Gânduri amestecate şi-un film.

by

Stare de gol. Nici muzică nu prea reuşeşte să mă bage într-o ‘special mood’
Am văzut cinci filme. Patru nu-mi mai amintesc despre şi cu ce erau. Dar The Way of The Gun mi-a plăcut. Vechi. Recunosc, mi-a plăcut în primul rând pentru fantastică combinaţie Ryan Phillippe şi Benicio Del Toro. Chiar de sunt tipii răi n-ai cum să nu-i iubeşti. Sunt speciali şi nebuni. Sunt frumoşi şi cu sclipiri inteligente. Le stă bine în pantaloni albi şi ciocate, în tricouri mulate şi nebarberiti, cu pistoale la cingătoare şi arme mari în mâini, plesnind peste fund prostituatele dintr-un bordel sau mângâind o femeie gravidă pe burtă, făcând planuri de război doar din priviri sau jucând un joc de cărţi cu multe sensuri. Sunt fermecători în faţa unei sticle de wisky sau schimbându-şi locurile din mers în maşină.
Şi scot din ei numai fraze geniale:
Don’t you think it’s funny that if I grab a woman’s ass and she punches me, she’s fighting for her rights, but if a faggot grabs my ass and I punch his lights out, I’m a homophobe? We’re not talking about how long you’re gonna live, we’re talking about how slow you’re gonna die.

Dacă am văzut multe filme care mi-l recomandau pe Ryan Phillippe, pe Benicio Del Toro nu-l ştiam decât din The Things We Lost In The Fire. Unde mi-a plăcut mult. Şi tot pe el îl voi vedea în 21 Grams. Care deja îmi place fără să îl fi văzut.

Azi e zi bună de făcut planuri.

O bibliotecă de colţ, albastră e patată de amintiri frumoase.

Sâmbătă noapte lungă. Supermarketul m-a îmbiat cu păstrăvi proaspeţi şi mi-a reamintit reţetă cu feliuţe de lămâie şi multă folie de aluminiu. Am gătit cu plăcere. Chiar dacă nu la mine acasă. Am învăţat ce-nseamna mojar.

Ce-ar fi dacă?! sună la fel de bine ca What if?!

Ghicitul în cărţi face bine. Chiar dacă-n joacă.

Nu pot dormi din lipsa viselor.

Darling, I’m ready for Paris!

Right now just coffee and shampoo bubbles… no cat…

by

..aaa… nici nu stiu cum sa incep sa scriu… nici nu stiu daca e bine sa va las sa ma imaginati asa trista si plangand…
Azi…sau cel putin acum… plutesc intr-o stare groaznica de incertitudine… care de fapt inclina spre certitudinea nefiintei mai mult…
Dimineata incepuse frumos… si iata ca discutia reconfortanta pe care o aveam a fost intrerupta brusc de o urgenta… urgenta era pisica mea… care a ajuns inghesuita-ntro cutie la clinica veterinara… unde, iata, i s-au dat putine sanse de supravietuire….
Nu stiu la ce sa ma astept… am o sansa dintr-o mie la o veste buna… si plang si ochii imi sunt umflati si dor… simt ca pierd un cuvant din definitia mea…
aaa… ea…
Later Edit:
M-am gandit ca n-are rost sa mai scriu inca un post trist… asa ca il voi intrista pe asta un pic mai tare …
Sunt calma si nu mai plang… pe partea cealalta a strazii, in fata magazinului sunt trei copaci si cativa boscheti ce vara infloresc… acolo am ingropat-o pe Scama, o pisica alba si rea ce m-a iubit nespus… si tot acolo e si Baba, pisica ce-a trait 14 ani si a murit calm, in somn, de batranete… si-acum si Suzi, iata, ce ieri torcea necontrolat sub mangaierea domnisoarei cu unghii rosii si voce soptita….
Si o sa-mi treaca… dar acum ma uit in gol… o caut… o aud… O jumatate de pliculet wiskas… neterminat…. cateva boabe de mancare de pisici intr-o tavita… ceva ghemotoace de par pe mocheta si pe scaunele de pescuit… cat par avea pisica mea… am calcat pe-un cubulet de pesmet furat de ea azinoapte si molfait langa soba… pe husa cutterului sunt urme de pamant galben in forma labutelor ei, nu le-am sters ca mi se pareau funny… am aruncat cutia cu cravate scolare unde dormea nederanjata… Betty, cainele lup, o cauta imediat ce deschid usa… si-apoi ridica ochii intrebatori la mine… eu plang din nou… toate astea de la ora 12, astazi…
Si-i simt acut lipsa pentru ca ea era acolo cand eu plangeam din milioanele de motive stupide din care se poate plange pe lumea asta… si iata ca acum plang dupa ea si nu-i nici macar un singur om cu mine sa o planga macar de dragul meu…
Suzi era cat din catcoffeeandshampoobubbles… si nu mai e…

