Gânduri razna.

by

 Mi-e poftă de hotdog. Există în Galaţi un loc unde se poate mânca hotdog?
 Nu înţeleg cum la un event Metallica în Scena Cafe să vină doar 8 oameni. Eu şi 7 băieţi cu părul relativ lung. Un event la care s-au proiectat concerte Metallica, s-a băut tequila din partea casei şi bere din partea lui Blizz. Cum să vin doar eu cu 7 băieţi?? Doar 8 oameni din oraşul ăsta ar participa la un event Metallica? Exact atâţia au participat. Încă 8 n-au avut cum să ajungă şi alţi 8 nu ştiau de event. Clar.
 Îmi doresc o maşină de cusut, o braţară pentru gleznă şi un inel pentru picior, şlapi şi să mă bronzez. Toate de ziua mea. 
 Mi-a fost azi frig şi vânt. Frig şi vânt bun cum îţi este de obicei dimineaţa la răsărit pe malul mării. Frig şi vânt bun.
 M-am gândit la toate maşinile pe care le-am condus. O să scriu într-o zi despre ele. M-am gândit la toate pisicile pe care le-am crescut. Despre ele am scris. 
 Brăţări negre şi cercei din cerculeţe. Pentru târg.

I wish that I could move but I’m exhausted

by
 Când furtuna trece şi lucrurile intră la loc în tiparul normal, obişnuit, începi să uiţi, nu să te vindeci. Te relaxezi treptat, uiţi să evaluezi pagubele, îţi dai seama că face bine să uiţi, încerci să faci orice să uiţi. Şi uiţi. Odată cu gândurile negre, motivele răzvrătirii, punctul maxim al furtunii sau pur şi simplu durerea, odată cu ele uiţi şi planurile şi promisiunile făcute de tine ţie, puterea pe care o simţi scrâşnind din dinţi, strângând din pumni şi realizând cine eşti şi ce meriţi, imaginea cu tine acolo unde îţi doreşti, ştii că meriţi şi poţi să fii. Respiraţia ţi-a revenit la normal, o minimă stare de siguranţă te mângâie confortabil şi o schimbare pe care nu ai cerut-o dar ţi s-a părut de neevitat şi exact ceea ce se impunea brusc, instantaneu şi deodată, acum pare greu de realizat, obositoare şi cu prea multe victime colaterale. De aceea ai nevoie de ceva să-ţi amintească de ce ai luat decizia schimbării, ce meriţi şi cât eşti dispus să faci că să primeşti viaţa pe care ţi-o doreşti. Ai nevoie de ceva să-ţi amintească visul abandonat, ce poţi face dacă ţi-ai urma înstinctul schimbării şi cât de departe ai ajunge. Ai nevoie de orice. Altfel e doar un post pe un blog. La fel ca cel de joi, 11 octombrie 2007… De-atunci e timpul. Ar trebui să închei socotelile şi să plec.
 Diferenţa e că mă cunosc mai bine acum şi ştiu cine sunt.
 
 Bucureşti, Cluj, Peninsula, Hungaroring, Imola, Sibiu, Viena, Amsterdam şi Praga, Vama Veche, golful ascuns din Năvodari şi Alba Adriatica, Sighişoara, Szighet şi Timişoara, mare, munte, iarbă, nisip şi mansarde. Femei.


Asculta mai multe audio Muzica

I’d put together everything that’s broken

by
M-am simţit parcă a fost ziua mea. Oameni nebuni care m-au găsit oricât şi oriunde m-aş fi ascuns. Să-mi zică că mă iubesc. Să-mi dea Incest de Anais Nin împachetată în hârtie cu balerini şi lipită cu scoci rezistent la temperatură mare. Să-mi facă cadou brelocuri cu numele meu. Luiza. Sau tricouri special făcute pentru mine. Să-mi aducă prăjituri cu multă cremă de ciocolată convinşi (pe bună dreptate) că de asta am nevoie. Există oameni gata să străbată oraşul după miezul nopţii doar că să mă ţină în braţe. Sau oameni care într-un mail mi-au readus sentimente şi amintiri de-acum mulţi ani. Ieri nu a fost ziua mea. Ieri a fost doar ieri. Ieri am primit mai mult decât aveam nevoie, mai mult decât credeam că merit.

