Rar am depresii. Niciodată nu vreau să dau depresii. Scriu doar dintr-o suflare. Nu pot să aberez realistic despre cardul meu total neprofitabil făcut la Bancpost sau cum am învăţat să folosesc paypal, despre cum mi-am dat demisia ca să aflu mai apoi că m-au dat afară (?!) şi despre replica acidă dată vânzătoarei de prenadez din piaţa centrală. Deşi mi se întâmplă mie toate. Dar nu le simt. Azi zâmbesc cu gândul la un oraş frumos şi la un oficiu sumbru noaptea ce are-n el un aragaz. O presă termică tronează în mijlocul sufrageriei şi-o tastatură poate încăpea împăturită în geanta mea Nirvana. Mâine spre dupamiaza o să respir în amănunte şi-o să am altă imagine asupra vieţii mele. Din colţurile lumii primesc gânduri de bine. Din colţurile mele trimit dragoste peste tot.
What are your pillars of inspiration? History? Literature? Music? You forgot the women…but otherwise all of the above.
Ascult şi citesc Rome. Despre. În timp ce tu dormeai şi treceai dintr-o viaţă în alta m-ai ţinut de mână şi ne-am uitat la ‘Garantat 100%’. Mi-am dat seama că cel care pare mai pregătit de schimbare nu e şi cel care pare slab şi nerezistent schimbării va supravieţui. Am învelit o cutie în sfoară, am atins din greşeală dreamcatcherele colorate şi le-am făcut să fluture. În sala de aşteptare la veterinar eram doar cu tine. Un televizor rula pe Animal Planet ceva despre gazelele Gnu. Eu ţineam strâns pisicul speriat şi vorbeam cu tine în stânga mea. Vorbeam cu voce tare. Asistenta m-a privit ciudat când m-a invitat în cabinet. Doctorul s-a arătat mai îngrijorat de sănătatea mea decât de a pisicului. Imunitate 0. La tot, la orice. La schimbare. Mă afectează. M-a intrebat cine sunt. Fără tine nu ştiu cine sunt. Fără tine nu sunt. Atunci ai sunat si mi-am amintit.
Cronica unui concert. Cronica unei plecări. Cronica unei aşteptări. Îmi pare rău de părerile rele şi urâte de după concert ce par a se multiplica… înţeleg oarecum frustrarea oamenilor. Eu am privit şi ascultat Guns de la 8 metri de scenă. Se vedea perfect şi se auzea perfect. Le vedeam zâmbetele, pieptul şi tatuajele prin cămăşile descheiate, şuviţele de păr ce atârnau în ochi şi când ne zâmbeau sau ne făceau cu ochiul. Au aruncat în mulţime pene de chitară, beţe de tobe, sticle cu apă şi confetii. Nu există pe net o poză cu DJ Ashba să-mi placă şi omul ăla e frumos tare când zâmbeşte. M-a fascinat tot concertul. Cârcotaşii spun că îl imita pe Slash. Wrong, omul e un brand în sine. Dar cine să se documenteze. Toată lumea de la normal circle e frustrată şi înţeleg. Mă bucur de experienţa mea şi n-am cum să le împărtăşesc părerea. Eu am trăit alt concert Guns cu lume care cânta, cu Axel văzut de aproape şi cu artificii care mă speriau. Pe hol am posterul imens lipit. A doua zi, la plecare, în gara de nord o doamnă mai în etate din Maramureş (s-a prezentat a fi) ne-a cerut voie să ne fotografieze. Fusese la concert şi îi plăcuse mult şi ne considera reprezentativi aşa în negru cu tricourile cu trupa şi posterele în mâini. Ne-a întrebat dacă ne-a plăcut. Părea o doamnă blândă şi calmă. Care ascultă Guns. Aşa vreau să fiu şi eu când o să cresc mare.
La blogwars sunt încă în concurs. Pentru că li se pare că merit.
Am să fiu studiată mult în perioada următoare. Lumea va vrea să vadă ce a rămas din mine şi ce a plecat cu tine. Zâmbet cretin. Întotdeauna se întâmplă cum zic, cred şi vreau eu.
Aşteptarea mea se măsoară în cafea cu lapte şi o pisică neagră. Aşteptarea ta se măsoară în zâmbete pe Skype şi noduri colorate.
Provinciala. Daca postarile mele ar fi numerotate in loc de titlu, aceasta s-ar numi patru sute saptezeci si sapte. (Am un bon. FAc sendvisuri?) Am mancat sendvisuri cu bon. Trenul e plin de oameni imbracati in negru si cu tricouri Guns. M-am camuflat. La 2 ajung in Gara de Nord. Mi-era dor de Bucuresti. Mi-am schimbat tonul de apel. Sweet Child O’Mine in loc de Kryptonite. Am nevoie de o cafea mare, o imbratisare si-un plan.
Say your prayers and comb your hair… save your soul tonight…
Calmă şi zâmbitoare graţie unei femei prea frumoase care trăieşte în bucătăria mea, trântită leneş pe un scaun incomod. Aici ea trăieşte. În rest doar aşteaptă. De fapt ea trăieşte unde eu aştept. Să trăiesc. Am lăsat-o să-şi facă onduleuri şi-am admirat-o în tricoul meu galben cu useless superpowers. Am lăsat-o să plece aruncându-l neglijent şi m-am grăbit să mă cuibăresc în tine. Să mă odihnesc şi să trăiesc şi eu. Prea multe culori şi-un om. Citesc bloguri şi zâmbesc amar. Citesc un blog şi zâmbesc sincer şi reconfortant. Cică doar câteva luni. Lucrurile bune sunt limitate temporar. Crap. Next. Muzică tare. Cello metal hard rock. Cum, mă, să zic cello metal hard rock??? Ascult rock, punct. Pentru cei ce se atacă, susţin Let’s Do It, România!. Pentru cei ce mă urăsc: sunt în continuare între finaliştii Blogwars cu articolul ăsta. Pentru tipul care m-a oprit azi zâmbitor în faţa blocului să mă întrebe dacă sunt cumva fan Korn, îi mulţumesc pentru cât de respectuos m-a abordat. Sunt bine. Strâng cadouri pentru Dina şi Olteancă. Şi mă bucur că încap numai bine într-un troler.
