Publicitate

by
 Noi ne pregătim de târg. Înşiram frumos brăţări şi cercei. Ne mândrim şi lăudăm. Stăm trei zile grămadă în Zodiar. Bem cafele, primim complimente şi ne facem poze. Cu invidie dar câteodată sincer admirăm celelalte standuri. Poate chiar ne cumpărăm câte ceva. Întotdeauna ne distrăm şi ăsta e principalul motiv pentru care ne ducem pasiunile la târg.  
 Ne agităm zilele astea, decupăm etichete, facem cărţi de vizită, finisăm accesorii, adunăm grămadă neoane colorate şi felinare vintage, plăci verzi de polestiren, bolduri multicolore şi steguleţe. Vă aşteptăm cu drag mâine, poimâine şi răspoimâine în Zodiar (Parcul Eminescu). Noi o să fim cele mai vesele şi colorate. ;)

Despre tăvălit in iarbă, încredere, dragoste si niciuna dintre astea.

by
 Cât de absurd e să spui/gândeşti/crezi fraza: “De azi am să-mi impun să nu te mai iubesc.” Cei ce o gândesc, din acel moment încep să se comporte ca atare (atare este cineva) dar nu să şi simtă. Eh. Fie la ei acolo. 
 Un biscuite absoarbe cafea din a mea cană. Neintenţionat. 
 Cât de neinteresante trebuie să fie vieţile unora dacă fac din a vorbi despre a mea principala preocupare. 
 Ieri dupamiaza, un bărbat m-a trezit blând din somn, m-a plimbat de mână toată faleza, mi-a luat popcorn, ne-am mirat împreună ce crescută e Dunărea şi-am admirat fete în pantaloni scurţi, pe role. Azi dimineaţă am vrut să-l uit.
 Nu sunt făcută să trăiesc singură. Am încredere, devotament, dragoste, fidelitate, prietenie şi sprijin necondiţionat de oferit. Şi oricât am dat greş în trecut oferindu-le, oricât aş fi greşit persoanele asupra cărora am revărsat sentimente nu o să mă răcesc niciodată, nu o să încetez a le oferi. Pentru asta trăiesc. Poate şi pentru că toate astea eu le-am primit înapoi şi ştiu cum e să le primeşti, ştiu cum e să aibă cineva încredere totală în tine, să-ţi fie devotat şi să fie acolo oricând ai nevoie, să te iubească. Şi sunt şi am să fiu mereu persoana asta pentru cei care merită. Câteodată insist să cred chiar şi în oameni care m-au rănit.
 Nu trag de nimeni, nu cer şi nu caut pentru că am încredere în ce pot oferi. Şi cei ce sunt lângă mine sunt pentru că aşa vor. 
 O bârfă din invidie se simte şi la urmă ţi se-ntoarce. Acceptă înghiţind în sec, transformă-te în cineva mai bun, fii sincer şi iubeşte. Timpul o să vă dea palmele pe care le meritaţi când scoateţi inepţii gratuite. 
  Sunt curioasă dacă-mi programez o săptămână de odihnă acasă făcând brăţări, în Geenie pe canapelele din mansardă sau ascultând rock în căşti ascunsă sub o umbrelă neagră cam ce-o să iasă de fapt. 
În rest numai de bine. Mă odihnesc în tine.  
“azi am poftă de dragoste leneşă şi tandră… de zâmbetul tău somnoros… de ciupit 3 corzi de chitară… de fumat, culmea de fumat, …de mângâiat uşor un zâmbet ca al tău… de plâns încet de fericire… de clipit des la lumină… de vegetat în braţele tale până se-nsereaza… Azi am poftă de glasul tău.
Şi parcă prea intens doresc să te văd azi păşind leneş pe covorul pufos… cu talia lăsată într-o parte… cu buzunarul rupt şi alb, cu trei şuviţe atârnate-n ochi… cu zâmbet tăcut şi diabolic… cu dragoste-n priviri…” (25 august 2008)

Vreau să te întâlnesc încă o dată ca să te pot iubi încă o dată.

by
 Ieri, o fată frumoasă m-a strâns în braţe şi a oftat cu ochii în lacrimi. Am să-i scriu o scrisoare.
 
