(Sursa foto)
Am senzatia ca levitez deasupra vietii mele si ma privesc traind parca n-as fi eu. Parc-as vedea un film sau as citii o carte. Cu mine. Plictisitoare zilele astea. Nopti lungi si zgomotoase. Muzica tare si zgomot infundat de sarituri pe un covor un pic prea pufos. Bauturi fine si multe. Feliute de lamaie mirosind frumos. Niste ochi fara energie desi eram obisnuita sa-mi gasesc eu rezerve de energie in ei. Motiv de ingrijorare. Un zambet ce mi-a lipsit si inca imi lipseste. Motivul de ingrijorare persista. Ore de somn cu vise lungi si in culori. Incercari esuate de-a formula planuri pe anul asta nou. O fereastra de messenger depresiva. N-am mai pomenit asa ceva. O singura privire m-a socat la 12 noaptea. Si cred ca doar atunci am vazut-o sclipind. M-a deranjat cand incercam sa-mi formulez dorinta cu o intrebare copilareasca si naiva. Ce-mi suna si acum in cap. Si am uitat apoi sa-mi mai doresc ceva. Plutesc in stari incerte. Terapia cu somn si ciocolata exista si functioneaza! M-as ascunde. Mi-am amintit de “Run away with me”. E actuala dorinta si mai accentuata. Ti-as arata Viena. Ti-ar placea. Cred ca am ramas acolo inca. De-aici senzatia de-absenta. Sau trei nopti strangand in brate un trup de femeie iubita. Intr-un secret impartasit in doua. Cea mai frumoasa femeie. Chiar le-am trait? Vocea amara si invidioasa, plina de minciuni fatale si imitatii ieftine a unei prietene imi confirma. Candva! Promit. Vom rade de nebuni. Si eu, si tu, si tu!
La multi ani!
Craciunul a trecut. Sper sa fi fost de vis si fiecare dintre voi sa fi primit ce isi dorea, sa fi primit lucrul, sentimentul sau speranta pe care o astepta de mult. Eu am calatorit Craciunul asta si nu l-am simtit asa cum trebuia. Si multe locuri si destinatii turistice au incantat privirea mea. Le-am vizitat pe fiecare in parte cum sunt inscrise pe hartile turistice si fiecare oras calcat nu a scapat de pozele cliseu cu mine si cine stie ce monument/cladire/peisaj. Am sa va spun de stari si sentimente personale si ce mi-a dat mie fiecare loc in parte. Sa va zic cum Budapesta mi s-a parut rece si prea curata noaptea. Cum Viena mi-a incalzit sufletul in zori, plimbandu-ma printre cafenele si magazinele de turta dulce in jurul carora mirosea a vanilie si rom. George Clooney mi-a zambit frumos de pe un poster comercial mare cat un bloc. Ningea din becuri pe pietonale si semafoarele parca simteau Craciunul. Venetia, iarna, e mai boema decat mi-o inchipuiam eu. Plimbandu-te pe canale si poduri simti ca iubesti, ca vrei sa iubesti si-ti promiti sa nu traiesti fara iubire nicicand. Pe un dig din San Benedetto del Tronto traiesc multe pisici pufoase si frumoase. Lenevesc la soare pe pietre si nu se sinchisesc de turisti. Nu stau la mangaiat nicicum dar stau la poza linistite. Le-am urmarit ore intregi si nu-mi venea sa mai plec. In Alba Adriatica marea pare linistita si primitoare si iarna. Nisipul e fin si plin de scoici si faleza plina de palmieri. Strazi mici si-nghesuite dau stare de intimitate si copertinele de panza colorata de la balcoane aduc aminte de sezonul estival. In San Marino am simtit castelul al meu. Urcand trepte inguste si intrand prin arcade cu usi grele de lemn imi asteptam printul calare. Pe metereze, deasupra norilor te simti puternic, invincibil. Locul e plin de “pixies”, un fel de spiridusi ce pot indeplini dorinte. Unul m-a urmat pana acasa. In Ascoli Piceno m-am simtit in siguranta pazita de dragoni de piatra. Un patinoar luminat puternic m-a incantat cu acorduri rock si gheata fina. O catedrala m-a linistit si mi-a golit mintea. Apa sfanta din vase mari de piatra o simt si-acum pe frunte.