Everybody lies

by


Un pad şi un tricou frumos având-o ca mândră proprietară pe Alice.
Până şi House pare mai fericit purtat de-o tânără aşa frumoasă. Tricou
şi pad marca GonZo, produse de mine şi folosite de Alice.
O sobă, un laptop, o pisică şi-un filtru de cafea. Azi am o stare mai ciudată decât în alte zile. E de la frig, cu siguranţă. Nevoia de retragere departe de toţi şi toate spre canapeaua roşie şi pătură pufoasă persistă. Deşi un gol răutăcios nu lasă o stare de visare să facă toată retragerea posibilă. Azi pentru prima data nu am putut visa şi-n locul subiectelor ce-mi dau vestita stare de visare am simţit doar gol. Întradevăr e mult mai rău decât încătuşarea simţită atunci când visele ţintesc realitatea. E mult mai rău să nu visezi deloc. Lipită de o soba, azi, voi încerca să răspund întrebărilor literare primite de la richie. Chickchating cu Dina sau ascultând 50 Ways to Leave your Lover cantate de Paul Simon pe blogul lui codro mi-au dat stare de bine. Şi piesa zilei azi revine tot gustului fin al domnului Cristian Ciofu Savin’ Me tot de la Nickelback…
Şi n-are rost să menţionez discuţia acaparantă având ca temă principală un zâmbet splendid şi-o trăire. Ambele renegate şi nerecunoscute.
Şi-apoi mai menţionez cum s-a umplut a mea împărăţie de aer tânăr şi frumos când a intrat aici nimeni altul decât Pufy urmat îndeaproape de-o tânără domniţă cu unghii roşii, păr şaten şi ce vorbea în şoaptă. Şi dau la schimb a mea poveste despre cum am invidiat-o pentru-o altă poveste dintr-un birt să-i spunem… da… povestea fericirii dintr-un birt… sunt ferm convinsă că o s-o primesc!
Iată că filtrul de cafea ştie să facă ceai fierbinte.

Perfectul compus.

by

Am simţit luna plină într-o migrenă, în vocea unui bun prieten şi în noaptea albă şi plină de ceaţă de pe malul Dunării.
Am simţit oboseală după o săptămână plină de activitate într-un weekend departe de casă în care am alergat pisici şi m-am bucurat de-un zâmbet şmecher cu nume celebru.
Am simţit dispreţ şi milă pentru o gândire superficială şi perfidă, pentr-un comportament vulgar şi-o încercare de apropiere ce mă lasă rece.
Am simţit dorul de-acum familiar de zâmbet, glas şi de-o privire.
Am visat mult şi am cântat în gând.
Am dormit puţin şi rău. Am băut suc şi nu mi-a priit.
Am primit o veste frumoasă despre o persoană dragă “E ocupată… naşte o fetita” şi-am formulat o sumedenie de gânduri bune de sănătate şi de fericire ce sper să o fi găsit.
Am fost furioasă pe mine pentr-un gând rău ce nu-şi avea locul.
Am zâmbit sincer la alte gânduri clare şi neverosimile.
Am citit Amurgul Gândurilor. Am înnodat brăţări din aţă.

