Nu-mi plac deloc oamenii care întârzie. Care îmi întârzie mie. Care îmi consumă conștient și voit viața. Ăia care întârzie în mod constant și-apoi ridică cu nepăsare și nesimțire din umeri ca și cum nu-i atât de grav. Ăia care mi-au întârziat de atât de multe ori că sunt convinsă încă înainte să treacă ora convenită că vor întârzia. Și mi-e ciudă. Pe ei și pe mine. Ăia pentru care întârziatul e o trăsătură definitorie. Eu nu pot avea încredere în oameni din ăștia. Îmi atacă și consumă ce am mai de preț în viața asta. Timpul.

Azi nu mă vor face bine nici gogoșile de la donuterie și nici multe irish coffee băute cu sorbituri mici prin paie negre și prea subțiri, azi voi taxa atenția libidinoasa, insubordonarea nepăsătoare și curiozitatea deplasată. Azi îmi va fi frig, dor și oarecum tristețe.

Bine că vine Flo. Am de tăcut cu ea trei ani întregi vorbiți cu alți oameni.

Și-apoi lansările de carte. Pentru că am prietene deștepte ce scriu poezii sau romane, poeme, povestiri sau texte minunate pe care editurile le premiază și-și doresc să le publice. Pe hârtie. Și eu mi le doresc lansate la HASH.

Și-apoi primăvara să îmi vindece frigul ăsta din oase și să-mi șteargă singurătatea asta apăsătoare.

Liz