“Nostradamus and Notre Dame. It’s two different things completely.”

by Liz

Timpul trece mai repede decat pot eu intelege si retine tot ce se intampla. Sau mi se intampla. Nu-i rau. O iarna-n Bucuresti timpul a stat complet in loc. Visez ca-mi mor pisicile pe rand si le ingrop in cutii de carton tare, pline de flori de camp si ma trezesc cu ideea grava ca trebuie sa am tot timpul flori de camp in casa ca daca se intampla ceva cu o pisica doar nu m-oi duce atunci sa caut. Stupid. Semn ca innebunesc incet. Lucuri de spus la terapie.

Tasi vine ca o furtuna, cere o cafea si povesteste o jumatate de ora continuu ce se intampla cu ea si cu toata lumea. Invariabil vorbim cu Lara la telefon pe speaker. Facem planuri celebre pe care mai niciodata nu le ducem la bun sfarsit intentionat. Apoi isi ia o carte din biblioteca si o citeste in liniste deplina cateva ore inconjurata de pisici. Pe ea nebunia o salveaza. Nu incearca sa pastreze aparente dar traieste mai sanatos decat multi oameni cu principiile (incalcate in secret) la vedere.

Ma uit la Sopranos si mananc inghetata cu gust de cafea. Uit lucruri importante. Si ca sa fie si mai frustrant le uit partial. Ma ingrijorez pentru oameni. Mi-e drag de mine si n-as schimba nimic. Trec printr-o perioada fara muzica. Nu-i rau dar mi-e dor. Un click distanta. Liniste sa-mi aud gandurile si sa simt iubirea asta perfecta.

Pahare cu picior

by Liz

Azi se termină anul de la care nu știam ce să aștept. Azi se încheie primul an în care nu-mi făcusem planuri și așteptam să mi se întâmple. Și 2018 mi s-a întâmplat mai rapid și puternic decât oricare alt an. Mai fericit, mai așezat și mai plin decât orice dorințe mi le-aș fi dorit împlinite.

Azi bem doar din pahare cu picior.

Azi e ziua cu speranță, cu reset și cu restart. Azi ne punem toate gândurile și ideile într-un to do lung și, doar azi, mult mai realizabil. Nu am să vă urez un an ușor pentru că știm cu toții că vine un an greu și încrâncenat, un an în care o să ne luptăm cu ghearele și dinții, cu vocea sau cu sufletul, fie ca să salvăm un câine sau pisică, fie să învățam un om sau mai mulți să gândească și trăiască fără a răni, fie că ne salvăm sau părăsim țara,  fie să ne apărăm de-asaltul dur al vieții, al răutății unora sau pur și simplu al minții noastre.

Azi bem orice doar din pahare cu picior.

Azi vă urez să supraviețuiți și anul următor atât de bine și aproape întregi încât în ultima zi din 2019 să mai puteți avea momentul de respiro, optimism și regăsire în ochii celui din fața voastră!

Ciocnesc paharul, musai cu picior, cu fiecare dintre voi, trimit în gând îmbrățișări strânse și mulțumesc din suflet fiecărui om văzut sau auzit în 2018.

Îmi încep supraviețuirea de-acum, cu un pahar de vin roșu.

La mulți ani, 2019! No, vino și arată-ne ce poți! //putem//

Liz

Difficult Times of Waiting and Confusion

by Liz

//Înăuntru//
Ah, am ieșit de mult, respir și trăiesc într-un ritm dubios de fericit. Zic dubios pentru că starea aia confuză îți rămâne cumva în spate ochilor distorsionând puțin realitatea, făcând-o necredibilă sau pur imaginată. Trăiesc momente și zile perfecte, mi se umple sufletul de-o fericire din aia reală și ușoară încât se face loc de răzvrătiri și activism, de țipat împotriva răutăților reale, de schimbat ceva în jur. Sau poate-i doar puterea din fericirea asta tâmpă.
Zilele-s lente și energia mi se dozează altfel. Dar o simt în fiecare aventură trăită. Atât de mult timp nu am trăit.
I attempted to deal with my terror in a most ineffective and magical mode: I attempted to elude death by refusing to live.
Yalom o zice ca și cum a fost o alegere. Dar nu cred că a fost o alegere ci doar survival mode pe pilot automat. I hate Yalom.