Run away with me…

by

Chiar de e complicat o să învăţ să fac să fie simplu. Chiar de e greu o să încerc să fac să fie atât de uşor. Chiar de pare urât ştiu că de fapt e frumos. E ca o joacă de-a v-aţi ascunselea printre rafturile unui supermarket, ca o dimineaţă cu ceaţă şi nasuri reci, ca un sărut furat când nu mă aşteptam dintr-o întoarcere uşoară a capului, ca o ţigară prea tare şi fumată doar puţin, ca o cafea fierbinte băută din aceeaşi cană de-amândoi, ca un mesaj prea lung ce se vrea citit dintr-o privire şi-o suflare. Şi tensiunea o să dispară după prima jumătate de oră când gesturi tremurate ce sa vor familiare vor însoţi cuvinte agitate şi stupide. O mână poate prea bruscă îmi va controla părul… şi-o frază seacă o va însoţi: E încă ud… o să răceşti… Eu voi schimba cu zâmbet nervos cd-ul ce cântă din amintiri pentru alţi noi. Târziu tăcerea va fi plină poate de remuşcări şi conştiinţe se vor certa uşor între ele. O graniţă lăsată în urmă şi imagini noi… frumoase… vor reuşi să ne calmeze şi să ne facă să ne regăsim… zâmbetul, mirosul şi gustul…
Un motel ca în filmele americane ne va primii primul somn împreună… prea agitaţi să ne iubim, prea speriaţi să credem…
Şi primele cuvinte spuse în engleză cu-al tău accent frumos de ne-român îmi vor suna fantastic de adevărat…
Prea multă alternare de agitaţie şi calm ne va epuiza, eventualy, şi-atunci vom acceptă realitatea noua că fiind de-o viaţă…

Escape

by


You would say anything and you would try anything
To escape your meaningless and your insignificance
You’re uncontrolable and you are unloveable!

Cât de uşor poţi înţelege tu ce mult insemni pentru mine fără să ţi-o spun direct… de ce unii nu reuşesc să înţeleagă că nu înseamnă nimic pentru mine deşi le-o ţip direct în faţă? Am să pun într-o pungă câteva cuvinte: fals, superficial, rău, micinos, libidinos, egocentrist, stupid, făţarnic, bârfitor şi născocitor… şi într-o zi când voi fi într-o dispoziţie agresivă le voi trece la feminin şi îi voi pocni punga în faţă!
Mi-e somn şi clipesc des. Îmi place aerul de toamnă rece de afară. Îmi dă amintiri plăcute. Cu tine. Îmi dă dor de tine.
Mi-a plăcut cum mi-ai mărturisit că buzunarului tău călduros îi lipseşte forma pumnului meu rece, că îmbinării obrazului tău cu gulerul jaketei îi lipseşte respiraţia mea şi părţii tale stângi, partea mea dreaptă sprijinită leneş.
Îmi lipsesc plimbările într-un frig protector oarecum, aburul ce se desprindea de pe buzele tale când îmi şopteai şi sclipirea din ochi când îţi răspundeam. Îmi lipseşte vinul fiert cu feliuţe de mandarină în el, băut din ulcele de lut în ‘T’, felul în care, după o tăcere, reuşeam să spunem acelaşi lucru în acelaşi timp şi nebunia noastră comună pentru case vechi…
M-a speriat ameninţarea ta că vei porni o revoluţie şi felul cum ţi-ai accentuat declaraţia strângându-mi mâna în mâna ta… e prima oară când te văd aşa sălbatic şi pornit pe revoluţii…mi-ai spus că niciodată nu m-ai iubit mai tare ca acum… m-ai certat că nu ţi-am mai povestit nimic…
Ţi-am promis că-ţi povestesc timpul petrecut departe de tine… departe de noi… ştiu că vrei să afli cine era fiecare persoană necunoscută de la masă unde m-ai zărit în treacăt când ai venit până în uşa clubului, încruntat şi cu mâinile adânc înfipte în buzunarele jeansilor negri, adus poate de umbra maşinii parcată strâmb sau poate doar de-un gând telepatic ce te-a găsit… Şi trebuie să-ţi mulţumesc pentru că a fost singurul meu strike din seara aia… dat din energia sărutului tău trimis prin aer…
Ştiu că te amuză oamenii cu care reuşesc să mă înconjor zilnic, ştiu că îmi cauţi sclipirile din ochi în momentul când îi analizez şi-ncerci să înţelegi ce văd în fiecare… ştiu că te crezi un fel de dumnezeu nebărbierit şi frumos care-mi împrumuţi repetat puterea de-a manipula prin iertare ceva priviri, zâmbete şi iubiri din anturaj… şi-apoi te distrezi pe seama efectelor stârnite de naivitatea mea de-a mă jucă cu puterea ta…
Ce m-aş face fără concluziile pe care le spui calm trăgându-mă mai aproape, după ce îţi povestesc speranţe puse-n oameni şi senzaţii… cine aş fi fără dreptatea ta calculată şi puţin indiferentă?
Mi-e dor de tine şi de linişte, de umbră şi de cald, de şoaptă şi de muzică-n surdină, de poeziile nescrise ce le caut, de sentimentele nedeclarate ce le-ntreb… nimic nu pare a funcţiona cum trebuie… ceva scârţie în mecanismul universului cum ironic ai spune tu… persoane false merită respinse, persoane dragi merită aşteptate, persoane iubite merită avute… şi n-am ce să-ţi mai povestesc… am acum două cadouri nedăruite şi nedesfăcute…