 Mesajele, cafeaua, emoţia, paharul cu bragă şi cadoul de absolvire. Toate într-o privire.
 
 Nu-mi păsa de nimeni altcineva decât de oamenii care mă cunosc. În sensul de mă cunosc, cunosc. Oamenii care au avut ocazia să mă cunoască şi au reuşit să mă cunoască. Cei pe care dacă îi întreb cine sunt, ştiu să-mi răspundă mai mult decât numele meu.
 
 Mi-am luat bărbaţii, netbook-ul şi aţele colorate şi-am dat “publicaţi postare” de la o măsuţă de piatră din mijlocul parcului. Acolo/aici voi fi toată ziua.

Vineri, la prânz.

by
De ieri mă scald în stare mov. Aseară am privit ore întregi într-un punct fix mestecând absentă într-un borcan cu dulceaţă de nuci verzi. Două nopţi la rând am condus prin oraş o maşină care nu este a mea. Când apăs pe butonul mouse-ului, la fiecare click ţâşneşte cafea. Pentru că am vărsat toată cana pe el. Împart haotic bucăţi din mine bărbaţilor din viaţa mea. Unul mă strânge în braţe, unul mă aşteaptă cu cafeaua dimineaţa în stradă, unul e prins în examene şi nu-şi aude telefonul, unul e plecat într-o zonă unde lumea îl crede din Maramureş, unul m-ascultă şi când nu vorbesc şi înţelege ce spun, unul mă iubeşte, unul mă duce la concerte. Sunt mai puţini de-atât şi îşi amestecă aceste atribute între ei.
 Mă fascinează femeia brunetă de la departamentul comercial Rds-Rcs. Mă fascinează femeia aia şi habar nu am de ce. Aş privi-o ore întregi.
 Momentul perfect să te îndrăgosteşti este acum.
 Pe acelaşi sistem cu pisica movica care observă “cu atenţie că de când e vacanţă oamenii din metrou şi autobuz sunt mai urâţi” eu observ că de când e vacanţă oamenii din oraşul meu sunt mai frumoşi. De aici putem concluziona că în vacanţă oamenii frumoşi migrează din oraşul pisicii în oraşul meu?
 Nu pot să merg la Peninsula şi să văd/ascult/prizez Korn de ziua mea. Prieten bun se căsătoreşte şi are nevoie de privirea mea ca să se convingă că face o greşeală drept urmare mi-a dat cel mai important rol în toată nuntă lui. În compensare o să mă las convinsă să merg la Serj. Pentru mine nu se compară dar spectacolul va fi în bucuria de pe faţa ta.
 Rochiile lungi cu spatele gol şi falduri diafane mi se par extrem de senzuale. Îmi doresc zilnic. Rochii şi purtătoare.
 Un domn zâmbitor şi cu pălărie de paie, azi, mi-a adus o îngheţată la schimb pentru o piesă de plastic de pus la plasa de ţânţari. Atât. Şi emoţia!