Mă simt acum ca și cum aș fi descifrat ceva enigme ale universului. Încă o aud pe Tasi cum enunța dură cu țigara în colțul gurii și zulufii ei fluturând, într-o seară pe terasă în HASH, că dacă ieși ‘cu bine’ dintr-un moment de depersonalizare, e clar că ieși iluminat cumva. Cu bine nu știu dacă ai cum să ieși. De partea cealaltă confuzia persistă. De partea cealaltă cred că e ce trebuie subliniat. De partea cealaltă ți se umple sufletul de filosofie, de acceptare, de respirație adâncă și singura certitudine ever: că nu ai cum și nu ai de ce să înțelegi viața sau ce ți se întâmplă. Râd la amintirea enunțurilor mele categorice. O Liz mai tânără. Mai naivă. Dar care chiar credea ce enunță. Grrr. Mi-aș da o palmă răsunătoare dacă nu mi-ar fi dat viața câteva deja.
—
//Înafară //
Iarna asta respir București. O fac cu o resemnare faină și ținând de mână cel mai mișto om ever. O fac cu dor de Cluj și de oamenii Clujului. Fac planuri de călătorii cu toate alea de anul ăsta în minte. Mi-e groază de traficul din București și mi-e drag că stau atât de aproape de Flo. Deja îmi lipsește camera cu hamace, raftul plin de căni cu pisici și biblioteca revărsând cărți și povești. Mă consolez cu apropierea de Galați și cu bilete la Artmania în vară, Tim Minchin în iarna următoare și-o speranță de DBE. Citesc. Zbor mult prea des pentru gustul meu. Beau ceai negru cu lapte. Și la fel de multă cafea.
—

“What is important is to spread confusion, not eliminate it.” // Dalí

Hey baby

by Liz

Relațiile nu vin cu mostre. Oamenii nu vin cu trailere. Doar iubirile vin cu teasere. Pur marketing hormonal. Și ne-aruncăm cu capul înainte. E tot ce ne-am dorit. E altceva decât am avut vreodată. E exact cum nici nu credeam că există.

…

O să fie bine… Doar dacă păstrăm senzația de teaser, ne recunoaștem meritul trailerului și catalogăm senzația timpului împreună ca mostre de viață.

…

Pentru că:

Sfârșitul unei cărți cu paginile lipite, citit cu voce tare, ne poate lăsa cu ochii înlăcrimați și privirile sprijinite una în alta pentru minute în șir.  Îmi închizi telefonul imediat ce am terminat conversația și înainte să adaug un oftat măcar după pa. Îmi răspunzi la telefon prea protocolar și generic. Mă enervezi. Limuzine, hamace, pisici prea albe, tricourile tale și-un raft al meu, i hate massala, palo santo și-am învățat să mănânc spanac. Bei ceai în cel mai snob mod posibil, eu uit unde trebuie să apăs să mi se deschidă ușile potrivite ale dulapului de pe hol, ai cele mai pufoase prosoape și prea multe cărți. Eu te servesc cu ceai la plic și apă încălzită la microunde. Așa descoperi că îți trebuie microunde.

Eu îs toată aproape tu acuma dar și la tine-au răsărit lejer un skull micuț, un dragon cu aripi desfăcute și o poză mare cu-o femeie aproape goală. Deci cresc și eu cumva în tine. Nu-i rău, zic.

De ce? Uite, am să-ţi spun de ce… because, in the end, the love you take is equal to the love you make.