Musical Mood

by


Candva aflam de pe blogul lui richie ca Jared Leto si canta bine pe langa faptul ca poate arata “extra cute” in cateva filme vizionate si ceva pictoriale in revistele pentru femei. Am desconsiderat informatia. Si din aceasta cauza am fost surprinsa placut azi, ascultand “A Beautiful Lie” a celor de la 30 Seconds to Mars, formatie al carei solist este. Premiile MTV m-au convins sa ascult si sa vizonez videoclipul. Imi place. Mult. Premiul Rock Out de la MTV Music Awards 2008 si new entry in preferintele mele. Am fredonat azi continuu. O recomand. Si o dedic! ‘Cause this is just a gaaaame…

Lie awake in bed at night
And think about your life
Do you want to be different?
Try to let go of the truth
The battles of your youth
‘Cause this is just a game

It’s a beautiful lie
It’s the perfect denial
Such a beautiful lie to believe in
So beautiful, beautiful it makes me

It’s time to forget about the past
To wash away what happened last
Hide behind an empty face
Don’t ask too much, just say
‘Cause this is just a game
(Oh Oh
The end of the world)

Everyone’s looking at me
I’m running around in circles, baby
A quiet desperation’s building higher
I’ve got to remember this is just a game

(So beautiful, beautiful
It’s a beautiful lie
So beautiful, beautiful
It’s a beautiful lie
So beautiful, beautiful…)

