Eram pregatita sa scriu un articol si am realizat ca are numarul 100. Nice.
GonZo inspira. Si e cel mai inspirat. De aceea eram convinsa ca orice colaborare cu talentul lui nu poate iesi decat minunat. Iata ca pasiunea mea pentru House combinata cu talentul lui GonZo si cu un tricou de dama (aviz amatoarelor) a dat nastere unui lucru minunat. Alte poze la designer. (Acesta a fost un post sponsorizat! Ce cât??)
Mood
Sunt puternic influenţată de paranormal azi… şi iarăşi s-au legat destule frumoase şi iubite în existenţa mea…
Sunt după-o seară calmă şi frumoasă, cu o lumină slabă şi-un glas ce se destăinuia, cu o privire blândă şi cuminte şi multe amintiri sălbatice, cu alţi ochi uzi de dor şi cine ştie cât de sinceri, cu muzică ciudată ieşind destul de tare din cea mai mică chestie posibilă, cu zâmbet care l-am simţit mai sincer şi deschis decât în alte daţi, cu sentimentul că mustrarea şi-a făcut efectul.
Sunt astăzi obosită de dorul de câteva femei. Cu una din ele am adormit în gând. Este exact aceea care e cea mai depărtată acum de mine, de care nu mai ştiu nimic de ani de zile dar pe care poate c-am iubit-o cel mai mult şi am simţit-o cea mai a mea. Şi dorul de-o femeie ce abia mi s-a desprins din braţe şi a plecat trist. Departe. Mă consolez cu câteva fotografii şi cea mai frumoasă expresie a feţei. Alta, atât de-aproape continuu de mine păstrează-n zâmbet şi-n pistrui jumate din copilăria mea, aproape toată adolescenţa şi chiar începutul anevoios de maturitate. Şi să nu o uităm pe cea pe care o cunosc poate cel mai puţin dar îmi dă când nu mă aştept stări pline de garfielzi şi poezie.
Astăzi mulţumesc celui ce m-a ghicit. Mă ghiceşte de ceva timp. Paranormal. Azi Visare.
Scrieri de septembrie.
Stare de toamnă. Mi-e frig şi vreau să mă-ncalzesti. Degeaba îmi ţii mâna strâns în mâna ta. Vreau să mă lipeşti cu totul. Şi nasul e rece. Ce fac cu nasul rece? Pfu… ai insistat tu să mergem pe jos. Hai să îţi arăt toamna, mi-ai zis. Nu pot refuza nimic ochilor tăi. Bine, fie, ceaiul fierbinte şi verde m-a făcut să te iert. Şi să mă alint. Dacă nu veneai nici azi… să te văd… să te las să mă chinuieşti târându-mă pe străzi somnoroase, renegam toamna. Acum o pot iubi în continuare. Parcul de pe Primăverii îţi este dedicat ţie pe viaţă. Ştiu că îţi place jaketa mea noua. Mai spune-mi. Şi râzi de mine când îmi spui că semăn cu Wentworth Miller doar pentru că mi-am dorit ochelarii ăştia de soare ca ai lui. Cine ştie când vei veni iar şi mă vei alinta. Miercuri Karaoke. Nu am niciodată curaj să cânt în microfon. Tu în schimb eşti făcut să cânţi. Mie. Când mă priveai azi verde am ştiut exact ce dorinţă o să-mi pun la 12 noaptea de revelion.
Mi s-a intamplat azi.
O vreme atât de urâtă într-un timp atât de frumos. Ploaia şi vântul curăţă aerul. E mai clar acum. Ochii sunt mai strălucitori, parfumurile mai intense şi stările mai bine trăite. O noapte prelungită cu veselie până la 4 sau 5, nici măcar nu ştiu exact cât, lasă urme chiar şi pe trupul meu. Mă mişc încet şi moale. De dimineaţă mi-am găsit adăpost înfăşurată strâns într-un fular gros şi ascunsă bine după o şapcă călduroasă. Nici degetele nu vor să iasă din mâneci lungi şi largi. Toată dimineaţă am clipit des şi dureros. Am condus încet neobservând poate pentru prima oară Dunărea. Păcat. Cred că azi are o culoare frumoasă tare. Am dat drumul la căldură. Un pic cam tare. Azi am ajuns la destinaţie dezorientată de o privire verde. Mi s-a întâmplat azi o fază frumoasă şi foarte ciudată. Eram distrata, moale şi obosită. Şi ascultam Placebo la maxim în maşină. Înaintam încet şi greu printre multe maşini. Nu mă grăbeam. Savuram muzica. Cântam. Semafor. Verde, sigur se face roşu până ajung eu. Îmi atrage privirea o siluetă. Un el de această data. Greu revin cu o privire pe o siluetă masculină. Trebuie să fie prea rebel, să-mi inspire prea multe să o fac. Iată că acest exemplar a reuşit. Poate mersul. Poate rucsacul (mă obsedează ideea unui băiat frumos cu un rucsac în spate). Poate capul puţin aplecat în jos şi totuşi privirea îndreptată în sus (am mai văzut şi trucul ăsta). Poate pentru că avea ochii verzi şi nu prea am avut contact cu priviri verzi până acum. Poate faptul că părea “into the music” ce ajungea la el prin două fire subţiri şi albe ce se pierdeau undeva… nu reuşeam să-mi desprind ochii de ai lui. Poate intenţionat. A observat că îl priveam. A observat că am lăsat puţin geamul jos doar să nu se aburească şi să am o imagine destul de clară a lui. Şi-a modificat puţin mersul. Placebo urla în difuzoarele mele. El se simţea privit şi îi plăcea. Când a ajuns aproape de şirul de maşini ce aşteptau la semafor printre care şi eu, a încetinit. Şi-a scos cel mai lent posibil mâna din buzunarul hanoracului şi a tras de unul din firele cu căşti care s-au desprins şi au căzut peste gulerul său ridicat. Brusc imaginea feţei lui s-a modificat şi cu un gest rapid a reaşezat casca în ureche şi a scos-o la fel de repede. S-a uitat la mine dilatandu-şi pupilele şi oprindu-se din mers. Mi-a zâmbit frumos. Verde semaforul. Am plecat. În oglindă am văzut că s-a întors şi s-a uitat după maşină lung. Mi se făcuse brusc frig. Stare de lucru interzis. Şi acum o simt când mă gândesc. Oare asculta aceeaşi melodie. Care ar fi probabilitatea? La calculator, întoarsă cu o senzaţie ciudată de frig am avut o discuţie frumoasă cu un prieten bun care mi-a acceptat starea şi mi-a menţinut-o doar pentru că a văzut că-mi face bine. Şi lui acelaşi efect îi atribui.
Frumoasă surpriză de toamnă. Mi-e ciudă că nu îmi amintesc cu ce era îmbrăcat. Că nu m-am întors pe-acolo. Că… nu ştiu. Mi-e ciudă şi mulţumesc.
…sharp perfume and a tantalising sweetness…
L-am descoperit aseară într-un restaurant frumos şi liniştit… Prima senzaţie a fost de film american. Apoi am simţit că îl trădez pe Jack cu George. Am ales să îl cheme George şi nu Martin(i) pentru că acest nume era deja luat de altă băutură. A fost cea mai răsfăţată senzaţie, cel mai profund geamăt de plăcere şi cel mai sublim amestec de gusturi.
So, Gentelman Jack, I will live you now… I found someone else who’s elegant, delicate and very cool…
He’s the key to my perfect aperitif moment; long, short, with a twist or on the rocks, however it takes me…
Împărăţia Lizului
Vreau să scriu azi despre un zâmbet, o stare de sărbătoare, de ce, azi, am iubit toamna şi o braţară.
Un zâmbet. Şi cel mai frumos. Glumind, eu îl numesc zâmbetul cu efect placebo. Pentru că-mi face bine. Şi posesorul, ca un prieten bun ce este, mi-l dăruieşte nelimitat. Şi crede că doar mi se pare mie binefăcător. Pentru că vreau să fie. Simboluri de la el am multe. De neînţeles. La fel e şi privirea lui. Tot de neînţeles. Doar câteodată se predă.
“Asta la baby, vista!” exact în ordinea asta…
“Excage” fără un sens anume, sau poate nu-l cunosc eu inca…
Abuz de smilyes…îi atribui…
Ochii verzi ai păpuşii mele de porţelan … tot el e vinovat. “Toţi sunt vinovaţi!” mi-ar şopti dac-ar privi acum ce scriu…
O stare de sărbătoare. Pentru că azi la mine a fost sărbătoare. Fără motiv la mine. Găleţi de flori şi staniol răscolit de-o pisică prea fericită. Şi vreau atâta stare de sărbătoare să o dau mai departe. Cui o merită. Azi.
De ce, azi, am iubit toamna? Stupid. Pentru că o iubesc de când mă ştiu. Pentru că a plouat frumos. Cafeaua caldă este mult mai bună băuta toamna pe răcoare udă. Şi mersul cu maşina este mai plăcut. Şi muzica mai bine simţită. Şi fularul mai moale. Şi părul ud e mai rebel. Şi verdele mai verde.
Drept pentru care ultimul lucru este o braţară. Gata. Şi care îşi aşteaptă stăpâna.
Stare mahmura de weekend
O zi în care simbolurile m-au tăbărât şi toate cuvintele şi imaginile şi chipurile ce mi se învârt în minte sau chiar prin faţa ochilor au două sau mai multe sensuri şi asta mă doboară un pic… e prea mare vârtejul de sentimente pentru starea aparentă a lucrurilor… şi toamna-nseamna că îşi intră în drepturi… Am adunat azi multe şi frumoase simboluri de descifrat: cireşe (roşii şi frumoase-atârnă-acum pe un rucsac); îngheţată topită; Împărăţia Lizului (trademark Dina – fantastic); LizCave like Batcave în numele unei mansarde; … le luaţi ca şi simbol pe cele trei puncte; şi un pahar de vin cu picior; harley; puky; I dunno; flufy things; brăţări din noduri; art-office; baloane cu heliu; elefanţi; roz; turcoaz; pesmet cubuleţe; zori (de zi); blink (like zbatere de gene); recunoştinţă şi/sau dor (senzaţii).