Despre LDIR două opinii de dimineaţă. Aici şi-aici. Păreri pe care le respect şi subscriu chiar. Da, ştiu gradul de ipocrizie din campanie şi propaganda, reclamele şi banii învârtiţi fără nici o legătură cu marea curăţenie. Dar mi-am zis că cel mai uşor lucru pe care pot să-l fac în legătură cu o campanie este să o fac publică. Chiar dacă nu mă dau jos din pat pe 25 intenţionat sau nu, mai ipocrit de cât voluntariatul în sine sau pur şi simplu uit de campanie pot totuşi s-o fac cunoscută, pot să mă asigur că cei ce mă citesc află de campanie şi de puncte de recrutare şi informare, văd banerul pe blog şi se implică. Nu e ceea ce lipseşte României. Dar e ceea ce nu mi-e ruşine să susţin cu baner. Needing coffee. Revin.
Yeah, you make me happy! Miezul ăsta de noapte mă găseşte îmbibată în cafea cu lapte. Gipsi (iniţial pisica cu numele Pisica pentru a o putea alinta ‘pisica Pisica’) toarce incontrolabil. Scriu articole cu umerii lăsaţi. Recitesc fraze cretine. Vroiam alte amintiri din ziua de azi. Vroiam alt gust pe marginea cănii de cafea şi alt miros la încheietura mâinii. Nu ştii să mă convingi deşi din start ştii că eşti singurul care poate. Foarte uşor. Trebuie doar să ai cea mai mică intenţie. Azi n-ai avut-o. Şi azi-ul e întotdeauna irecuperabil. N-am inspiraţie şi n-am nici chef. Citesc poveşti erotico-vulgare în episoade amestecate cu filosofie comunistă şi mă regăsesc în fiecare personaj feminin mai mult sau mai puţin, în părţi mai bune sau mai rele. Azi aş iubi o femeie. Mâine iar pe tine.
Dimineaţă, înainte să mă dezmeticesc, prima rază de soare mă minte frumos că încă e vară. Prima adiere rece mă bucură spunându-mi că am o toamnă de-abia începută de descoperit. Jachetă cu glugă legată leneş pe şolduri, tricoul negru, jeanşii lăsaţi de care tragi continuu, păr lung cum nu l-ai mai avut nicicând şi zâmbetul cretin. Îmi ondulez şuviţe frivole, îmi muşc buzele şi trag aer în piept, adânc. Nici o concesie prostiei, nici o concesie motivelor stupide. Planuri mândre şi zâmbet superior. The circle of trust. Amestecăm pasiuni umede pe colţuri de cearşaf colorat. Răscolim pilote calde şi declaraţii dintre cele mai copilăreşti. Poveşti simetrice. Presupuneri absurde. Un alt oraş şi-o altă ţară. Concertul Guns N’Roses, o vizită Pisicii Movici, o plimbare prin capitală şi restul. Numai de bine…Ciocolată caldă în Retro…
Răscolesc în fundul şifonierului şi pe rafturile de sus. Învârt migrene cu un beţişor de plastic într-un pahar de unică folosinţă. Aseară a fost despre cafeaua şi pisicii din titlul postului trecut. Pe-atunci încă nu ştiam. Infing cale într-un suport de burete verde şi ud. Nu-mi imaginam că voi face asta vreodată. Idei plictisitoare şi chef de nimeni altcineva. Voi savura un aulin dulceag pe fundul unei ceşcuţe. Bolnav şi anormal eu nu pot iubi în lipsa ta. Nu mai ştiu să iubesc altfel. Întoarce-te. Stai jos. Scutură zăpada şi pune sacoul pe margine fotoliului. Lărgeşte cravata şi deschide doi nasturi din gulerul cămăşii. Zâmbeşte-mi şi fă-mi un ceai fierbinte. Vindecă-mă. Azi gândul meu te caută printre canistre de măceşe, cubuleţe de lapte condensat, căni de ceai instant şi grepuri mari şi dulci. La mine miroase a lavandă şi pisici. Se-aude apa clipocind în acvariu şi rock calm pe fundal. E lumină slabă şi difuză de la lampadarele de hârtie. Eu mut căni de cafea fierbinte de pe masa de sticlă pe biroul calculatorului. Port acelaşi tricou decolorat şi rupt cu Nirvana şi-aceiaşi colanţi negri comozi.
Nefericirea urateste. Am revenit. Mai mică, mai nefericită. Oftez mai lung, mai des. A frig şi vânt. Târg de brăţări în octombrie. Articole de blogwars aici. Eu mă ascund. Aştept GNR. Altceva nimic. Vreau să nu mă întrebe nimeni nimic. Oricum nimeni nu va şti ce să mă întrebe. O să mă vindec c-un zâmbet mândru când o să-mi văd minunata geantă de la Peticel. Tu esti. Tu nu mai esti.
