Every way out takes you back to the start

Eyes closed, soul closed, ears covered. For two weeks. Draperiile trase, pisicile torcânde și geamul oscilo să între ger și-odihnă.

Stare de rău fizic. Sau somn. Sau poate dor. Mi-s mai bine decât mi-am imaginat. Ți-s.

Iar dacă sănătatea ne revendică o viată, mai avem opt pline. Time to reborn. În slow motion. My slow blink it’€™s a peace sign. Dar sunt oameni care văd amenințarea într-un semn de pace.

Ne plângem de nopți foite și doar eu nu mi-aș recunoaște insomnia de frica acului cu somnifer.
First day out. First night out.
No one looks back on their life and remembers the nights they had plenty of sleep.

How To Spoon An Octopus

Despite all evidence to the contrary, I am not crazy.

Așternuturi roase de cățel agitat. Nu mă mai prinde miezul nopții trează dar ora 6 dimineața e  energică cât o plimbare lungă și-o cafea cu lapte, cât o discuție easy, gentle and smooth. Totul e bine când zâmbetul are gust de orbit roz și șuvița de păr parfumat acceptă fin complimentul.

I worry that you worry that I don’t like you but the idea of you liking me. Now read it backwards.

Shush. Conduc. Nu mă fă să râd! Din Cometei, când ieși în Turzii, e obligatoriu dreapta.  2012 Liz

Sometimes, all you can do is lie in bed and hope to fall asleep before you fall apart. Or fall in love.

And the dirty dance of demons begun

Când deschizi un bidon mic de sana cu mâini tremurânde poți picta o geacă străină cu mii de puncte albe ce pătează temporar și arată în aceeași măsură frumos și dubios.
Migrenă de la insomnie. Unghii albastre și explicații pe care nu îmi place să simt că le datorez. Un proiector luminos stradal ce ziua e aprins și noaptea stins. Și tu optimist făcând planuri pe 8 luni de-acum încolo. Sau eu.

O zi mai tăcută decât de obicei. Gol, liniște și zâmbet. Eu, în mine, m-am întors. Mă simt înapoi acolo.

Cicatricile arată bine. Perfect rotunde. Eu am una în formă de pisică pe mâna stângă. De la o bezea friptă. Și una pe mâna dreaptă. Cu multe semne de cusături.

 Mă uit la pozele mele vechi și știu exact pe cine iubeam și cât.

Pain is strange. A cat killing a bird, a car accident, a fire…. Pain arrives, BANG, and there it is, it sits on you. It’s real. And to anybody watching, you look foolish. Like you’ve suddenly become an idiot. There’s no cure for it unless you know somebody who understands how you feel, and knows how to help. ~ Charles Bukowski

a fucking cabinet?

Average every day psycho goddess

Nu mai pot fuma decât în curtea unui spital prea frumos, căutând raze de soare și scrumiere. Printre clădirile alea vechi m-am pierdut într-o seară pe întuneric și pe un frig total nepotrivit pentru pantaloni scurți și flip flops.
În fața pavilionului 4 am trăit cea mai frumoasă ninsoare din iarna asta. Și ultima ta dimineață energică și cu zâmbet optimist.
Îmi consemnez ca și victorii mici: the giggling, the frozen photo și trezitul meu mai dimineață decât am putut vreodată.

O am în minte pe Flo care se minunează continuu de clădirile spitalelor din Cluj.

***

The Noonday Demon mă sperie. Being in touch with the real terribleness of your life. Bine că îmi dă un superficial pat pe umăr. There there. Ca pentru Liz din 2009 love reduces the complexity of living, și cea din 2018 but love can also be exhausting. 

“Depression is the flaw in love. To be creatures who love, we must be creatures who can despair at what we lose, and depression is the mechanism of that despair.”

***

Răbdare…

***

Cum mă consider eu prea deșteaptă și cum în fața ta mă simt proastă tare. Cum mai mult tac.

Sunbeam Therapy

Atypical Monday. Nothing makes sense anymore. 

O ninsoare de weekend care mi-a dat cea mai faină stare și-o ezitare care mi-a dat lacrimi. Or fi fost fulgi topiți pe față. O luni în care uit programul, șirul gândurilor și sensul. Lucrez din inerție, ascult muzici de DBE9 și beau cele mai faine cafele. Modific litere, cifre și caractere speciale. Încerc. You felt right.

