părul… îţi spune cineva… mă întorc şi mă uit la tine întrebătoare, te văd la fel. Ronţăi un biscuite pătrat. Mare cât un seminar la algebră. N-o să te iert pentru cerceii africani pe care nu mi i-ai luat. O să-ţi aduc aminte toată viaţa. Şi asta e un lucru serios şi grav, tu de ce râzi?! 
 La târgul de handmade am vândut mult. Acum ne luăm online minute orange şi jackete groase de iarnă. Cred că nu suntem întregi la minte! Suntem jumătăţi…

Mi-e dor de tine toată când ţi-e frig

by

           Când ţi-e frig ochii îţi sunt limpezi şi privirea ta atinge frumos. Când afară e frig, parfumul tău se simte clar şi pregnant în jurul tău. Dimineaţa devreme te-amesteci omogen cu o răcoare parfumată şi te împrăştii generos la fiecare pas apăsat. Privirea somnoroasă şi zâmbetul doar pentru mine.
 
 Hai să trecem toamna asta dormind până târziu în paturi calde, răscolind frunze moarte prin parcuri în dupamieze târzii şi împărţind întotdeauna aceeaşi cană de ceai cald.

Un dreamcatcher, o voodoo doll, un articol xfiles like, liniste si tu.
Ştii când tresar în somn şi tu mă strângi şi tragi mai aproape de tine? Câteodată o fac intenţionat…
(foto)

Octombrie

by
 E începutul lui octombrie. Din 2007, începutul lui octombrie, eu scriu. Despre şi pentru tine. Poate şi despre mine şi noi. Cat, coffee and shampoo bubbles. Pisică neagră ce-mi urmăreşte cursorul pe monitor, cafea răcită, ultima gură, părul strâns în prosop ud cu miros de balsam. Citesc bloguri şi n-am putere să comentez. Paradoxal lumea mă vede că sunt bine. Cică rezist. La mulţi ani, Ale! Am starea Dinei. Şi a Evergreenei. Mă pregătesc de două târguri. Mă mişc prin casă plănuind. Demult dădeam chefuri cu vin roşu şi plăci de vinil. Sau mese întinse cu pui la cuptor, vin alb şi filosofie până dimineaţă. Chestii de trecut toamna.
 
 Ne înghesuim într-un pat prea mic şi ne înfăşurăm într-o pilotă prea mare. Uscăm ghete ude la un radiator antic. Bem ceaiuri calde şi ne dăm sărutări fierbinţi cu gust de lămâie. Un film, un zâmbet, o noapte de dragoste turbată. Ne respirăm pielea şi ne minunam unul de altul.
 
 Mă lipesc uşor cu spatele de zid şi palmele apăsate pe cărămizi şi-mi pipăi fiecare pas. La capăt, după colţ, eşti tu. 

Viaţa mea e plină de mansarde.

by
Beau lapte rece şi ignor discret un deadline. Linişte şi pe fundal sonorul unui film pe HBO.
Ploaia de azi m-a găsit în mansarda în care am biroul. M-am luptat cu ea înarmată cu un neon puternic, o cană mare de cafea fierbinte şi-un maldăr de hârtii. Mai târziu m-a urmat în altă mansardă. Podul vechi din casa alor mei în care am scotocit în miros de vechi şi pisici după haine groase de iarnă.
Azi la semafor am văzut o femeie frumoasă. Stătea în faţa mea, în ploaie, avea părul aproape scurt şi castaniu închis, ud. Păşea încet pe zebră să nu-şi ude ciupicii de pânză în bălţi. Inutil. Pe partea cealaltă a intersecţiei s-a oprit şi s-a întors. A simţit că o privesc insistent. M-a scanat printre rafale fine de ploaie. A întârziat cu o secundă în plus pe geanta mea cu pisic portocaliu, cafea şi baloane de şampon. Apoi s-a grăbit. Just a glimpse. Trebuie să ma opresc. Aşa imi sună telefonul:

 
Morcheeba – Enjoy The Ride
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Surviving your own mental health

by
O să trăiesc în nicăieri un timp. Şleahta de vulturi infometaţi de prevestirile depresiilor mele o să o hrănesc cu zâmbete triste. Şi-apoi neimportanţii cu zâmbete false din instinct. Donez cu lejeritate lipsa mea de energie pentru orice proiect. Mi-e dor să merg pe jos şi bipaitul închiderii centralizate nu-mi aminteşte că-mi plăcea să conduc. Aştept o vreme ploioasă să mă ascundă. Cu fiecare secundă în care mă prefac înaintez spre nebunie curată. Iubirile mele se plimbă stinghere prin oraş. Cu capul în jos. Căştile în urechi. Neînţelese. Mi-e teamă de momentul în care n-am să mai fac nimic şi doar am să aştept. În nicăieri … un timp.