Acum astept cuminte finalul anului acesta. Si inceputul anului ce vine. Nu mi s-au indeplinit toate dorintele. Evit momentul calculului constient de vise indeplinite. Desi dorinte simple si frumoase au refuzat a fi indeplinite, surprize la care nu visam mi-au fost facute cadou. Anul care vine deja ofteaza la auzul dorintelor ce i se adreseaza.
La 12 noaptea imi fac cadou o noua doza de optimism. Si voua tuturor la fel.
La multi ani!
Anul trecut iata ce scriam/simteam/speram/doream:
Farmecul zilelor de sarbatori aduna-n el bune si rele. Tot ce-ai trait, simtit, vazut si facut intr-un an se-ngramadeste parca amestecat in cateva zile. Suparati sau fericiti in acest sfarsit de an, singuri sau inconjurati de prieteni, indragostiti, iubind sau poate dezamagiti, sarbatorile vin pentru toata lumea la fel. Diferenta e cum le accepta fiecare. Acum planurile si visele noastre rostite in abur de ger se incheie cu “de la anu’”. “de luni” sau de la intai” s-au pierdut pentru ca acum se pune un mai mare punct in socotelile fiecaruia.
Hai sa rupem calendarul de pe perete si sa-l inlocuim! Hai sa aruncam agenda veche si mazgalita! Hai sa ascultam fredonand un colind! Hai sa uitam trecutul si sa lasam inima sa bata cum vrea ea!
Cineva chiar m-a intrebat de ce zambesc privind in gol… ma gandeam de cate ori voi gresi data scriind 2007 in loc de 2008… ca ma bucur ca anul acesta care vine ziua mea cade sambata… si ca am vazut filme in care in 2008 toti eram roboti.
Eu mi-am facut pentru 2008 cele mai multe proiecte si planuri decat pentru oricare alt an
din viata mea. Am fost indrazneata pentru ca asta poate insemna tot atatea dezamagiri…dar la astea va trebui sa ma gandesc abia anul viitor la sfarsit. Inchei cu Angela:
“E mult? E puţin? Să ai felia ta de viaţă, cu care ştii că poţi face nimic mai mult decât atât cât eşti în stare şi nimic mai puţin decât atât cât ai meritat. Sărbătorile ne fac să trăim mai intens, să alergăm, să ne agităm, să simţim cât am câştigat sau cât am fi putut pierde.”
La multi ani!
Linişte optimistă
Leonard Cohen – You have loved enough
Asculta mai multe audio Muzica »
Miros de clementine decojite pluteşte leneş dimineaţa asta. După o noapte cu lună plină cafeaua fierbinte cu mult lapte e mai bună. E cald şi linişte în casă. E sâmbăta mea. Mă vindec lent după răceală şi şerveţele mentolate şi mototolite tronează încă în patul nefăcut. Aspirină. Amară. Ceai cu lămâie? Mai târziu. Simt o plăcere vinovată de-a fi furat o zi din viaţa mea. ‘Stealing time from my own life’ scris mov pe un tricoul alb. Mi-am amintit acum. Sentimentul e totuşi diferit. La mine e palpabil. Citesc Ciresarii de câteva zile şi strâng păreri din cele mai ciudate. “E doar coperta de la Ciresarii, nu?” Nu. Citesc şi-mi place. Vrei să crezi că e Umberto Eco pe care mi l-ai recomandat? Crede. Pendulul lui Foucault. Nu am trecut de primele pagini. Strânsesem mai mult de zece cuvinte care nu ştiam ce înseamnă. E regulă de bază. Nu-i carte de citit în cadă. Cândva probabil. Nişte mere mari şi galbene s-au rostogolit bizar până la marginea mesei de sticlă. Echilibru precar. Îmi place şi cuvântul echilibru şi cuvântul precar şi amândouă unul lângă celălalt. Sună bine. Cineva e la Cluj. Cineva, care e la Cluj acum, ştie să bea frumos un ceai sub ochii mei, să-mi complimenteze bradul şi să accepte două clementine. Altcineva e la Buzău la poalele unui munte. Există acolo, în acea ogradă un loc unde nimeni nu te poate auzi, nu te găseşte nici un satelit, nu pătrunde nici un fel de undă, nu te poate fotografia nimeni. The secret spot. Un fel de buncăr virtual; în aer liber. Mi-a spus mie un prieten.
