Timpul trece mai repede decat pot eu intelege si retine tot ce se intampla. Sau mi se intampla. Nu-i rau. O iarna-n Bucuresti timpul a stat complet in loc. Visez ca-mi mor pisicile pe rand si le ingrop in cutii de carton tare, pline de flori de camp si ma trezesc cu ideea grava ca trebuie sa am tot timpul flori de camp in casa ca daca se intampla ceva cu o pisica doar nu m-oi duce atunci sa caut. Stupid. Semn ca innebunesc incet. Lucuri de spus la terapie.
Tasi vine ca o furtuna, cere o cafea si povesteste o jumatate de ora continuu ce se intampla cu ea si cu toata lumea. Invariabil vorbim cu Lara la telefon pe speaker. Facem planuri celebre pe care mai niciodata nu le ducem la bun sfarsit intentionat. Apoi isi ia o carte din biblioteca si o citeste in liniste deplina cateva ore inconjurata de pisici. Pe ea nebunia o salveaza. Nu incearca sa pastreze aparente dar traieste mai sanatos decat multi oameni cu principiile (incalcate in secret) la vedere.
Ma uit la Sopranos si mananc inghetata cu gust de cafea. Uit lucruri importante. Si ca sa fie si mai frustrant le uit partial. Ma ingrijorez pentru oameni. Mi-e drag de mine si n-as schimba nimic. Trec printr-o perioada fara muzica. Nu-i rau dar mi-e dor. Un click distanta. Liniste sa-mi aud gandurile si sa simt iubirea asta perfecta.