Everything is going to be alright, maybe not today but eventually

Nu-mi plac deloc oamenii care întârzie. Care îmi întârzie mie. Care îmi consumă conștient și voit viața. Ăia care întârzie în mod constant și-apoi ridică cu nepăsare și nesimțire din umeri ca și cum nu-i atât de grav. Ăia care mi-au întârziat de atât de multe ori că sunt convinsă încă înainte să treacă ora convenită că vor întârzia. Și mi-e ciudă. Pe ei și pe mine. Ăia pentru care întârziatul e o trăsătură definitorie. Eu nu pot avea încredere în oameni din ăștia. Îmi atacă și consumă ce am mai de preț în viața asta. Timpul.

Azi nu mă vor face bine nici gogoșile de la donuterie și nici multe irish coffee băute cu sorbituri mici prin paie negre și prea subțiri, azi voi taxa atenția libidinoasa, insubordonarea nepăsătoare și curiozitatea deplasată. Azi îmi va fi frig, dor și oarecum tristețe.

Bine că vine Flo. Am de tăcut cu ea trei ani întregi vorbiți cu alți oameni.

Și-apoi lansările de carte. Pentru că am prietene deștepte ce scriu poezii sau romane, poeme, povestiri sau texte minunate pe care editurile le premiază și-și doresc să le publice. Pe hârtie. Și eu mi le doresc lansate la HASH.

Și-apoi primăvara să îmi vindece frigul ăsta din oase și să-mi șteargă singurătatea asta apăsătoare.

Liz

Little off guard and unprepared

Am pierdut noțiunea timpului, anotimpului și fusului orar. Tu m-ai făcut să le pierd. Mă scald în compatibilități nemaiîntâlnite și mă minunez de fiecare răspuns perfect. Pff, era și timpul. A wizard is never late, nor is he early, he arrives precisely when he means to. Și e un răspuns valabil pentru toate nedumeririle mele legate de tine.
Prea multe amintiri în prea puține zile. Prea multe lucruri trăite deodată. Și luna plină, și aeroportul, și excursia, și părinții, și cărțile, și desenul, și cadourile, și vinul, și vânătăile, și ultima îmbrățișare, și distanța, și artificiile.
Cu coada ochiului văd permanent cămașa ta atârnată în cuier. Safe feeling.
Fie ce-o fi, începe vara.
Oamenii mei se mută-n Cluj exact când eu încep să mă plimb pe străzi ce se-nserează cu două ore mai târziu.

What am I gonna do with you?
Everything.

Liz

The air of spring smelling of never and forever

După ce vorbești prea mult, îți pare rău. Simți că ai dat prea mult din tine. Nu prea știi bine cui. Nu prea știi dacă merită sau dacă o să aibă grijă de bucățile din tine. Ți-e ciudă și simți că ai pierdut ceva.
Recompensa e atunci când, la următoarea revedere îți regăsești bucățile din tine în ochii, zâmbetul și starea celuilalt. Răsufli ușurat. A meritat. Ai fost în siguranță. Dar riscul lasă urme. Supradoză de oameni noi.

Fum mult și mentolat tras dintr-un slim prea lung, mult prea multă cafea și mult efort fizic. Mă otrăvesc încet și sigur dar cu zâmbetul pe buze și cu ojă roșie mată pe unghii. Aștept mesajul de start plimbându-mă lasciv c-un umăr gol prin casa asta pe care încă nu simt că o părăsesc. Două sezoane nevăzute din Shameless, un iPad și-o muzică pe care nu reușesc să o diger. 1 Aprilie și-i 1:11 AM.

De mâine whisky, filosofie și-un roadtrip. Și așteptarea fluierului de-nceput.

