3 Doors Down – Changes
Asculta mai multe audio Muzica »

Multumesc pentru ziua de ieri. Totul a fost atat de fun cat trebuia sa fie. Atat de relaxant cat trebuia. Atat de agitat cat trebuia. Atat de frumos! Vorbesc de evenimentul- concurs Broadcast Yourself! de la CNVA. Si imi era frica de atmosfera oficiala, de zambet obositor si cuvinte grele. Nu a fost deloc asa. Dina da stare de bine de cand o vezi ca apare. Si daca mai poarta si un tricou cu I’m a huge metal fan! deja poti dubla stralucirea. Si daca iti mai transmite salutari de la her beautiful brunette ladyfriend deja nimic rau nu ti se mai poate intampla cu Di in dreapta ta. Si-apoi tot drumul spre eveniment te relaxezi ascultand glasul vibrant al lui Alex. Care vorbeste frumos, masculin si vesel. La liceu m-a izbit o stare de gol in stomac, emotie ciudata. Chiar mi-am recunoscut-o si radeam numind-o stare de teza. M-a incantat energia, nebunia si esarfa lui Cip. Am adorat atat cat mi se permite moral (Dina & Alex stop laughing!) zambetul frumos al lui Poofy aka CartKid. Am admirat si invidiat (putin) naturaletea si frumusetea Verei. Mi s-a parut recalcitrant (prea) Pepe dar noroc de ochii lui albastri. Si mi-o amintesc si pe Laura (hello there!) care a venit si mi-a spus finut ca ea ma citeste. Avea niste ghete simpatice! Si mi-o amintesc pe cea care a castigat locul trei si premiul special. Stiam eu! Si pe Cosmin si partenerul lui care aveau o problema cu un “instrument muzical” (detalii mai multe cred ca stie Alex); mi-i amintesc si pe baietii care au luat primul loc cu un spot frumos. O zi poate cu activitati normale pentru unii dar care mie mi s-a parut extraordinara. Si-as sta oricat la discutii interminabile cu Alex. Si as asculta-o la nesfarsit pe Dina. Si l-as pune pe Florin sa zambeasca continuu. Am adunat simboluri toata ziua. Vroiam sa nu se mai sfarseasca. Come on, people! Ce-ati facut la concursul de Counter Strike?
Mda… azi fara diacritice…

Cunoşti un om şi te fascinează. O recunoşti calm şi frumos. Ridici persoana curând la rangul de prieten bun. Te-mbeti cu zâmbete şi o privire relaxanta. Şi iei şi poate ceri prea mult. Dar ţi se da şi când nu ceri. Şi câteodată ştii că ţi se cere fără să se ceară totuşi. Şi fiecare îşi păstrează pe de o parte plăcerea conversaţiei frumoase şi-ntelepte şi pe de altă parte ieşirea din vinovăţie cu fraze mici stupide şi de neluat în seamă. Şi dacă este totul doar orgoliu masculin? Şi dacă totul este mult mai superficial decât ai crezut? Idei tâmpite am de când mă ştiu… la fel şi-a mea sinceritate. Şi-am hotărât ciudat, prostesc şi prea încrezătoare că pot să demonstrez tăria, independenţa sau nedependenţă prin interzicerea senzaţiilor ce îmi plăceau poate cel mai mult în partea asta a vieţii mele. Şi care mă ajutau cel mai mult. Şi-acum încep procesele de conştiinţă şi întrebările cele mai dureroase. E sincer sau se preface? Eu de ce tremur? Cum s-a ajuns aici? E de abia a doua zi… în ce zi ar fi mai puţin umilitor dacă cedez? Şi-acum încep momentele de recunoaştere. Mi-e dor. Mi-e ciudă. Mă urăsc pentru toată faza asta. Niciodată nu va mai putea fi discuţia la fel de sinceră ca până acum. Dramatizez dar aşa e… ca o despărţire. Şi m-am amăgit că şi lipsa acută şi dorul sunt senzaţii ce altfel nu le-aş fi simţit şi iată că mi le oferă. Şi m-am amăgit cu comparaţii, jigniri şi încruntări în gând şi în subconştient.
Ce-ar trebui să fac? Să-i spun că poate este o greşeală? Să-i reproşez că niciodată nu îmi cere ajutorul când ştiu are nevoie? Să-i spun că poate ne-am interpretat greşit unul pe celălalt? Să-i îi accept o ridicare din umeri sau doar o rugăminte atentă, leneşă şi frumoasă? Să-i reproşez că deşi i-am solicitat ajutorul m-a refuzat? În spiritul deciziei şi orgoliului sau a unei prietenii pe care doar eu o vedeam? Whatever…
Şi tot acum îşi face loc şi răutatea acidă şi ironică. Pentru că e singura armă/scut/apărare/vindecare.
E ori erase&rewind ori ‘escage’ şi next.
L. E.: nu ma atentionati! Am scris ‘escage’ pentru ca asa trebuie scris nu ca fiind escape…phu…

Ieri fara sa m-astept si fara sa mai sper ca dupa… pfiu… o luna sau mai bine… te voi vedea, simti, strange in brate…
Ieri, gandul meu te ocolea intentionat si refuza sa calculeze timpul scurs de la ultima privire.
Ai aparut brusc, cum numai tu stii sa faci, in spatele meu in timp ce-adulmecam fermecata o bucata de sapun de iasomie intr-un stand plin de arome. Intr-o secunda fosnetul jaketei tale, parfumul si mirosul de tutun, mana pe soldul meu strecurata pe sub geanta sprijinita de coapsa mi te-au adus real, tangibil si frumos in ganduri, simturi si imaginatie.
Si cu accent britanic si frumos, pentru ca stii ca-mi tremura genunchii cand imi vorbesti asa, mi-ai spus ca dorul te-a adus la mine. Mi-ai spus c-ai incercat sa uiti. Eu mi-am lasat privirea-n jos nevrand sa vad umbra din ochii tai.
Si cel mai mult mi-a placut c-atunci cand m-am auzit strigata din alt stand de-o voce intrebatoare, ti-ai ridicat incet varfurile bocancilor grei si mi-ai tintuit fara sa te sprijini, varfurile albe ale tenisilor de podea obligandu-ma sa raman in spatiul intim al trupului tau, sa ridic ochii spre tine.
Ajunsa aseara pe canapeaua portocalie de sub nisa, cu un pahar de vin alb si slab in mana, neatenta la discutii amicale si incercand sa nu ma pierd in priviri si zambete cu efecte din cele mai ciudate asupra mea am incercat sa imi amintesc daca intradevar m-ai sarutat sau doar mi s-a parut. Poate doar ca mi-am dorit mult sau poate doar pentru ca situatia in mintea mea impunea sarutul… mi s-a parut…
Amprenta mainii tale pe geamul masinii mi-a adus lacrimi in ochi. Am iesit tulburata din parcare si raspunzand absenta unor intrebari superficiale. Muzica tare incepuse sa ma calmeze dar claxonul tau scurt si repetat mi te-a readus in minte, in tremur si in ochi umezi.
Si totusi cred ca oamenii carora le pasa si-mi pot influenta starea de spirit simt fara sa le spun cand am nevoie de ei. Sau poate doar instincul mi-i aduce-aproape si-acolo realizeaza nevoia mea de relaxare, liniste, bine. Cateodata nevoia mea de … uitare de tine…