Incantaţie pentru ochii lui obosiţi…

by

Tu, femeie nebună şi frumoasă, aşează-te turceşte pe covor în faţa mea şi roagă-mă frumos să-ţi povestesc despre ochii lui. Şi dacă ştii cum să mă-ntrebi o să-ţi răspund că ochii lui îmi par ireal de frumoşi. Că sunt convinsă că pot vindeca la fel cum pot îmbolnăvi, că pot risipi depresii la fel cum pot induce depresii, că pot spune multe la fel cum pot spune nimic… ochii lui pot urmări trasee şi vedea unghiuri ciudate, pot căuta vioi diverse lucruri mărunte, pot analiza uşor reacţia celorlalţi, pot reveni rapid asupra lucrurilor ce i se par interesante, îşi pot schimba culoarea şi chiar şi-o pot intensifica… Şi dacă o să-mi zâmbeşti, nebuno, o să îţi spun că atunci când sunt obosiţi ochii lui sunt cei mai frumoşi… atunci când cearcăne uşoare şi întunecate nu fac decât să-i facă mai strălucitori, că umezi şi clipind des pot da efectul căutat de mine în ei… şi gestul copilăresc de a-i freca cu pumnii strânşi dau intensitate aşteptării de a-i vedea din nou deschişi şi strălucitori. Şi o să-ţi spun că cel mai frustrant moment e cel în care râde pentru că doar atunci îşi închide ochii aproape de tot. Şi totuşi zâmbetul compensează dar asta trebuie să descoperi singură. Acum o să ridic încet din umeri la întrebarea ta şi o să continui spunându-ţi că pentru a te putea bucura în voie de umbrele din ochii lui şi efectul lor trebuie doar să îl faci să-ţi vorbească sau povestească ceva… atunci ochii lui se vor fixă frumos şi cald pe-ai tăi pentru a putea urmări încet reacţia vorbelor lui… şi niciodată nu îi pune întrebări la care nu ar putea să îţi răspundă pentru că fâstâceala şi ezitarea îl vor face doar să ferească privirea minute întregi… Şi dacă ai putea să nu tremuri când le vezi culoarea, să nu te pierzi când un blink uşor şi funny te va avea ca ţintă şi să nu uiţi de tine când îşi va ridica privirea spre a ta fără să se mişte atunci poate îi vei recunoaşte străluciri de indragosteala rebelă în ochi, de teamă frumoasă şi împlinire aşteptată… şi doar atunci îi vei spune că îi adorai privirea înainte de a o cunoaşte… şi că-i exact cum ţi-am povestit-o eu…
Acum du-te… imaginându-ţi doar… întoarce-te pentru zâmbet, glas şi pasiune…

Are you alright?

by

Lucinda Williams – Are You Alright?
Asculta mai multe audio Muzica »

Scriu postul ăsta când deja ştiu răspunsul… dar dispoziţia muzicală dată de melodie a rămas aceeaşi…
A început o nouă săptămână în care mă voi avânta în activităţile mele obişnuite şi-apoi mă voi retrage paşnic spre casă dorindu-mi cald, muzică şi bine.
A trecut o săptămâna ciudată şi un weekend clandestin pentru mine… free hugs day a fost weird, ziua unui bun prieten fulfilling, 15 minute de blogl fantastice (sunteţi frumoşi oameni buni!! Rrimuna e sclipitoare şi când râde şi când e asaltată de Răzvan, Dina spices the place up, for me, Cristi şi Alice au zâmbetele făcute unul pentru celălalt, Cip dă aer proaspăt, lui Claudel trebuie să-i mulţumesc că a venit pentru mine, Cornelia parcă vine cu tot cu pom pentru că lângă ea e pace, linişte şi frumos, lumea nouă era interesantă şi ultimul intenţionat dar nu cel din urmă, Alex care mi-a strâns mâna între ale sale palme atât cât trebuie şi a zâmbit mai inocent decât trebuie), aniversarea surorii mele la Cafe Journal (ştiu că nu se mai numeşte aşa dar oricum părinţii mei tot Mioriţa îi spun aşa că…) colorată de long drinks like Blue Lagoon şi Campari Orange, cel din urmă premiindu-mă cu o agendă mică şi roşie … exact ce îmi doream… şi excapadele au continuat cu o duminică lungă cu Feeling Minnesota şi-un club de biliard întunecat dar luminat de zâmbet binefăcător ce m-a adăpostit până la oră 1. Iată, probabil de ce nu m-am regăsit încă… doza de canapea/linişte/pătură pufoasă trebuie mărită!

SSSSsssst!