Despre dragoste şi declaraţii

by
După ce m-am gândit de una singură, am răsucit priviri şi sentimente, am tremurat şi plâns isteric, am râs nebun, am tras concluzii. Exact acuma îmi trebuia concluzia asta.
Prieteni buni prinşi în examene şi planuri. Puf, senin, trece de probe şi ştie el mai bine decât acuzaţii dulci şi fals îngrijorate. Până şi eu ştiu mai bine. Cip e calm şi frumos. Ce dor îmi era de glasul lui să mi se adreseze mie. Mie, mie. Aşa cum recita acum două ierni, în faţa unei sobe de teracotă versuri sau îmi ţinea discursuri pasionale gesticulând din mâna cu mănuşă fără degete. Dina apare şi dispare. Fericica. Toţi absorbiţi de ale lor.
În acest context eu m-am dus lejer, l-am luat de guler şi m-am pierdut în cele mai clişeu declaraţii. I-am zis că îl iubesc cel mai mult, cel mai foarte mult, foarte cel mai mult, cel mai foarte tare mult, că nu-mi văd viaţă fără el, că îl vreau şi că m-am îndrăgostit din primul moment în care l-am văzut. Atât am putut scoate. Atât am putut declara. Clişeu după clişeu. Declaraţii învechite şi spuse de milioane de oameni înaintea mea, neoriginale şi nici măcar aproape de tot ceea ce simt. Atât am putut să-i spun. I-am spus că îmi tremură stomacul când îmi zâmbeşte chiar şi acum după ce au trecut ani de când l-am văzut prima dată, că nu mă satur să-mi şoptească diverse în ureche. I-am spus că îi iubesc lobul urechii, stratul fin de sudoare de pe umărul drept când îl muşc, gustul parfumului pe pielea gâtului lui, palmele şi urma lor pe mine, buza de sus, contracţiile abdomenului când îl ating, urmele unghiilor pe omoplaţi, respiraţia, tonul serios când spune Oana, părul prea lung şi mirosind a ploaie. I-am spus că nu pot să trăiesc fără zâmbetul lui somnoros dimineaţa, modul lui ciudat de a dormi înfăşurat în pilota mea galbenă, gelozia lui nejustificată şi cretină şi modul dulce în care mi-o aduce la cunoştinţă, buza de jos şi gustul ei, mişcarea genelor când îi sărut ochii, culoarea privirii lui… Nu s-a blocat. Niciodată nu se blochează. Bărbatul ăsta trebuie dat/luat ca exemplu!
LE: Clişeele au devenit clişee pentru că funcţionează…

Rainy jazz

by
 (foto)
Mă alint. Camere înalte şi răcoroase. Îţi stă bine când bei cafea… ai un aer sofisticat şi serios. Dacă tu vreodată ai putea avea aer sofisticat şi serios, îl ai când bei cafea… Îmi place că am lăsat salteaua pe jos, şi pernele întinse pe parchet. Camera asta arată a noi de la primul colţ de poster până la lampadarele de hârtie, de la primul sunet de talgere atinse din greşeală până la ultimul mieunat alintat, de la prima aromă de parfum bărbătesc până la mirosul cafelei fierbinţi…
Am coborât cât erai în duş şi ţi-am luat covrigi calzi şi biscuiţi înveliţi în ciocolată. Părul meu e ud de la ploaie, părul tău e ud de la duş.
Propun să nu ieşim din casă până luni. Propun să lenevim la filme, să ne iubim puţin mai intens din cauza ploii şi să gătim mâncăruri cu denumiri bizare. Acum îmi cânţi întins pe podea privindu-mă cu capul înclinat…

Furtuni

by

Oraşul tău e inundat! Unde ai să pleci?
 Mulţumesc pentru că mi-ai promis că ai să calci în picioare pe oricine va încerca să mă rănească. Ai spus-o cu ton serios şi grav. Te-am crezut.
 Faci natural schimb de reguli cu mine. Accept. Orice.
 Să treacă săptămâna viitoare. Să treacă.