E timpul să invocăm Frappe-urile! Nes Frappe-urile!

by
Sunt puţin extenuată. Îmi cer scuze. Beau ceai cald de mentă. Apoi bragă rece în pahare imense. 
 Am nevoie să mă simt cea mai importantă. Am nevoie să ştiu că sunt cea mai importantă. Trebuie să primesc doze de încredere în mine din privirile tale, din zâmbet şi din sentimentul neîntrerupt că-ţi pasă. N-ar trebui să fie greu. 
 E-atât de greu sentimentul şi-atât de negru încât încearcă să răzbată, să-mi tăie orice fel de rezistenţă fizică. Genunchii îmi cedează când nu te-aştepţi, gleznele sunt inflamate de pişcături de ţânţari, migrene din senin, strănut şi tuse de la aer condiţionat, o greaţă permanentă şi urâtă.
 Mi-am adunat puterile şi ieri am făcut un plan de bătaie plin de lucruri frumose şi bune: picnic, căpşune, poze, sandvişuri, umbră, iarbă, locuri pline de amintiri. Şi-am luptat. Dozele de cola s-au răsturnat pe mine, cutia cu căpşune în geantă, totul era dulce şi lipicios. Şi-am luptat. Am spălat portofelele cu şerveţele umede, m-am fotografiat spălându-mi geanta în fântâna arteziană ce aruncă apa în sus, am făcut poze multe multe…
 Gata… rezervele de veselie terminate… mă sprijin moale pe ajutoare…
 Tricouri noi cu Guns şi Korn, discuţii calme cu Blizz, gel calmant pentru glezne, colecţie de cutii de chibrit speciale, promisiuni şi declaraţii, coincidenţe zâmbitoare, compotul rece de ananas. Arme am. Mă lupt în continuare. 
Vreau să o ştiu pe derost. Aproape o ştiu. Vreau să o ştiu perfect.  Dina acum doi ani. Mie.

Către închisoare

Există un buton
trebuie să existe
pentru nori în formă de pitici de grădină
cu pipă (musai cu pipă!)
femei cărora le plac
viorile, fumul de ţigară şi pielea bronzată
cer
bărbaţi pierduţi şi găsiţi în halba de bere
cu barbă cu tot.

Albastrul meu nici n-ar izvorî din tine dacă n-ai vrea
dar pisicile se întind încă pe balustradă
şi încă au burţi calde
şi lăbuţe amuzante.
Iar în palma ta ar arăta bine doi ochi verzi.

La magazin nu se găseşte ceai dulce de banalităţi
şi să le culeg eu – îmi sângerez degetele
până la urmă nici nu ştiu dacă merită
iar dumnezeu, în pijamale şi cu ochelari, stă
calm pe verandă şi bea o cafea
cu o curtezană frumoasă într-o cămaşă scurtă
-asta ca să nu zic curvă-
ea îi citeşte poezii despre o blondă si-un brunet
care se sărută lângă un stâlp de telegraf
şi încet vine toamna.

 

Algocalmin

by
 Pentru că nu mai am cuvinte şi pentru că mă întrebaţi prin comentarii, sms-uri şi telefoane şoptite, prin mailuri îngrijorate, am să va mulţumesc şi am să mă îngrop azi în cuvintele Angelei. Ea are ceva bun de spus despre fiecare sentiment trăit de mine, de oricine.
Nu interpretaţi şi nu presupuneţi. Sunt doar Aparenţe.
Cât de mult ne înşelăm crezând că lucrurile sunt ceea ce par. E mai simplu aşa, să luăm de bun ce vedem. În fiecare om există un actor.  Conştient sau nu, exersăm zi de zi rolul care credem că ni se potriveşte. Cu cât ne gândim mai mult la felul cum ne privesc ceilalţi,  cu atât riscăm să greşim mai mult. Dar şi ceilalţi fac acelaşi lucru. Naturali suntem doar atunci când încetăm să ne raportăm la ei. Viaţa e un şir de descoperiri – în noi şi în lumea noastră. Inevitabile dezamăgiri, dar şi nesperate revelaţii.  Când ochii noştri vor învăţa să vadă dincolo de aparenţe,  realitatea va fi mai aproape de noi.
 