Dimineața devreme o început să aibă sens. Și mersul pe jos într-o dimineață ce o debutat cu -4 grade. Perioade bizare în care parcurgi kilometri și săptămâni, scanezi oameni și analizezi sclipiri degeaba, trăiești în gol și pe gratis, bei și pică greu, mănânci și se depune, zici o glumă și râzi singur. Devine obositor s-aștepți să te înțeleagă cineva. I am searching for someone whose demons would play well with mine.  Pfff… Now what?

Trying to find the loophole.  You know that the pursuit of happiness is guaranteed in writing? Do you believe that? A bunch of f**king spoiled brats. Where’s my happiness then?
It’s the pursuit that’s guaranteed.
Yeah, always a f**king loophole.

 Și dacă, totuși, fac mai mult rău decât bine, îmi spui?

Shyly obscene smile

//everything but happiness is neurosis//

Nu ies din casă fără fard de pleoape. 2018 e prea viu. Superficial și obscen. Cumva puternic.

Anul trecut ieșeam din casă fără măcar să mă uit în oglindă și da, ajungeam în lume nepieptănată și cu cearcăne. Eventual și pastă de dinți pe față. Ochii în pământ, oftat de încurajare și discursuri motivaționale în gând. Așa trăiești și semi funcționezi într-o depresie ce se întinde ca o mlaștină jegoasă și-ți fură efectiv viața din zeci de luni ce le credeai ale tale de fapt și de drept. Nu poți, nu vrei și nu simți nimic bun, niciodată, ‘pentru totdeauna’. Doare și habar nu ai ce. Oameni care te iubesc și nu înțelegi de ce, prieteni care te susțin și tu nu vezi sensul.

Dar trece. E groaznic, e greu, e imposibil de suportat câteodată. Dar trece.  Terapie. Tratament.

Încerci să înțelegi ce ți se întâmplă dar nu poți. Doare, e prea greu și nu vrei decât să se oprească. Să se termine. Și-apoi trăiești din nou. Și nu-i chiar brusc.

Și-ți dai seama că habar nu ai ce a funcționat sau că de fapt toate funcționau deși pe moment nu păreau. Oamenii care îți acceptau zâmbetul chinuit și veșnica oboseală. Muzica nouă. Chinul de a inventa energie. Sportul. Muntele. Pisicile și cățeii. Călătoriile. Declarațiile. Răbdarea. Cadourile. Munca. Nimic nu părea să funcționeze. Nimic nu mai dădea tropăit de picioare și entuziasm sincer. Dar vindecau.

Nu știu dacă e permanent, dacă plasturele ăsta n-o să cedeze și cumva o să-mi explodeze depresia pe interior și-o să-mi înnegrească albul ochilor și-o să-mi coboare colțurile gurii pentru totdeauna în jos.

Deocamdată ascult dark country și fac un playlist demențial, citesc mult și zâmbesc nerușinat. Deocamdată muncesc, învăț și întreb. Deocamdată resping optimismul exagerat și clipesc des când voci de bărbați puternici tremură în răspunsuri simple. M-am umplut de răbdare și am senzația că am tot timpul din lume.

So much of life is determined by pure randomness

Azi de la 6 mă duc la Clubul de Carte. S-a citit Mireasa Tânără a lui Alessandro Baricco și toată lumea e maxim de entuziasmată. Mă duc eu să le zic că nu mi-a plăcut atât de mult dar cumva am citit-o cu plăcere. De obicei de aia mă duc la cluburile de cărți. De la 7 sunt în HASH să mă bucur de stoner la HASH Stoner Evening. Anul trecut am avut 3 faze diferite cu muzica. Am avut faza doom, faza stoner și faza permanentă de neofolk. De fiecare dată ziceam că aia e muzica pe care vreau să o ascult toată viața și nimic altceva. Mood-uri. Joia următoare o să fie nou descoperitul dark country/southern gothic. Dacă se nimerește și Flo în Cluj o să fie minunat.

Începe să-mi placă iar tare de tot de mine, am unghii verzi și mi-e dor de părul ondulat, mi-e ciudă pe oamenii care-și ascund ziua de naștere pe facebook și-mi caut o mașină sh care să mă ducă mai des la Galați.

În martie mă duc la Dota Major la București cu M și niște alți oameni care nu știau că București e în România. Îi educăm noi. Și-apoi e timpul să i-l prezint lui Flo pe bărbatul ăsta care mă iubește nespus de mult.