…

I love you! Allow me to explain it to you through interpretative dance:

…

Ioi, mă, cum se simte…

If cats could talk, they wouldn’t

by Liz

Câteodată iubim iarna. Când ninge frumos și nu-i chiar ger. Waiting for you. Nu aud ce imi zici prin doua glugi. Parcă iarna ne îndrăgostim mai profund. Ne vedem doar ochii. Sau doar un ochi. Respirația ne-o simțim mai fierbinte. Suntem mai retrași și mai ascunși dar asta înseamnă mai intimi. Câteodată iubim iarna. The crunching sound when you walk on snow. The dusty smell when you turn the heat on that first time. Parfumul meu în eșarfa ta. Mitten texting. Picioare goale pe o pardoseala fierbinte.  Car windows that get steamy and perfect for smiley faces. Ceaiul fierbinte, ciocolata caldă și cerul gri.

Câteodată urâm iarna. Când e prea frig doar noi cu noi. Când e prea liniște în tine și nimeni nu scrie nimic pe stratul de zăpadă depus pe geamul tău. Știrile te îngroapă mai tare decât stratul de zăpadă. Te simți și ți-o spun în față: sinistrat. Rafturile de la supermarket sunt goale. Seeing your breath makes you shiver. Prea întuneric. Putting on cold jeans in the morning. Câte o mănușă se ascunde. Și câte o șosetă. N-ai sprijin. Tensing your legs when walking over ice so you won’€™t fall. Cazi oricum. Taking out the garbage and having to put a jacket, boots and gloves on. Temperatura scade când e viscol sau când e frig și în tine. Your feet won’€™t warm up. Nici sufletul.

Câteodată iubim. Și frigul nu-i frig. Singurătatea îi doar timp de copt surprize. Liniștea îi doar timp de rememorat dialoguri. Răcoarea e doar pentru că tu arzi.

Câteodată urâm. Fără motiv și-atunci inventăm vinovați sau catastrofe.

Human beings can reach such desperate solitude that they may cross a boundary beyond which words cannot serve, and at such moments there is nothing left for them but to bark.

De unde sunt eu se iubește. Pe frig sau cald. Pe liniște sau zgomot. Pe așteptări sau revederi. Nu ne mai dăm explicații sau nu ne-am dat nicicând. Nu ne mai tragem la răspundere sau nu ne-am tras nicicând. Nu ne cerem și doar ne dăm.

***

I’m not here to save you! Povestea noastră nu va fi niciodată despre cum ne-am ajutat reciproc să battle depression chiar dacă ne-am cunoscut într-un spital de nebuni.

you do realize you are dating a hippie hipster feminist humanist, right?

***

E ca intr-un film. Winter, be gone. Iarna, femeile pleaca din vietile barbatilor. E a cincea lege universala. Te supui sau mori. (Kaos Moon)

***

You loved me briefly – sună a titlu de carte deși era un reproș. L-am simțit.

***

Vreau să se facă liniște. Vreau să-mi citești o carte întreagă întins pe canapea și să-ți ridici ochii doar să-mi spui ‘sfârsit’. Vreau să mă tragi încet mai aproape în fața unui ecran prea mare pe care-mi proiectezi filmul cărții, și-apoi să-mi comentezi ușor în diferențe dintre film și carte.

***

De azi.

***

Liz

Every way out takes you back to the start

by Liz

Eyes closed, soul closed, ears covered. For two weeks. Draperiile trase, pisicile torcânde și geamul oscilo să între ger și-odihnă.

Stare de rău fizic. Sau somn. Sau poate dor. Mi-s mai bine decât mi-am imaginat. Ți-s.

Iar dacă sănătatea ne revendică o viată, mai avem opt pline. Time to reborn. În slow motion. My slow blink it’€™s a peace sign. Dar sunt oameni care văd amenințarea într-un semn de pace.

Ne plângem de nopți foite și doar eu nu mi-aș recunoaște insomnia de frica acului cu somnifer.
First day out. First night out.
No one looks back on their life and remembers the nights they had plenty of sleep.

How To Spoon An Octopus

by Liz

Despite all evidence to the contrary, I am not crazy.