227, 66, 52

by
 (foto)
Azi e frig şi nimic nu mi-a ţinut de cald. Ce faci când omul pe care îl iubeşti nu ştie să fie iubit? Oftezi. Prietenului cel mai bun. Ce faci când prietenul cel mai bun nu ştie să fie prieten foarte bun? Oftezi. Unui om obişnuit să te vadă oftând. Obişnuit să te iubească oftând. Ce faci când omul obişnuit să te vadă oftând îţi promite să te convingă că ştie să fie şi iubit şi prieten? Nu-l crezi şi te întorci oftând la iubitul tău care nu ştie să fie iubit şi la prietenul tău care nu ştie să fie prieten.  
 Eu n-aş mai vrea prieten bun. Eu n-aş mai vrea iubit. În câte o fantezie clişeu, şi-aş fi ipocrită să nu recunosc, îmi transform prietenul în iubit şi iubitul în prieten.  Se întâmplă când nu pui reguli şi crezi că viaţa poate fi frumoasă, simplă natural. Oh, no, Maurice, you look so stupid, Maurice!   Dacă eşti iubitul meu, nu încerca să fii prietenul meu. Dacă eşti prietenul meu, nu încerca să fii iubitul meu. Nu iese! Asta nu înseamnă că un singur om nu poate acoperi nevoia de iubit şi prieten pentru o viaţă întreagă. Poate. Dar de la început.  Repetă după mine: Nu-mi pasă!!  
 Cu femeile nu se întâmplă niciodată aşa. Eu mă apuc din nou de iubit femei. 

Voodoo hug

by
 (foto)
Trăiesc prin tine. Nu de acum ci de mult timp. Tot ce mi se întâmplă, mi se întâmplă prin tine. Cărţi delicate dau senzaţie de prea dulce şi eu vreau doar să mă tragi încet de o şuviţă de păr ud. 
 Casa mi se pare supraîncărcată. Mi-am făcut un plan să arunc multe. Restul le strâng şi le duc în pod la ai mei. Lângă celelalte capitole din viaţa mea. Tot ce am nu încape nicăieri. Tot ce vreau să am încape în rucsacul meu verde. 
 Fără absolut nici un motiv, azi m-am gândit la centuri din piele, odorizante de cameră şi fond de ten. Nu-mi doresc nici unul din lucrurile astea. 
 Iarba din parc e udă de la ploaie. Cred că mi-ar plăcea să mă plimb desculţă. 
 Cândva şi cumva trebuie să mă opresc din oftat. Fiecare gând al meu te iubeşte. Fiecare mişcare te îmbrăţişează.

Marea vindecă

by
   După o lungă perioadă grea am reuşit să îmi păstrez un zâmbet la suprafaţă menit să-nlature întrebări şi griji nesincere sau neimportante. Aveam nevoie de impulsul de a începe să reconstruiesc interiorul, s-astup răni, reinventez bucurii şi exersez veselia. Încă tresar nervos la zgomote puternice şi mă sperii când visez că eşti lângă mine şi de fapt nu eşti.
   Zilele astea am fugit la mare să mă conving că viaţa e frumoasă. Şi m-am convins. Viaţa are altă culoare privită prin fundul paharului de bere transparent pe care s-au lipit bucăţele de scoici. Viaţa are alt gust cu soarele în ochi, pe piele şi în suflet. Viaţa are alt miros când asculţi glasul valurilor sărate, stând în fund pe nisip şi negandind la nimic. Viaţa are alt sunet când vântul îţi flutură părul ce ţi s-a uscat sărat.
   Pe cort mi-a fluturat cartonaşul cu Peninsula Coke Live de anul trecut. 
   Am respirat sărat, am plâns fierbinte şi te-am iubit. Câte o dată pentru fiecare fir de nisip, câte o dată pentru fiecare jumătate de scoică pe care călcam, câte o dată pentru fiecare pală de vânt ce mă bronza şi câte o dată pentru fiecare rază de soare ce îmi intra în ochi. 
   Te-am ţinut strâns de mână două zile şi-o noapte. Te-am lăsat să mă plimbi tot campingul în căutarea pisicilor, să mă ţii în braţe pe băncile de lemn de la terasă, să-mi muşti umărul ars de soare şi să râzi de engleză mea tremurată. Ştiu că cel mai mult ţi-a plăcut îmbrăţişarea din apă. 
   Promisiuni. M-am întors. O să ne întoarcem.