Pentru că tu.
“Ascult muzica ce-o merit şi mă merită” (îmi aparţine fraza şi mă bucur că mi-a ieşit)
Am citit o poezie despre un joc erotic(metaforic) ce mi-a plăcut enorm.
Ginul băut cu sweeps de mandarine e mai bun.
Mi-e dor de-o după-amiază racoroasă şi-un pic întunecată, de două căni de cafea caldă şi poate o gogoaşă cu ciocolată… pudrată, de-o sticlă de vin în caz de pofte (neapărat roşu), de-un film greu şi luminos, de un parfum discret în casă, de-o mână întinsă peste-a mea… mi-e dor de ce n-am avut vreodată…
Mi-e echilibru deci mi-e bine.
Mulţumesc.
Azi
Şi ca să fiu în ton cu lumea v-arăt ceva. Astăzi atât.
Azi pentru mine a fost o zi frumoasă cu adevărat. Şi clar condusă de o melodie. O zi frumoasă-ntodeauna trebuie să aibă melodia ei. A fost o zi cu planuri multe, cu multe rezolvări şi multe schiţe şi idei. Proiecte care iau contur şi-aniversări cu cântece prin telefon sunt sarea şi piperul. Răcoarea lui 7 dimineaţa a făcut loc şi pentru alte stări, senzaţii ce se cam lasă aşteptate.
Şi azi e miercuri şi-am vrut să-nchei ziua frumos. Am făcut planuri pentru mâine asigurându-mi start de zi liniştitor cu bârfe, glas inteligent şi aburi de cafea la 8, şi-apoi un telefon promis când voi realiza că-i joi… sau poate nu… depinde de curaj…
Si trebuie sa multumesc Dinei pentru -stie ea mai bine- ce si pentru inca multe altele enumerate sau nu mai sus… Voi stiati ce sunt haikus??? Eu nu! Acuma stiu si-s fericita ca exista.
Later Edit: Tocmai a plecat Cip de la mine… reclama Dinei a functionat… multumesc amandurora… si mai ales ochilor de vultur ai lui Cip care a recunoscut un fake dupa greseala intentionata (sau nu!) ar trebui sa fie WHERE nu WERE…(nu ati vazut nu?!)
www.CafeauaDinZori.com
Iata ca se lanseaza… Cafeaua din Zori… si cu mare placere anunt si promovez pentru ca imi place titlul, gustul si culoarea si pentru ca fac parte din minunata echipa…
Si-o sa va placa mult proiectul pentru ca suntem multi, nebuni si frumosi si-avem atatea de spus si-mpartasit cu voi despre lucrurile pe care vreti sa le cititi/vedeti si auziti in zori zilei si-n aburii primei cafele…
Si il lansam pe el (proiectul)… si o lansam pe ea (cafeaua din zori) si promovam cum se cuvine azi pentru ca azi avem motiv sa sarbatorim mai mult si mai greu… e ziua unui destoinic initiator/ membru de onoare/ cap de proiect si-anume: Cristi
I-am cantat, i-am zambit si i-am urat toate cele bune… si i-am urat dorinte multe implinite si ce-si/i doreste el lui, el ei, el lor asa sa fie… si energia si entuziasmul sau molipsitor sa nu il paraseasca niciodata, si tonul viu, sfatuitor sa fie la fel de disponibil oricand si rabdarea-i caracteristica sa nu i se consume niciodata. Iar anul viitor proiectul nostru sa faca un an odata cu a lui aniversare si sa ne-adune cum stie numai el gramada ordonata si sa ne dea noi milioane de idei!
La multi ani, Cristian Ciofu! La multi ani, Cafeaua din Zori!
Placere vinovata… [Leapsa]
Si-am incercat sa scap si sa ma eschivez… sa ma fac ca nu inteleg sau ca am uitat… dar nu merge… asa ca ma desconspir…
Richie e capul rautatilor de aceasta data cu o leapsa nerusinata care se refera la a recunoaste public melodia care desi nu are nici in clin nici in maneca cu genul muzical preferat de tine… care e total opusul a ceea ce reprezinta playlistul tau… care nimeni nicodata nu si-ar fi imaginat ca ti-ar putea placea…
So… e de actualitate… dar eu o stiu de mult… din multele seri folk din viata mea… si, deci, ascultata, fredonata, cantata tare cand stiam ca nu ma vede sau aude nimeni sau cand ma vedeau sau auzeau dar aburi datatori de curaj au musamalizat situatia… e usoara, e vulgara si e my guilty pleasure…si daca o sa considerati ca nu e atat de vinovata placerea va garantez ca mie mi-e rusine sa recunosc ca-mi place… Sobita:
Leapsa merge mai departe la: Cristi si a lui, Alice, Dina, Claudiu si a lui Lizuka, Mylastgoodbye si last but the most Tezeu…