Așternuturi roase de cățel agitat. Nu mă mai prinde miezul nopții trează dar ora 6 dimineața e  energică cât o plimbare lungă și-o cafea cu lapte, cât o discuție easy, gentle and smooth. Totul e bine când zâmbetul are gust de orbit roz și șuvița de păr parfumat acceptă fin complimentul.

I worry that you worry that I don’t like you but the idea of you liking me. Now read it backwards.

Shush. Conduc. Nu mă fă să râd! Din Cometei, când ieși în Turzii, e obligatoriu dreapta.  2012 Liz

—

Sometimes, all you can do is lie in bed and hope to fall asleep before you fall apart. Or fall in love.

And the dirty dance of demons begun

by Liz

Când deschizi un bidon mic de sana cu mâini tremurânde poți picta o geacă străină cu mii de puncte albe ce pătează temporar și arată în aceeași măsură frumos și dubios.
Migrenă de la insomnie. Unghii albastre și explicații pe care nu îmi place să simt că le datorez. Un proiector luminos stradal ce ziua e aprins și noaptea stins. Și tu optimist făcând planuri pe 8 luni de-acum încolo. Sau eu.

O zi mai tăcută decât de obicei. Gol, liniște și zâmbet. Eu, în mine, m-am întors. Mă simt înapoi acolo.

Cicatricile arată bine. Perfect rotunde. Eu am una în formă de pisică pe mâna stângă. De la o bezea friptă. Și una pe mâna dreaptă. Cu multe semne de cusături.

—

 Mă uit la pozele mele vechi și știu exact pe cine iubeam și cât.

—

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski

—

a fucking cabinet?

Average every day psycho goddess

by Liz

Nu mai pot fuma decât în curtea unui spital prea frumos, căutând raze de soare și scrumiere. Printre clădirile alea vechi m-am pierdut într-o seară pe întuneric și pe un frig total nepotrivit pentru pantaloni scurți și flip flops.
În fața pavilionului 4 am trăit cea mai frumoasă ninsoare din iarna asta. Și ultima ta dimineață energică și cu zâmbet optimist.
Îmi consemnez ca și victorii mici: the giggling, the frozen photo și trezitul meu mai dimineață decât am putut vreodată.

O am în minte pe Flo care se minunează continuu de clădirile spitalelor din Cluj.

***

The Noonday Demon mă sperie. Being in touch with the real terribleness of your life. Bine că îmi dă un superficial pat pe umăr. There there. Ca pentru Liz din 2009 love reduces the complexity of living, și cea din 2018 but love can also be exhausting. 

“Depression is the flaw in love. To be creatures who love, we must be creatures who can despair at what we lose, and depression is the mechanism of that despair.”

***

Răbdare…

***

Cum mă consider eu prea deșteaptă și cum în fața ta mă simt proastă tare. Cum mai mult tac.

Sunbeam Therapy

by Liz

Atypical Monday. Nothing makes sense anymore. 

O ninsoare de weekend care mi-a dat cea mai faină stare și-o ezitare care mi-a dat lacrimi. Or fi fost fulgi topiți pe față. O luni în care uit programul, șirul gândurilor și sensul. Lucrez din inerție, ascult muzici de DBE9 și beau cele mai faine cafele. Modific litere, cifre și caractere speciale. Încerc. You felt right.

Dimineața devreme o început să aibă sens. Și mersul pe jos într-o dimineață ce o debutat cu -4 grade. Perioade bizare în care parcurgi kilometri și săptămâni, scanezi oameni și analizezi sclipiri degeaba, trăiești în gol și pe gratis, bei și pică greu, mănânci și se depune, zici o glumă și râzi singur. Devine obositor s-aștepți să te înțeleagă cineva. I am searching for someone whose demons would play well with mine.  Pfff… Now what?

Trying to find the loophole.  You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

 Și dacă, totuși, fac mai mult rău decât bine, îmi spui?