Mărturisesc că următorul post vroiam să îl scriu despre bloguri. Şi despre al meu. Blog personal. Dar e o zi frumoasă, e sâmbătă şi am o stare bună de leneveală şi aiureli şi nu pot fi atât de critică cât se impune, atât de linguşitoare cât se vrea şi atât de coerentă cât se cere. Iată deci alte câteva aberaţii date de mirosul de cafea, clementine decojite şi cărţi cu aventurile unei găşti de adolescenţi. Închei frumos cu un alt cub al Angelei:
Pentru fiecare contează alte lucruri. Ordinea importanţei lor în viaţa noastră e firesc să nu fie aceeaşi. Dar nu mi se pare firesc să ne raportăm în aşa măsură la ţelul nostru încât să nu-i lăsăm celuilalt nici măcar dreptul de a avea propria opţiune. E uşor să-i spui celui de lângă tine că visează prea mult. Dar şi tu, privit din afară, visezi la fel. Poate că ar trebui, măcar din când în când, să respectăm celuilalt dreptul la visul lui cel mai drag. Altfel, am fi o lume de pesimişti.
True.
Déjà vu
E prima oară când te aşteptam şi nu ai venit. E şi ultima oară când te-am aşteptat. Ştiu că e mai bine aşa şi mai ştiu că m-ai învăţat tot timpul cât te-am simţit al meu să accept momentul inevitabil al despărţirii. Îţi mulţumesc acum şi-ntodeauna pentru atât de multe câte-am învăţat împreună, atât de multe câte am simţit şi-atât de multe câte m-ai învăţat cum să le descopăr.
Din partea mea e resemnarea calmă şi înţeleaptă pe care o evidentiai încet cu-o şoaptă caldă-n păr înainte să te ridici de lângă mine, e oftatul scurt şi-abia auzit când trăgeai încet pătură peste coapse, e lăcrima ce-o simţeam că se formează şi niciodată că se desprinde de ochi când auzeam uşa închizându-se după ezitarea ta permanentă de a-mi părăsii lumea…
Mereu te-am considerat incredibil de inteligent şi frumos, ireal de îndrăgostit de mine şi atins de-o pasiune bolnavă de a mă ştii fericită şi fără tine. Şi-mi rămân multe de la tine şi din tine… cum mi-ai spus cândva râzând scurt şi privindu-mă fix… o bucată din mine ai schimbat-o în tine, în tu… şi-o bucată din tine a devenit eu, astfel visele noastre individuale şi comune şi-au dublat şansele de împlinire…
Mi-ai iubit încrederea în tine cum ţi-am iubit eu acceptarea uneori dureroasă, mi-ai iubit principiile ciudate de viaţă cum ţi-am iubit eu certitudinea că vei schimba lumea, mi-ai iubit promisiunea cum ţi-am iubit dăruirea, mi-ai iubit visele cum ţi-am iubit experienţele…
M-ai înţeles şi acceptat, m-ai vrut şi m-ai cerut insistent, m-ai avut şi m-ai preţuit, m-ai învăţat şi m-ai sfătuit, m-ai ocrotit şi m-ai îndrumat.