Liz

It hardly ever goes as planned: gentle, easy and smooth

În sfârșit îmi văd planurile cu o claritate neașteptată după prea multe cafele. Totul e realizabil și palpabil. Inclusiv pielea ta.
Fac liste în minte și în curând o să port o agendă mare după mine. Știu ce am de făcut, unde și cu cine și toate astea îmi dau o energie pe care nu am mai simțit-o de multe luni. Ani, poate.
Am ieșiri de răutate și câteodată cer prea mult. De la situație, de la discuție sau de la tine. Și n-aș schimba nimic.
Adun resurse pentru mai încolo, mă gândesc din timp și mut rafturile între ele doar în gând.
Să treacă două zile, să vina Ale, să mă distrez până uit de mine/tine, să-nceapă și aprilie și să pot încuia ușa, dansa goală sub ferestre ce dau spre cer și-apoi întinde pe spate în mijlocul casei și număra stelele.
Obstacole vor mai apărea, stări (g)rele și frustrări, un ‘n-am putut” și-un “nu am vrut”, un “am încercat”. Dar le voi lua pe rând, încet și sigur.

Burning edges and scars and stars. Old pangs, captivation and beauty. Strain and shadows and worry and yearning. Sweetness and madness and dreamlike surrender. They hurl you into the abyss. They taste like hope.
V.E.

Zâmbesc. E bine.
Liz

I’m going to take my time

Dintr-un interviu de multe minute am fost on air aproape două pe RRA. Dar s-a auzit numele meu clar, entuziasmul de a fi voluntar și câte satisfacții îți poate da dar și îndemnul către cei care doar aplaudă să facă pasul de a ajuta cauza în care cred. Eu iubesc animalele și vreau să le știu în siguranță. De un an sunt voluntar la Asociația pentru protejarea animalelor NUCA. And so proud of that.

Evanescent Felicity. Deși profunzimea unora sau a mea pare obositoare, pe mine a început să mă obosească veselia și energia venită ‘natural’ din obișnuita de a pune distanță. Un mesaj înregistrat de 42 de secunde poate fi de zeci de ori mai satisfăcător decât un telefon de un sfert de oră. Dar așa sunt și nu mă schimb și nu ar trebui să-mi pese ce crezi tu. Cuvintele tale. Un pas în față în care îți dezgolești un umăr sau ridici o manșetă până spre cot. Piele. Apoi zece pași rapizi în spate în care te-acoperi cu trei șube groase cu textul ‘și ce dacă’, ‘and that’s that’ și ‘n-o murit nimeni din asta’. Meh. Mă răsucesc a incompatibilitate.
Cred că inspir teamă. Sunt sigură de fapt. Sunt înfricoșătoare. I go too deep. Și-i greu să m-amputezi dup-aia. Am deschis din nou Foc să-mi iau doza de oameni care se consumă unul pe altul până la ‘sânge și răsuflare’. Overthinking.
Acum numeri tu zilele. AMR 14. Eu îți ascult visul și în același timp îmi povestesc visul meu bizar singurului om care a vrut să-l știe și care are cele mai faine reacții la ce spun. Doar el o să-mi înțeleagă senzația de deja-vu când scenariul se va repeta în realitate. Să prezici un deja-vu e un fel de deja-vu al unui deja-vu. Inception. Fuck shallowness! Accept doar oameni care știu să mă ‘dezbrace’.

You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

Just Liz

Fără bucle caligrafice și fără alint.

Liz

My make-up may be flaking but my smile still stays on

You met me at a very strange time in my life… We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives. We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.