 Probabil am ajuns la fundul Paharului răbdării. 
Din timp în timp ceva trebuie schimbat. Pe lângă adaptarea continuă pe care o exersăm vrând, nevrând, sunt acele schimbări care ne scot din ritm si ne solicita mai mult. Pentru ele, niciodată nu suntem pregătiţi. Pentru că nu e nimic de planificat. E doar un pahar al răbdării care se umple. Apoi, totul o ia de la capăt. Pe lângă experienţă pozitivă şi aparenta siguranţă  ducem cu noi tristeţea fiecărui eşec şi decepţii de-o clipă. Adunate în timp, ele alcătuiesc trecutul fiecăruia.
 
 Şi am avut noroc de tine. Mare noroc de umărul tău.
 Umărul acela. Al tău. Mi-e bine când mă gândesc că există. Un prieten tăcut, care ştie să asculte. Un reper de nădejde, ce şi-a dobândit semnificaţia în timp.  Umărul acesta. Al meu. Pe care ştii că îl găseşti chiar şi atunci când nu-ţi sunt în preajmă.  Până la urmă, totul se rezumă la încredere. Ca o convenţie tacită, în care fiecare ştie ce are de făcut.  Umărul tău seamănă cu tine.
 
 Adio lucrurilor urâte din viaţa mea fără cuvinte suplimentare. Rămas bun amintirilor frumoase. Şi cubul Angelei pentru lacrimile din ochii domnişoarelor, ieri.
Nu ştim mâine de la cine va trebui să ne luăm rămas bun. Întotdeauna dureros, întotdeauna nedrept. Nu ştim câte despărţiri pot să încapă  în sufletul unui om. Dar ştim că fiecare plecare lasă un gol. Care nu poate fi acoperit cu nimic. Oamenii trebuie preţuiţi astăzi. Trebuie căutaţi, ascultaţi, înţeleşi şi iubiţi. Astăzi. Pentru că mâine nu ştim ce va fi.  Nu plecăm în ordinea în care am venit. De cele mai multe ori, despărţirea vine înainte să reuşim să punem totul în ordine.  Fără să avem de ales. 
 
Şi vreau să închei frumos. Unde gasesc bilet de vacanţă? Vacanţă pentru a iubi.
 Nimeni nu ne poate da o vacanţă pentru a iubi.  Lucrurile se suprapun astfel încât  niciodată nu poţi spune: astăzi voi fi îndrăgostit şi atât. Ce poate fi mai frumos decât să simţi cum îţi bate inimă atunci când, de fapt, ai atâtea de facut. Să te bucuri pentru fiecare clipă în care poţi fi alături de sufletul drag. Să alergi căutându-l să tresări aşteptându-l. Să-l cauţi în fiecare chip, să-l găseşti în tot ce te înconjoară. Iar când, în sfârşit, e lângă tine, să te simţi cel mai bogat om de pe pământ. Şi apoi să o iei de la capăt. Dragostea ştie când să vină. Nu trebuie decât să o primim. 
 
  <

Ceea ce nu se vedea…

by
 Povestea cu tumoarea e una cruntă. Nu, nu sunt bolnavă, asta mai lipsea. Sunt în convalescenţă sentimentală deşi doare şi fizic. Ştiu c-o să treacă, că o să-mi revin. Că ce era stricat şi nelalocului a fost înlăturat, tăiat şi extirpat. Ştiu că acum respir curat şi liber, ţin capul sus şi pot fi eu oriunde şi oricând. Cu tratament îndelungat se şterg şi toate urmele de teamă, frică efectivă şi ameninţări. Se curăţă organismul. Mă vreau mai repede pe picioare. Mă vreau mai repede din nou cu energie, cu zâmbet şi iubind. Vreau un buton de fast forward. Dacă îl aveţi apăsaţi-l pentru mine. 
 Există o lume şi-o realitate ce eu o negam, şi renegam chiar din vocabular cuvintele şi semnificaţia lor… scandal, înjurături, bătăi, ameninţări… Cumva viaţa a ţinut să-mi demonstreze că există, că au gust amar şi că sunt greu de înlăturat. 
 Rămâne să mai treacă timpul, rămâne să mă vindec… rămâne să supravieţuiesc şi să mă nasc din nou…

