Alex Moldovan întreabă. Cred ca din curiozitate şi din placerea de a citi  propriile motive in raspunsurile noastre.

   Acum vreo trei ani în urmă s-a întâmplat. Citeam bloguri multe, aveam mail de la Google şi foloseam şi Picasa Web Albums. Ei, de la accesările astea zilnice era doar un pas să ajung la un moment dat în pagina Blogger-ului unde scrie de câteva ori mare şi cu portocaliu Creaţi-vă un blog gratuit. Şi m-am jucat. Habar nu aveam ce fac. Dovadă linkul blogului meu, care e imposibil de reţinut, noroc că, Google e finuţ şi mă afişează prima la câteva din căutările potrivite blogului meu. Şi mult timp n-am avut contact pe pagină, n-avea search şi multe alte chestiuni utile şi friendly. Atunci nu era cool şi trendy sa ai blog.  Acuma e. Şi îmi place sentimentul. Discuţie reală care mi-a dat stare de bine: “Cine e Liz? Uite blogul ei, citeşte, asa e viaţa ei!” recomandare făcută de cineva care nu mă are la suflet. Oricum mi-a sunat frumos.
 Nu-mi pare rău. Îmi pare bine.
 Cred că la un moment dat fiecare bloger ajunge la concluzia că trebuie să răspundă la întrebările astea. Poate ca un disclaimer sau poate ca o explicaţie sau cine ştie cum sătul de-atâtea denigrări şi înjurături primite. Am blog. Sunt bloger. Am un blog personal ceea ce înseamnă că, pe lângă faptul că sunt cel mai aproape de definiţia şi destinaţia unei astfel de unelte cum a fost ea iniţial concepută, scriu diverse articole, cu subiect sau fără, cu interes general sau fără, cu şi despre mine, cu şi despre cine vreau şi simt eu să scriu. Nu am target. (sic!) Nu am limite (poate de bun simţ şi poate limitele mele de interes personal ca să zic aşa). Acesta este blogul meu personal, este ziarul meu gratuit despre nimic cu răspândire de la mică la foarte mică, este o fiţuică mâzgălită după bunul meu plac lipită pe-un stâlp undeva mult deasupra nivelului ochilor că să fiu sigură că dacă chiar vrei să o citeşti trebuie să faci puţin efort şi nu îţi bag cu forţa aberaţiile în retina tocmai din acest motiv. Îmi place ideea de a avea blog, îmi place ideea de a scrie pe blog, îmi place ideea că cineva citeşte ce am scris. Nu urmăresc ceva anume având un blog. Scriu constant undeva la mijloc între ce-i considerat rar şi des. Nu sunt coerentă în subiecte şi taguri şi nici nu cred că aş putea fi. Nu ştiu foarte multe despre fenomen în sine dar învăţ pe parcurs. Îmi place ideea de a-ţi face publice gândurile şi ideile, binenteles cele pe care simţi că vrei să le faci publice. Majoritatea blogurilor care le citesc sunt bloguri personale deşi şi încadrarea asta este vagă. Şi preferinţa de răsfoire e doar e o chestiune de gust în a alege blogurile pe care le citeşti.
 Sunt inofensivă de felul meu. Şi-mi place blogul meu frustrat. Zâmbet.