Câteodată ne pierdem sau câteodată îi lăsăm pe alții să ne piardă. O parte smulsă, ștearsă sau împinsă afară din cadrul ce ne ținea viața la pozat, ne bulversează ordinea și direcția. Ajungem fără voia noastră și duși de curent în alte poze, alte cadre, alte vieți. Ale altora. Care ne-acceptă zâmbetul trist și tăcerea. Poate ne vindecă sau iubesc. Poate încearcă. Acceptăm mângâierea pe spate și acceptarea. Sperăm în sinea noastră să nu fie tolerare. Noi să fim doriți și starea acceptată. Gândul ăsta îl suportăm. Și-ncepem să plănuim în gând, să promitem vorbind singuri, să gesticulăm mergând pe stradă sau să scriem în jurnal. Ne promitem un nou cadru, un nou tablou și părți permanente.
Cele mai frumoase momente din viața mea au fost alea în care am conștientizat și deseori am zis-o tare. Acum trăiesc. Nu aștept.
The show must go on!
Într-un aprilie acum cred 6 ani dacă nu mai mult chiar, mă mutam într-o mansardă cu o fereastră ce dădea la Dunăre și-o scară mică ce urca într-un pod luminos și înclinat. Doar eu și pisicile mele. Atunci nu știam dar avea să urmeze cea mai faină perioadă din viața mea. Câțiva ani de nebunie plini de nopți de dans, filosofie beată pe canapelele alea roșii, vizitele lui Herr plin de cadouri și promisiuni, femeile mele tot timpul parfumate și misterioase, bărbații tatuați și cu dileme existențiale, cele mai faine călătorii și cele mai mișto party-uri ever. Și-n fiecare zi dorința de a mă muta la Cluj.
În aprilie acum am să mă mut într-o mansardă cu mult mai multe ferestre ce toate dau spre Cluj și-o scară mică ce urcă până la intrarea-n ea. Doar eu și pisicile mele. Mă simt aproape plecată. Aproape acolo. Aproape liberă. Complet împăcată cu mine, cu direcția și cu motivul. Dar mai ales cu destinația.
Zorilor e un fel de Mazepa.
Acum mă lăfăi în încrederea că în scurt timp canapelele vor fi iar pline de femei parfumate și misterioase, bărbați zâmbind copilăros și aluziv, nopțile vor fi iar albe și pline de fum și eu, din nou, eu.
Iau cu mine dealul, câinele, te iubesc-ul tău și speranța de-acum trei ani când casa asta adăpostea doar o saltea gonflabilă albastră. În suflet.
Plec să trăiesc ceva. CevaCeva.

I see it all through a telescope

Duminica mea începe cu nectar de piersici, muzică tare și dans lent și inconștient. Duminica mea începe mult după mijlocul zilei. Și așa îmi doresc toate duminicile.
Oricât de siropoasă și boemă par nu-nseamnă că nu iau contact dur cu realitatea. Mă interesează proiecte și întâlniri pentru că îmi plac oamenii care se-agită să facă ceva, îmi fac teste lungi și complicate după ce mă documentez despre politica americană să văd ce candidat mi se potrivește, dau click pe știri ce mi se par interesante pentru orașul sau țara în care trăiesc și chiar orașul în care m-am născut, verific cursul valutar și ascult emisiuni economice, fac vizite la bancă și uit să-mi duc copia de buletin la asigurări, semnez contracte, citesc legi și fac calcule. Chiar dacă pun accent pe sentimente și senzații știu și încerc să-nvăț ce trebuie să fac să pot să trăiesc în continuare cum îmi place.
Dar sunt zile în care vreau liniște și pe nimeni. Mă înfășor în pilotă și mă lovesc de cartea uitată în pat și mă sperii. Aștept pisicile să mă imobilizeze, îmi pun mâinile sub cap și visez.

Sometimes, all you can do is lie in bed and hope to fall asleep before you fall apart. Or fall in love.

If you stumble make it part of the dance

Ne străduim atât de mult să fim convenționali. Afișăm un soi de siguranță și încredere în orice raport social pentru că așa credem că trebuie să ieșim în lume. O practicăm când suntem singuri și ne-o promitem forțat oricând o privire se intersectează de a noastră. Și-apoi îi invidiem ciudat pe aia puțini, nebuni și rebeli care țipă cât pot și indiferent de companie: “fuck it!” sau “fuck this!”
Știu că sunt obositoare și am multe cotloane și părți întunecate. But aren’t we all? Diferența e că eu mi le recunosc și poate chiar defilez cu labirintul la vedere. Habar n-am. Eu obosesc de la superficialitate și lipsa nebuniei în ceilalți. Prea mulți.
Ca într-un joc de Bomb Defusal dau indicațiile corecte și nu ar fi nicio șansă să-ți explodeze ceva în față. Cumva ieși la lumină din cel mai întunecat și complicat sistem. I’m built this way.

Mă întorc cu pași siguri la lumea mea moale și ciudată fix ca dimineața asta de sâmbătă pe un deal noroios și-n plină ploaie. Zâmbind. Îmi recunosc deja liniștea și știu că am să supraviețuiesc fără un pervaz pe care să pot sta așezată.