Voi, cei ce mă urâţi, să jubilaţi…

by
  Pentru că ştiu că existaţi… puţini, absurzi şi plini de o invidie bizară… Vă dedic starea mea…
 Momente maxime de fericire sunt alternate de prăpăstii adânci şi fără fund în care cazi, cazi, cazi. Vara mea e neagră acum. Nu facem IBG duminică. Nu facem IBG curând. Acuma duc războaie prea multe şi prea grele, respir atât de greu şi doare cam tot. Întunecat, fără culoare şi miros… Gălăgie groaznică şi crampe urâte… Ameninţări şi stare de înec lent… Asfixieri şi cuvinte care nu se-aud.. repeţi repeţi repeţi… nici tu nu te auzi…Migrene şi comprese reci… Tuneluri strâmte…Senzaţie de claustrofobie…
 Pe fundul apei… dau din mâini spre suprafaţă…
 În mijlocul tunelului alerg pe un pietriş adânc spre o lumină…
 Într-un coşmar mă autoconving să mă trezesc…
 Cu mâna pe talpa fierului de călcat fierbinte şi-ncerc să o desprind…
 Înăuntru, vrând afară…
 Aici, vrând acolo…

Ends

by

It’s all on myself so close your eyes, I don’t wanna be turn out into stones… I’ll give you a lighter and let you be gone…
Traces that are left ahead for the friend we love to death… Come on, don’t… start falling on me now!

 Sunt expertă în a-mi inventa moduri de a fi fericită. Inventez situaţii şi-apoi le creez, inventez oameni şi-apoi îi cunosc şi iubesc, inventez locuri şi-apoi le găsesc şi mă bucur de ele, inventez zile şi-apoi le trăiesc. Tratez cu indiferenţă situaţii criză, neg realităţi negre şi nu aud nimic despre iminenţe sumbre. Nu las nimic să-mi strice momentul. Nici grija celorlalţi, nici indignarea celorlalţi şi nici prevestirea viitorului. Pot să vă conving că e frumos şi exact cum trebuie să fie, pot să vă demonstrez că trăind cu încredere, iubind frumos şi luând din totul înconjurător până la ultima picătură de lucru îmbucurător, toate vor merge spre bine.
 
 O mie de carduri mici şi colorate. Le-adun într-o cutie de pantofi să le citeşti cândva. Câtă încredere am eu în tine? O să fie bine. Fii serios! Ţi-a crescut părul. Vreau să iubeşti. Nu meriţi! Meriţi tot. Ştii prea multe. Gustul şi culoarea sângelui, gustul şi mirosul pielii, urma dinţilor şi ochii umezi. Unde eşti? Am emoţii. Ridică-mă de jos. Ţi-am zis că un gând conştient că deţii secrete superioare îţi schimbă perspectiva! Lasă părul! Şi eu o iubesc! Eşti cel mai tare! Eu mai mult… Sunt mândră, pe cuvânt. Eşti blând şi bun. E doar invidie. Zâmbeşte. Sunt aici. Cum, mă, să nu răspunzi pe două numere de telefon?? Mor. Iar m-ai salvat. Întreabă-mă! Nu pot! Ia-i flori! Nu mie!  Dă vină pe mine, e ok. Nu ştiam nimic. Nu cred pe nimeni înafară de tine. Felicitări. O calc în picioare dacă mai zice ceva. Triştii! Uite, oameni frumooosi! Tricoul meu are mai mult succes decât al tău! Uită-te la mine! Plâng. Sunt fericită. 


Asculta mai multe audio Muzica

Sliding, blinking, loving.

by
 Din click în click. Mă înconjoară bărbaţi frumoşi şi destepţi. Aproape zilnic. Biroul meu, ramses, G, Puf, concursul de IT, ne-au venit tricourile de la bestial, mă plimb desculţă prin parc, genţi, coca cola, netbook câştigat, Geenie, eu, eu, eu, eu. 

 

Apoi un slideshow cadou, cu dedicaţie, pentru câteva domnişoare care tind sa nu recunoasca ca il vor privi cu placere.

 
 Dacă facem Întâlnirea Bloggerilor Gălăţeni duminică la 14, pe căldură mare, în Geenie, veniţi? 

Lene

by
Zâmbesc rapid, mă uit în stânga şi în dreapta… şi dispar. Câteva zile stau ascunsă. Mă scufund în muzică, mă hrănesc cu băi calde-n spumă, potolesc setea cu pagini citite lent din cartea începută şi neterminată şi mă amuz cu un croşet. Cireşe coapte răstignite-n boluri transparente. Nectar de pere răsfăţat cu gheaţă-n cuburi. Pisic energic şi peşti adormiţi.
 
 Unul pleacă la Bucureşti. Una vine de la Bucureşti. Numai una. Alţii se întorc de la Bacău. Toţi dinspre şi înspre mine.