Cu fiecare cățel pe care îl țin în foster (pentru NUCA)  și care ajunge apoi la casa lui din Germania eliberându-mi iarăși viața de responsabilitatea plimbării, dispariția misterioasă a diverselor lucruri folositoare și stresul zilnic pentru bunăstarea lui, realizez clar că nu pot trăi fără cel puțin un cățel.

În Cluj se trăiește frumos. Scump. Dar frumos.

Flu and Politics Season

Am răcit protestând. Iau tratamente diverse și relativ scumpe. Îmbogățesc Big Pharma. Illuminati. It’s a trap. M-a sunat tata să mă întrebe dacă am fost să protestez la București. Nu, n-am fost. Am ieșit/răcit în Cluj. Tata e PNList de când îl știu. Mă sună întotdeauna să îmi spună să ies la vot și nu mă întreabă cu cine intenționez să votez. Îmi zice că nu contează în discuția noastră ci contează la vot. ‘Să mergeți să votați voi, ăștia tineri, să iasă cine vreți voi că voi rămâneți cu ei pe cap și vouă vă pot pune bețe-n roate, nu nouă’. Acuma părea trist la telefon. “Greu tare mai scăpam de hoții ăștia…”

Eh. Scăpăm.

Pisicile mi-au tors aseară pe norwegian black metal. S-a anunțat prima trupă la DBE9. Mork. A început bine. Gândesc cu nasul înfundat, mi se cojește fața și durerea de gât nu vrea să mă lase deloc.

Cumva atmosfera din HASH vindecă. Și muzica. Dar mai ales oamenii. Terapia funcționează. Mă duc să sărbătoresc unirea.

*Știam că încă sunteți aici. Încă mi se prezintă oameni care m-au cunoscut aici. Cum a făcut Monica la concert la Solstafir. Hug.

Lid (nu-mi iese z-ul cu nasul înfundat)

Windy Day 7

…take a sentence full of things you’re not supposed to say and feel it…
O zi cu vânt rece și puternic îți poate amesteca dorința de a primi ghiocei, îți poate răcori cearcănele și poate boți un zâmbet adus de un curier înghețat pe bicicletă, de la două dealuri depărtare.
Clişeu. Când doare, lumea nu se opreşte în loc. Când o dăm în bară rău de tot, lumea nu se opreşte în loc. Când pierdem, lumea nu se opreşte în loc. Când iubim, lumea nu ţine pasul.
Ești atât de confuz în direcție și decizii și tot ce te consolează e zâmbetul meu puțin mai strălucitor de câteva zile. Adopți rapid motivul. De aia! Ca să zâmbesc eu cum n-am mai zâmbit de mult! Și-apoi te lași pradă unei gelozii cretine și nelalocul ei într-un om ce nu mai vrea alt om și mă faci să plâng cu-o răutate. Îți ceri iertare frumos. Câteodată degeaba.
Dacă ustură ochii tare ies la plimbare. Intru în parc, merg spre stânga de la intrarea cu muuulte băncuțe și cobor scări într-un fel de amfiteatru. După ce mă satur de plimbat văd bărcuțele.
Not every movie’s Liz

Day Four

…the one when Tinder matches us and we hit ‘super like’…

Ore amestecate. Oameni care reacționează în modurile cele mai plăcute și o îndrăgosteală bizară de mine. Un ruj roșu care nu se ia la un sărut ușor la lift și un altul ce lasă urme roz pe filtrul de Kent lung. Cafea rece după mult whisky cu sirop de soc și muguri de brad. Când ești tu liber, nu sunt eu și când sunt eu, tu nu mai ești. When you’re a little drunk and a little high, life feels good and you can feel pretty. Vermillion Pt. 2 for a beautiful redhead.

Tot timpul ăla mult pe care îl aveam s-a redus brusc și am prea multe de făcut, spus și realizat. Mă iau prea în serios. Pun pe snooze reproșurile și răzbunările până se transformă într-un gest cu degetul la obraz. Când toată atenția, viața și energia îți rămân fără ținta principală, bine ar fi să ți le îndrepți toate către tine.

Și-a ridicat mâneca scurtă a tricoului și mi-a arătat tatuajul cu Deadpool. “This gets me chicks!”. I-am arătat antebrațul meu drept și i-am zis: “I know. This gets me chicks too.”

Ziua a patra a fost cu zâmbet.

Pe deocamdată,

Liz