Uși cu perdele de voal, dreamcatchers ce se mișcă la cea mai mică adiere de coadă, miros de cafea la ibric și abur de ploaie răcoritoare de primăvară pe acoperișuri de Cluj.


I will always be the girl from the attic. The girl upstairs is such a freak. What does she do up there?
Sometimes, in the evening, she goes out and comes home in the most intoxicated way. She’s not the mental kind, off her medication, screaming all day “Virgin Mary, you fucking alien!” but still, I can hear her talking with her black cats with weird names. From all the noises I imagined she’s all grumpy and avoidable. Not in a dangerous way but a harmless mood wrecker type, you know.
One day I saw her watering her plants that she’s keeping in front of her attic door. From all her movement in the hallway, a slight scent of coffee, laundry detergent and maybe cat’s litter box, invaded my space.
From that moment on, I felt safe.
Not safe like I understood that she’s harmless or not a nutcase but like I never felt this safe in my whole life, the way I felt inhaling her smell and picturing her watering the plants.
In the middle of the night she was listening Voltaire.
I smiled and felt even safer.


Why be moody when you can shake yo booty?!

 

They say there’s no harm in daydreaming, but there is

După trei zile de Brașov, prea multe shoturi de tequila și exact zâmbetele de care aveam nevoie, m-am urcat într-un microbuz verde pe care scria mare destinația: CLUJ. Era tras la același peron cu microbuzul de Galați și mă gândeam de câte ori din gara aia m-am urcat în celălalt. Mi-am dat seama că am ajuns acasă când am ridicat ochii din telefon și am văzut Clujul luminat pe întunericul de 8 seara. Mi-am dat seama că aici e acasă și că nu aș pleca din orașul ăsta indiferent de drame sau ce regrete încep să-i bântuie și lui străzile. Duminică seara, pentru prima dată după mulți ani, Clujul a redevenit al meu din al nostru. Cu tot cu oamenii ce-i străbăteau parcul la pas sau fumau liniștiți pe bănci.

Și când te-aștepți la tensiune și încă un shitstorm neprevăzut, rămâi brusc surprins de lucruri așezate, decizii luate, probleme rezolvate și, în sfârșit, speranța regăsită. Faci o cafea, amesteci calm și te lași cuprins de zen.

O fi și asta o etapă.

Un pix și-o listă. Cu liniuțe. Când dai prea mult din tine și-ți vine să faci pași în spate. Când visezi cu ochii deschiși la biscuiți cu miere. Când pui trandafirul roșu în apă într-o sticlă de whisky goală pentru că singura ta vază e plină de zambile înflorite. Când mă surprinde parfumul tău. Când am prea multe în comun cu tine și tu spui cald: you’re awesome. Când mă simt neputincioasă în fața înverșunării tale. Când nu mă simt destul de departe. Când mă simt safe cuibărită într-un om. Când nu știi câte-s generale și câte-s despre tine. Când nu știu.

But they say that wishful thinking and voluntary daydreaming can occasionally make dreams come true.

A nu știu câta zi.

Și încă nu știi ce-am visat azi-noapte.

Caught up in a war that you are not part of

Some feel I don’t exist, never believing in what they see
Some feel that I am not fair, I leave no time for repentance

Mă desprind greu și-mi număr gândurile reci. Noi puteri descoperite, noi respingeri inventate. Plec și am senzația că plec de tot. Și-i un feeling bun. Mă duc să mă îngrop în cele mai mișto suflete și printre foarte puținele care au reacționat cum aveam nevoie. Dar nici nu-mi trebuie mai multe.
Vindecarea începe și se termină cu tine. Dușuri alternative ca dintr-o centrală stricată sau o glumă proastă când dai drumul la alt robinet din casă. Răbdare zero. Totuși mi-e soare, încredere și nebunie. Mai rar lehamite de tine. Mai des de noi.
Independența se simte bine atâta timp cât îi spunem independență și nu singurătate.
Stare de fuck it all.
Noapte bună, Liz! My not every movie’s Liz and whenever you feel like joining i’ll be waiting for you to put your head on my chest and let me play with your hair.

Because i’m worth it! *slow motion hair flip*