Parfumul tău celebru dă stări halucinante şi-n lipsa ta, alte stări de deja vu, efecte placebo şi coincidenţe banale rămân nepovestite, semaforul nostru a fost înlocuit cu unul nou şi orizontal şi zâmbetul meu de acceptare naşte enigme şi suspiciuni din cele mai ciudate şi doar un playlist franţuzesc al cuiva a reuşit să mă răscolească zilele astea.
Şi-aseară trebuia să fie seara gândurilor fără tine. Un club frumos de biliard m-a întâmpinat cu o pisică matrix (cum spui atât de frumos pisicilor negre) şi m-a atins cu Again la maxim a lui Kravitz. Un alt club mai întunecat de data asta ne-a găzduit două competiţii frumoase de bowling şi I belong to you a lui Kravitz. Am tresărit când faruri luminau parcarea, când uşa se deschidea cu valuri răcoroase sau când mi se părea că văd o umbră traversând curtea. Nu am jucat nicicând cu tine şi ştiu că te consideri învingător din start.
Pariul pus cândva cu tine l-ai câştigat aseară-n lipsă. Chiar de a fost întâia oară când ţi-am văzut invidie-n sclipire sau poate doar fărâme de gelozie inofensivă ţi-am povestit că-i cel mai bun. Îl analizez din unghiuri diferite şi absorb cât de mult pot din energia şi zâmbetul caracteristic. N-a reuşit să fie cel mai bun, aseară. De două ori la rând.
Mesajul tău mi-a spus că încă mă citeşti: ‘Parisul te aşteaptă, chérie!’
Just another musical mood…
Bury all your secrets in my skin
Come away with innocence
And leave me with my sins
The air around me still feels like a cage
And love is just a camouflage
For what resembles rage again
So if you love me let me go
And run away before I know
My heart is just too dark to care
I cant destroy what isn’t there
Deliver me into my fate
If I’m alone I cannot hate
I don’t deserve to have you
My smile was taken long ago
If I can change I hope I never know
I still press your letters to my lips
And cherish them in parts of me that savor every kiss
I couldn’t face a life without your light
But all of that was ripped apart…
When you refused to fight
So save your breath I will not hear
I think I made it very clear
You couldn’t hate enough to love
Is that supposed to be enough?
I only wish you weren’t my friend
Then I could hurt you in the end
I never claimed to be a Saint
My own was banished long ago
It took the death of hope to let you go
So break yourself against my stones
And spit your pity in my soul
You never needed any help
You sold me out to save yourself
And I wont listen to your shame
You ran away you’re all the same
Angels lie to keep control
My love was punished long ago
If you still care, don’t ever let me know
If you still care, don’t ever let me know…
Copy/Paste
Articol pe care il gasiti si pe www.cafeauadinzori.com
Playlistul unui rock lover #2
Continuăm. Shuffle Off. Mi-am dat seama că ascult cu mare plăcere şi dedicaţie formaţii rock şi cântece ştiute pe derost despre care acum câţiva ani nu auzisem. Şi ca ultima mea frază să aibă înţeles vă spun că întotdeauna am considerat muzica rock înafara tendinţelor, am considerat-o independentă şi neschimbată, muzica pe care nimeni nu o poate detrona, desfiinţa sau transforma cu ierarhii în playlisturi ce rămân peste ani şi ani la fel de ascultate şi aplaudate… dar deasemenea credeam că acest lucru o face de neatins şi nepenetrat în topurile marilor trupe, că milioanele de curente noi şi încercări disperate nu vor avea nici un succes (my bad!) şi că bandurile de-o vară cu zdrăngăneli atât de frumoase din chitări şi părul răvăşit în ochi vor dispărea la fel cum au apărut… Majoritatea chiar au dispărut…
Am să vă spun azi despre câteva trupe aparute de la 2000 incoace cu succes nebun în ultimii ani, succes pe care îl merită şi care are în spate talent, muncă şi noroc … şi care binenteles fac parte din playlistul meu…
Theory Of A Deadman , TOAD sau mai simplu Theory este o formaţie care a reuşit clasic cu un demo tape dat la un aftershow party lui Chad Kroeger de la Nickelback. Sunt frumoşi şi cântă bine. Make Up Your Mind sună frumos . Wiki si LastFm spun ca stilul lor e post-grunge rock. Aşa o fi.