by

Şi m-am retras timid, forţat dar dorit.. în mine. Eu cu mine. Întotdeauna o asemenea perioadă nu are decât rezultate bune şi frumoase. Cred că întotdeauna duce la evoluţie. În diferite sensuri şi direcţii. Şi m-am dat câţiva paşi înapoi, poate nu atât de evident pentru toată lumea. A sosit momentul potrivit să spun gata. Deocamdată atât. Vreau spaţiul meu protector. Vreau o pătură caldă şi pufoasă sub care să mă ascund. Niciodată lumină puternică dar întotdeauna lumină. O cană mare de lapte cald cu cacao. Muzica mea. Şi da, canapeaua roşie există. Şi nu mi s-a părut niciodată atât de primitoare ca acum. Şi mai există şi dorul de pisică. Care iarna asta îşi va reluă locul ei cald, torcând alintat şi liniştitor numai pentru mine.
Poate simt nevoia de vindecare. Un prieten a numit-o frământare. M-am eschivat şi am negat într-un fel. Unele slăbiciuni le ţin bine ascunse la fel cum pe altele le recunosc exagerat de des şi nepotrivit. Ştiu totuşi că băile săptămânale de oameni mulţi şi agitaţie îmi fac bine atâta timp cât sunt aşa cum le vreau. Şi colţul meu din care privesc şi analizez să fie bine ales. Mă plimb mai des ca înainte. Zâmbesc gândurilor mele. Cred că visez. Şi am cui mulţumi că mi-a amintit cum se face. Telepatic. Sau empatic. Şi ştiu că vor fi acuze ironice ce vor privi a mea retragere drept strategie şi poate chiar va funcţiona strategic. Degeaba aş spune că-i neintenţionată şi doar dorită pentru suflet. Egoismul simbolic şi cu nuanţă sentimentală se spune că reduce vizibil complexe şi consolidează încrederea în sine. Vom vedea. Poate mi se vor calma şi excesele de răutate asupra oamenilor ce mi se par stupizi, superficiali, neoriginali, egocentrici şi cu tendinţe de paranoia. Am fost rea numai scriind fraza asta. Va urma o perioadă de impunere lentă a echilibrului, de introspecţie şi evaluare proprie, de (planuri) vise conştiente, plăceri mici şi bucurii mărunte.
Mi-e dor să mă bucur de o dupamiaza numai a mea cântând afoana muzică veche şi dansând nebună până cad epuizată pe aceeaşi canapea, de un film pe un post românesc la care să mă uimească reclamele dese şi amuzante, de stresul de a te da cu ojă neagră pe unghiile mâinii drepte în timp ce a ta pisică încearcă să se alinte la tine în braţe, de ordine familiară şi dezordine şi mai şi, de păr nepieptanat, pulovere groase şi călduroase şi şosete de lâna cu renul moşului pe ele, de-o zi întreagă în pijamale şi ronţăind pesmet.
Poate sunt doar obosită şi sătulă de oameni ce par a nu mă înţelege. Poate avea dreptate şi mă frământ având sau ne-având legătură cu el. Poate doar îmi place ideea că cineva m-ar putea face să mă frământ. Cum lui i-ar plăcea ideea că mă poate face pe mine să mă frământ. Nu, e doar un joc ciudat de cuvinte. Şi plăcut. Sigur voi lua cu mine în această vacanţă a simţurilor mele câteva senzaţii ce în continuare susţin mincinos că nu-mi sunt indispensabile.
Îmi trebuie clar o agendă. Visând încet cu ochii deschişi la activităţi paşnice cum ar fi întocmitul de liste gen wishlist/ to do list/ten things to do before next summer(weird, I know!) mi-am dat seama că al meu carneţel slash notes mic şi colorat e deja plin cu recomandări muzicale, versuri şi idei ce-mi vin în momente când laptopul e inaccesibil. Îmi trebuie clar o noua agendă.
Am primit o vrăjitoare călăre pe trei dovleci galbeni, privind în ochi o mică fantomă drăgălaşa şi având un liliac plutitor în jurul măturii parcată frumos în stânga ei. Deja mi-e dragă. Un alt cadou stă nedesfăcut. Pentru că e nedăruit. Poate încă nu e timpul să mă despart de el. De cadou. Ştiu că se vor găsi dacă sunt meniţi împreună. El şi cadoul. Nu-mi fac griji.
Am primit şi o melodie în acelaşi spirit. E noua mea obsesie. Şi se asortează cu pătura pufoasă, zâmbetul meu alintat şi o clipoceală de gene.

I’ll put a spell on you,
You’ll fall asleep and I’ll put a spell on you.
And when I wake you,
I’ll be the first thing you see … and you’ll realise…