Audioslave e o trupă care, cică, a cântat ceva ce se încadra la hard rock şi grunge. E o trupă ce a pornit ca un proiect între un chitarist de la Soundgarden şi câţiva membri de la Rage Against the Machine. Like a Stone s-a auzit la un moment dat din calculatorul meu cand se invarteau Cip si Puffy pe langa el. Si se aude de-atunci mereu.
Stone Sour este o alta formatie proiect de data aceasta initiata de cativa membrii Slipknot, care a iesit bine, arata bine si canta bine. Through Glass e o melodie care-mi place enorm, desi tot albumul merita atentie. (CartKid guilty again! Geniale recomandari de-a lungul timpului)
Default este un alt band descoperit de Chad Kroeger si care canta binenteles tot post-grunge (habar nu aveam ca am ceva cu acest stil/curent/cuvant). Mie LastFM-ul mi-a aratat-o. One Late Night savurez deocamdata de la ei. Merita ascultati.
Breaking Benjamin este tot un post-grunge band. Off topic, de-acum nu ma voi recomanda ascultatoare de rock ci voi raspunde pretentios “Ascult post-grunge. Tu?” Glumesc desigur. Doar o insigna mare cu Post-Grunge addicted, poate… just kiddin’. De la Breaking Benjamin ascult obsesiv So cold de pe albumul scos in 2004 We Are Not Alone. Tezeu e responsabil pentru aceasta placere. Si recomandare.
In incheiere va spun despre o formatie care e veche si buna dar care e new entry la mine. Nu am ascultat pentru ca nu reuseau sa se lipeasca de sufletul meu pana acum. Dar acum s-au lipit bine de tot. Tot de la Puffy (trebuia sa dau un link si pentru tine, :) Puffy aka CartKid), Slipknot cu ultimul album. Snuff e preferata mea. Si o descriere superba a albumului si motivului pentru care acum ii ascult, am gasit aici: metalhead.ro.:
Sigur, a fost nevoie de o pauza de 3 ani insa asteptarea nu a fost in zadar caci Slipknot au scos pe piata probabil cel mai matur album lansat pana in acest moment. All Hope Is Gone reprezinta echilibrul perfect intre un sound metal mult mai bine cizelat si o latura ceva mai soft a trupei, neexploatata pana acum (…) cei 9 componenti au explorat o latura mai matura, nu neaparat extrem de moderna ci pur si simplu altceva, ceva nou, proaspat.
Şi vă las să ascultaţi aceste şase melodii. În total 20 de minute de muzică, nu bună, ci foarte bună!
Those little things you say…
O zi frumoasă azi… poate pentru că la ora 7 dimineaţa ascultam rock la maxim (cât pot reda difuzoarele laptopului meu înseamnă maxim !!!) în magazin plănuind montarea bradului şi înşirarea beculeţelor clipitoare…
M-a bucurat avantajul nou descoperit în a avea un magazin deschis publicului în perioada sărbătorilor… înseamnă deasemenea şi amplificarea lor… astfel de astăzi nu mai sunt singura vitrină fără brad de pe strada mea…:)… i’m not a freak anymore…
Un sms trimis de departe mi-a dat senzaţia norului plutitor şi o discuţie plină de feeling a dus la plănuirea atât de frumoasă a unei evadări din real… o fugă-n patru la Amsterdam… sau în două la Paris… (Fuzzi, îmi citeşti blogul? o să îţi povestesc … Di, unde umbli oare??)
Mi-am făcut un pad rotund cu o chitară albastră…
Nu am făcut încă o insignă pe care să scrie You can never wear too much black cu roşu pe negru…
Un mail ţipă după răspuns…
Fulare groase, biciclete cu două locuri, sentimente şi lumini… m-am urcat în maşină şi m-am uitat în oglindă convinsă că o să va văd iubindu-va pe bancheta din spate, you crazy man!
I know…
It’s okay…
To live a life of a dreamer…
Un tricou roşu ţipă după litere…
Silently I speak your name în hopes that you might feel me, then silently see how a little taste of you can move me… This feeling is all new, I want you addicted to me!
Vreau să-i aud vocea soptindu-ţi clar: I feel you!
Nu neapărat adevărate.
Snow Patrol – Open your eyes
Asculta mai multe audio Muzica »
Cugetări călduţe în aşteptarea surâsului tău.
Momentele de luciditate blândă şi bună sunt cele care ne arată unde putem ajunge la fel cum momentele de răutate ironică şi exagerată ne arată cine suntem. Sunt de părere că nu trebuie să dovedim nimănui cine suntem. Este destul de evident. Încercările nu vor face altceva decât să ne arate aşa cum am vrea să fim. Şi-am fi falşi. Tiparul vieţii şi visul început înainte de a adormi se schimbă din treaptă în treaptă. Sau din realizare în realizare. Optimismul are legătură cu încrederea în sine. Dacă mai mulţi ar înţelege să le vadă precum cauza şi să nu le folosească precum efect am vedea vise realizate la fiecare pas. Încrederea în sine e exponenţială. Se multiplică cu fiecare privire în care o regăsim. Puterea conştientizată sec, nefolosită şi neîmpărtăşită e doar supraestimare. Întotdeauna avem nevoie de cineva către cine să ne îndreptăm intenţiile bune. Şi neapărat trebuie să avem senzaţia că merită.
Ok, you are my „I will please” drug…
The word placebo is Latin for i will please.
…temporary insanity…
Noapte cu ceaţă. Durere de cap. De la wisky.
A trecut o săptămână groaznică plină de stres, stări urâte şi evenimente greu de suportat. Dar a trecut. Vineri mi-a tremurat răsuflarea-n faţă unui zâmbet. Un zâmbet ce mi-a lipsit. O privire ce trebuie să-mi accepte scuzele pentru modul în care am evitat-o. O voce care mi-a făcut atât de bine fără să ştie. Sau poate ştiind.
Şi mă aflăm la marginea abisului. Câteva nopţi fără vise. Câteva zile fără musical mood. Mai mult de o luna de dor nebun. Un inbox pustiu şi-o consolare că sursa neintrebarilor şi nerăspunsurilor e ocupată strângând experienţe frumoase. Eram în pragul disperării. Stresul mă doborâse, depresia mă păştea şi toate îmi păreau de nesuportat.
Uşa magazinului meu scoate un sunet strident. Atunci mi-a sunat frumos. Şi aerul rece adus de-afară mi-a vindecat o clipă sufocarea. Şi orele ce au urmat mi-au vindecat frământările. I-am părut poate supărată dar nu o va spune niciodată. I-am părut poate mai rece dar nu mi-o va reproşa niciodată. Mi-a simţit poate durerea şi asta ar putea fi motivul pentru care a întârziat atât de mult în prezenţa mea. Păcat că nici acum nu acceptă că îmi face bine. Încă respinge modest argumentele. Placebo.
Any therapeutic effect is thought to be based on the power of suggestion. Sometimes known as a non-specific effect or subject-expectancy effect, the placebo effect, occurs when a patient’s symptoms are altered by a treatment, due to the individual expecting or believing that it will work.
… zâmbet în convalescenţă optimistă …
…
Templates… coduri… salvari… extensii necunoscute… totul e complicat dar invat! Si totul a pornit de la un blog care arata exact ca al meu… si binenteles ca se impunea o schimbare… pe care-ncerc sa o duc la capat cu succes… deocamdata doar tema veche ce-ncerc s-o fac s-arate uman…
Meet Moo…